FII SINCER,

Spunerea adevărului reprezintă întotdeauna o provocare.  Avem tendința de a le spune oamenilor ceea ce vor ei să audă.  În momentul în care căutăm să fim acceptați sau aprobați, adevărul este compromis.  Atunci când suntem sinceri cu noi înșine, ne dăm seama că de cele mai multe ori nu știm care este adevărul nostru.  A spune *nu știu*  este primul pas spre a fi sincer. Este mai bine decât *a inventa* o poveste sau a le spune celorlalți ceea ce vor ei să audă, astfel încât să nu ne mai pună întrebări.  Prin aceasta începem un proces de descoperire de sine. Începem să ne întrebăm: Ce este adevărat pentru mine? Această întrebare creează o comuniune cu sinele. Și numai acolo putem întâlni  adevărul. Pentru a auzi adevărul, trebuie să-l asculți. Trebuie să faci liniște. Trebuie să te plasezi sub vacarmul gândurilor și sentimentelor contradictorii. Astfel rămâi cu această întrebare și te cufunzi în inimă. Îți dai voie să te relaxezi și să respiri. Lași ca respirația să liniștească mintea, astfel încât să existe mai mult spațiu între gânduri. În acest spațiu apar înțelegerea și călăuzirea. Dacă stărui destul de mult asupra unui lucru, adevărul apare negreșit. Întrebarea este: Ești dispus să aștepți? Ești dispus să ai răbdare?

După ce ai petrecut suficient timp în tăcere și comuniune cu sinele, adevărul își face apariția. De obicei, nu te lovește peste cap, ci îți șoptește ușor. Deseori călăuzirea și claritatea sunt transmise pe o voce calmă și liniștită.

Adevărul este organic, apare sau se desfășoară. Rareori erupe sau dă buzna. Ai grijă de vocile autoritare care comandă, pretind sau te tulbură. Acestea vin, de obicei, dintr-un spațiu al rănilor și planurilor ascunse. În spatele lor se pregătește o furtună. Așteaptă până se liniștesc apele, iar apoi, vezi ce îți spune vocea.

Atunci când vocea ușoară, liniștită a adevărului îți șoptește, las-o să pătrundă în adâncul tău și rămâi răbdător alături de ea.Rămâi alături de adevăr și interiorizează-l, înainte de a-l rosti sau de a-l pune în acțiune.. Nu ar trebui să existe impulsivitate sau grabă, când vine vorba de adevăr. Cu toate acestea, nu ar trebui să existe nici amânări, ezitări sau întârzieri inutile. Există un moment potrivit de a spune adevărul și unul nepotrivit. Există o manieră corectă de a spune adevărul și una greșită

-Nu încerca să le spui altora adevărul când nu te ascultă, când sunteți supărați, ocupați sau preocupați cu alte treburi. Creați un spațiu relaxat și sacru, în care să poți vorbi din inimă și să fii ascultat din inimă. Vorbește blând, astfel încât să-ți împărtășești adevărul fără să aștepți ca celălalt să-l accepte. Nu fi dur cu cealaltă persoană, dar nici nu-ți cere iertare pentru adevărul tău.

Cere să fii acceptat, nu aprobat. Iubirea nu se bazează pe aprobare, se bazează pe acceptare și respect reciproc.

Rostirea și ascultarea adevărului reprezintă un act complet. Nimic altceva nu trebuie să iasă în urma lui. Stai câteva momente cu ceea ce a fost împărtășit. Nu cere un răspuns și nu te oferi să dai tu unul. Lasă ca totul să se adâncească în interior.

Cel mai bine este ca adevărul să fie rostit într-un spațiu și un timp sacru. Crearea unui moment și a unui spațiu potrivit pentru a le împărtăși celorlalți din inimă crește în mod considerabil probabilitatea de a fi ascultat cu compasiune și respect.

Atunci când vorbești cu iubire în inimă și în voce, cealaltă persoană va primi ceea ce-i comunici nu ca pe un atac, ci ca pe o invitație către o mai mare intimitate.

În orice relație, sinceritatea trebuie să vină din ambele direcții. A fi sincer cu cei din jur dă tonul și îi invită și pe ei să se comporte la fel. Poți menține o comunicare sinceră și prin ascultarea celorlalți, fără judecată sau comentarii. Ascultă, astfel încât ceilalți să se simtă auziți și acceptați. Nu judeca, nu critica, nu evalua și nu da replici nesolicitate. Nu începe să spui povești de ale tale, de care îți aduce aminte ceea ce-ți împărtășește celălalt. Nu te afli lângă el ca să comentezi, ci ca să înțelegi și să accepți ceea ce ți se spune, așa cum îți este comunicat. Majoritatea dintre noi ascultăm într-un mod critic. Reacționăm, evaluăm și ne oferim părerea, chiar dacă nu ne este cerută. Este, oare, de mirare că oamenii se simt neauziți, dacă nu chiar judecați și atacați.

Reține că: ceea ce gândești tu despre cineva te privește doar pe tine.

Nu te grăbi să-ți exprimi judecățile. Fii conștient de ele și asumă-ți responsabilitatea. Judecățile tale îți arată acele aspecte din tine pe care nu ai reușit să le iubești și să le accepți. Nu-ți proiecta judecățile, rănile sau convingerile asupra celorlalți. Lasă-i să aibă propria experiență.  Privește ceea ce declanșează ceilalți în tine ca pe un dar, care-ți permite să pătrunzi mai adânc în procesul de vindecare.

