GINDURI DESPRE IUBIRE,

Am căutat iubirea în cele mai nepotrivite locuri,
În prea multe chipuri,
Am căutat-o în privirea ta,
În speranţa că voi găsi ceea ce visam,
O prietenă şi o iubită,
Dumnezeu să binecuvînteze ziua în care voi descoperi
O altă inimă în căutarea iubirii.

Cred că aţi recunoscut probabil versurile cântecului lui Waylon Jennings. Asta fac majoritatea oamenilor din această lume:îşi petrec întreaga viaţă căutînd iubirea în prea multe feţe.  Ei caută iubirea acolo unde nu o pot găsi: în lumea exterioară.
Cine ştie cînd au luat această decizie, poate că atunci au ajuns la concluzia că îşi doresc să fie iubiţi şi că iubirea există undeva în exteriorul lor, că ea trebuie să fie oferită de alţii.
Cine nu obţine această iubire exterioară trăieşte în suferinţă şi tînjeşte încontinuu după ea.
De aceea, oamenii caută iubirea în toate locurile în care nu o pot găsi. Atîta timp cît cauţi iubirea în lumea exterioară, aşteptînd să o primeşti de la alţii, eşti un om bolnav, te vei simţi mizerabil şi vei avea de suferit. În toată această perioadă în care aştepţi să fii iubit de alte persoane trăieşti într-o stare de negativitate.
Pe de altă parte, vei descoperi că ori de cîte ori vei emite tu însuţi iubire vei trăi într-o stare de spirit pozitivă şi vei fi sănătos, fericit şi bogat. Atîta timp cît aştepţi să fii iubit de alţii, bunăstarea ta interioară va depinde de aceştia
''Dacă mă vei iubi, mă voi simţi bine''. Aceasta nu este iubire, este de fapt chiar opusul iubirii. Iubirea este sinonimă cu dăruirea, cu dorinţa permanentă de a le oferi ceva celorlalţi, fără a aştepta nimic în schimb. Ea echivalează cu dorinţa ca cei din jurul tău să aibă tot ce îşi doresc, chiar dacă nu le poţi oferi întotdeauna personal aceste lucruri. Cînd vei lucra mult cu tine însuţi şi vei termina, vei descoperi că ceea ce a rămas în loc este esenţa fiinţei tale, care este un ocean de iubire pură. Cu această ocazie îţi vei vindeca corpul dar şi restul vieţii.
Orice om poate descoperi iubirea privind în interiorul său. Iubirea este esenţa noastră, a tuturor, dar este ascunsă de sentimentele noastre de ne-iubire. Singura soluţie este să îţi oferi singur aprobarea şi iubirea de care ai nevoie,iar aceasta  iubire se află în INTERIORUL TĂU.

REGĂSEŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI,

Regăseşte-te pe tine insuţi; este prima condiţie a unei vieţi fericite.. Nu uita cine eşti şi descătuşează-ţi energia creatoare. Învaţă din trecut, proiectează-ţi viitorul, dar trăieşte în prezent. Nu regreta ceea ce ai pierdut, ci bucură-te de ceea ce ţi-a rămas, şi nu aştepta să vină ziua de mîine pentru a face ceea ce îţi place. E posibil ca aceea zi să nu mai apară, aşa că bucură-te de prezent. Extinde-l la infinit şi simte-te liber să trăieşti. Nu încerca să faci lumea să devină aşa cum vrei tu să fie. Accept-o aşa cum este şi caută în ea  toate lucrurile  care te fac să te bucuri de viaţă.Rîzi de fiecare dată cînd ai ocazia şi nu dispera atunci cînd te simţi la pămînt. Pentru că nu e puternic cel ce nu cade, ci acela care după ce a căzut e în stare să se ridice şi să o ia de la capăt cu zîmbetul pe buze.
Iubeşte natura, pentru ca e cel mai mare izvor de linişte sufletească şi armonie pe care il ai şi de care te poţi bucura în fiecare zi. Plimbă-te prin parcuri, ascultă ciripitul păsărilor, şi te vei simţi parte integrantă din ceva ce e mai presus de puterea ta de înţelegere, te vei simţi parte dintr-un univers care dă scop vieţii tale.Fiecare trebuie să ne aducem contribuţia la crearea unei lumi mai bune, mai frumoase. Trezeşte-te mereu cu gîndul că o nouă zi din viaţa ta a început, o zi în care trebuie să găseşti cel puţin cinci motive de bucurie. Umple-ţi timpul liber cu activităţi frumoase cu ceea ce te caracterizează cu ceea ce te relaxează şi atunci viaţa ta va avea un sens.
Te vei simţi fericit. Învaţă să priveşti partea bună a lucrurilor, pentru că ea există, chiar dacă nu este uşor vizibilă, şi nu în ultimul rînd,trăieşte pentru tine. Fă ceea ce îţi place iar ceilalţi te vor accepta pentru ceea ce eşti cu adevărat, nu pentru ceea ce poţi fi.
Crede în tine şi în alegerile tale şi te vei simţi împlinit.Iar dacă alegerea făcută se dovedeşte a fi nu tocmai bună, nu e nici o problemă, asta te va face să fii mai atent data viitoare.
Trăieşte,  iubeşte,  zîmbeşte  şi  fii fericit!

FILANTROPIA- TAINA IUBIRII APROAPELUI,

Filantropia conform dicţionarului explicativ român inseamnă: binefacere în folosul celor săraci, caritate, dărnicie, iubire de oameni; iar filantrop este omul darnic, mărinimos, milostiv, care iubeşte oamenii.
Dacă filantropie înseamnă iubire faţă de om, şi cum numai d-zeu este iubire, înţelegem că nu ne putem iubi unul pe altul decît dacă vom primi în dar iubirea care este d-zeu.
Iubirea este focul lăuntric care caută să ardă în interiorul oricărei inimi.
Trăim într-o societate în care se vorbeşte mult despre iubirea celorlalţi. Este foarte ciudat însă că, pe cît de mari sînt eforturile depuse pentru ai apropia pe oameni, pe atît de mici sunt rezultatele obţinute. În zilele noastre ideia de a-ţi iubi aproapele a fost înlocuită cu iubirea de sine. Oamenii au devenit, odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai egoişti.
Acaparat de eu-l propriu omul uită să observe oamenii care suferă lîngă el, uită bucuria liniştitoare ce învăluie sufletul atunci cînd dăruieşti tot fără să aştepţi nimic în schimb.
Mulţi dintre noi dăruim aşteptînd ceva în folosul nostru, în general mai mult decît am dat, dar şi mai mulţi dintre noi nu oferă nimic şi au pretenţia să primească.
Zgîrcenia şi egoismul, dar mai ales indiferenţa faţă de soarta celor nefericiţi şi îndreptarea gîndurilor mereu spre interesul propriu distrug principiul divin.
''IUBEŞTE-ŢI'' aproapele spune d-zeu, iubeşte-l mai presus decît pe tine şi pune nevoile lui înaintea nevoilor tale, trăieşte pentru el şi nu pentru tine şi atunci vei şti ce e iubirea adevărată.
CINE ESTE APROAPELE TĂU?
Nu trebuie să vedem în aproapele nostru numai pe cel care este de aceiaşi credinţă, de aceiaşi naţionalitate,trebuie să ne raportăm din punct de vedere social la iubirea umană.
Acesta este în primul rînd iubirea despre care ne vorbeşte d-zeu. Noi trebuie să iubim orice făptură de sub soare fără discriminare. 
Mai intervine însă un lucru: aproapele meu, ca să înţeleagă forma în care eu îl iubesc, trebuie să înţeleagă ce este iubirea.
CE  ESTE  IUBIREA?
Iubirea este o virtute pe care d-zeu a pus-o în sufletul omului, care are la baza ei jertfa.
Nu există jertfă fără iubire şi iubire fără jertfă. Iubirea înseamnă lacrimi, suferinţă, părere de rău.
Iubirea înseamnă a te implica, a trăi, a colabora, a ajuta, a da sfat.
Cînd iubeşte d-zeu? Cînd iartă sau  cînd face dreptate? În ambele cazuri iubeşte. Atîta timp cât face dreptate, pedepseşte pentru a curma păcatul, din iubire, iar cînd iartă, la fel iubeşte.
CUM  SE  MANIFESTĂ  IUBIREA?
Ca şi creştini, noi trebuie să trăim iubirea creştină.Iubirea creştină nu-ţi dă voie să urăşti absolut pe nimeni.Cine poartă ură pe aproapele şi spune că-l iubeşte pe d-zeu este un mincinos. Atunci cînd judecăm , nu avem iubire în noi,  pentru că-i privim prin noi înşine. Cind îl judecăm pe aproapele nostru, ne luăm pe noi înşine ca centru, pe noi înşine ca normă. Cînd vorbesc de iubirea aproapelui, mă raportez numai la iubirea dintre oameni. Această iubire trebuie să aibă la bază principiul uman şi principiul divin.
Principiul uman:''Dacă nu eşti om, nu poţi să iubeşti''. Om nu ca persoană, ci ca trăire, iar din punct de vedere  dumnezeiesc, niciodată n-ai să poţi vorbi sau trăi în iubire dacă nu ai fost vreodată implicat în ea. Să iubeşti aproapele tău ca pe tine însuţi, arată că dragostea nu este ceva spontan şi uşor, dar este ceva ce trebuie să realizăm de-a lungul întregii noastre vieţi spirituale, creştine, este un proces progresiv; iubirea este răbdătoare, este binevoitoare şi toate le suportă, dragostea şi iubirea nu mor niciodată.
Porunca iubirii aproapelui serveşte ca temelie pentru porunca iubirii lui d-zeu. Prin iubirea aproapelui noi ajungem la iubirea de d-zeu.  Iubindu-ne aproapele, în domnul dobîndim dragoste de Cristos. 
Acesta este elementul care caracterizează creştinismul. La începutul creştinismului, într-un anumit context social, el a fost transpus în binefacere şi împărţire frăţească a bunurilor materiale, azi formele pot varia, dar mobilul iubirii rămâne veşnic actual.
O iubire mare, sfântă
Ca şi cea din d-zeu,
Nu va fi nici cînd înfrîntă,
Chiar de luptă mult din greu.