A învăța să-i asculți pe ceilalți este o adevărată artă. Nu se întâmplă repede și cu ușurință. În momentul în care auzi adevărul altora, ești un martor.. Ești martorul procesului lor. Abținându-te de la judecată, rămâi netulburat și liber să gândești și să simți cum vrei. Nu te implica în drama lor. O poți vedea, dar nu ți-o asumi, pentru că este drama lor, nu a ta.

Acceptând adevărul celeilalte persoane, așa cum îl prezintă ea, martorul confirmă faptul că ești în regulă așa cum ești. Martorul nu are dorința de a te schimba sau de a te îmbunătăți. Ești deja în regulă. Martorul practică egalitatea și respectul reciproc. El vede demnitatea din experiența fiecărui om. Nu judecă, nu critică și nu învinuiește, ci vede doar adevărul celorlalți și îl onorează. El știe că numai persoana nesigură pe ea cere ca ceilalți să aibă aceleași convingeri. Căutarea aprobării face ca viața să fie rigidă și fără haz. Distruge diversitatea și spontaneitatea- elemente ce fac ca viața să fie interesantă și plăcută. Adevărul este că oamenii sunt diferiți. Nu sunt de acord unii cu alții, iar acesta nu este neapărat un lucru rău. Dezaprobarea naște un proces creativ, care îi ajută pe oameni să descopere cele mai bune răspunsuri la problemele vieții. În momentul în care nu mai căutăm aprobare, adevărul nu mai poate fi amenințat de diferențe.Diferențele sunt acceptate drept prețul pe care îl plătim pentru autenticitate și libertate. Ne dăm unii altora permisiunea de a fi sinceri. Creăm un spațiu de siguranță, unde fiecare poate vorbi și poate fi auzit.

În momentul când spui adevărul, aduci lumină în întunericul condiționărilor.Clarifici lucrurile ascunse. Îi spui celeilalte persoane ce gândești și ce simți. O lași să intre în mintea și inima ta. A spune adevărul este un act de curaj. Creează o mai mare intimitate între oameni. Faptul că sentimentele și oamenii se schimbă este o realitate a vieții. Ne luăm cu inima deschisă angajamente pe care nu le putem păstra.  Când ești nefericit, nefericirea ta trebuie înfruntată. Trebuie să spui adevărul, mai întâi ție însuți, iar apoi celor cu care îți împarți viața. Poate fi un preț de plătit pentru spunerea adevărului, dar costul trăirii unei vieți în necinste și negare este mai mare. Atunci când spui adevărul, îți revendici libertatea de a fi autentic și integru, și le oferi și celorlalți aceiași libertate. Desigur că unii oameni preferă siguranța emoțională sau fizică în locul libertății și nu vor fi entuziasmați de propunere. Dar aceasta este alegerea lor. Nu poți fi pentru totdeauna prizonierul alegerii făcute de altul. Trebuie să faci propria alegere și să le permiți altora să facă la fel. Angajamentele sunt importante și ar trebui onorate. Dar nu poți obliga pe cineva să te iubească sau să stea cu tine, cum nici pe tine nu te poți forța să stai cu o persoană pe care n-o mai iubești.

Iubirea și libertatea merg mână în mână. Atunci când iubești cu adevărat, iubești liber și fără condiții.

Îmi exprim adevărul și ascult adevărul altora?   Ea ne cere să aducem lumină în locurile umbrite din inimile, mințile și din relațiile noastre. Ne cere să furnizăm toate informațiile, astfel încât să avem libertatea de a decide ce e bine pentru noi. În momentul în care ne dăm seama că nu spunem adevărul, întrebarea ne ajută să găsim curajul de a vorbi.

Cuvintele nerostite pot distruge o relație. Oamenii vin cu măștile lor, prefăcându-se că sunt fericiți, atunci când nu sunt.

Atunci când adevărul nu este onorat ca parte a unui proces organic, erupe brusc, pe neașteptate. Oamenii se simt răniți, abandonați sau trădați. Vechile răni și tiparele de comportament negative sunt reactivate. Acesta este prețul negării.

Practica spirituală de aici este de a conștientiza adevărul din inimile noastre și de a avea curajul să-l spunem celor pe care i-ar putea afecta.

Când spunem adevărul, pot fi făcute corecturi în modul în care ne trăim viața. Forma relațiilor noastre se poate modifica, astfel încât să ne reflecte mai bine conținutul conștienței și să-i permită iubirii să curgă în mod liber și necondiționat. Putem să-i îngăduim schimbării să aibă loc, atunci când i-a sosit timpul, în loc să o respingem sau să o evităm. Astfel schimbarea se poate produce într-un mod mai armonios.. Viețile noastre nu trebuie să fie zdrobite, ca schimbările necesare să se producă.

Atunci când te afli pe calea spirituală, negarea nu mai este o opțiune. Trebuie să-ți iei angajamentul de a trăi întru adevăr, de a spune adevărul și de a accepta și respecta adevărul celorlalți.

Deci, fii direct, fii clar, fii sincer, fii transparent.

Adevărul ne ușurează, ne înlătură mizeria din cale, ne eliberează drumul. Ne face liberi să ducem o viață autentică.

sursa foto: internet

stefan robu