O iubire ce-i venită
Din Nemărginit la noi,
Nu va fi de rău înfrîntă
Chiar de-s tunete şi ploi.

PRIVIND UN COPIL,

           
















Tu, om, cu suflet de copil
Inteligent, dar şi amabil.
Ochii-ţi cuprind inocenţa, 
Persoană ce urăşti violenţa.

Cu un zîmbet bun şi cald
Până la cer faci un salt,
Căci captezi pe fiecare
Fie că e mic sau mare.

Posedînd o linişte gălăgioasă
Răutatea însă-şi e geloasă
Pe puritatea-ţi emanată
Ce nu o vrei mascată...

Chip angelic şi senin
Liniştit, dar libertin...
Gânditor şi prea sfios
Cuvintele-s fără folos...

RECUNOSCĂTOR,

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       






                                                                                   
Cu umilinţă îţi mulţumesc...
Eu, păcătos...Tu, Tată ceresc...
Căci milostiv ai grijă de mine
Îndreptîndu-mă mereu spre tine.

Mă rog, în genunchi stînd,
Recunoştinţă avind în gînd.
Uitând de tot şi de toate, 
Deşi păcătos cu multe păcate

Îţi mulţumesc pentru sentimente,
Pentru evenimentele incerte,
Pentru zîmbetul adresat la fiecare
Iar pentru păcate îmi cer iertare.

Sunt recunoscător căci mi-ai arătat
Curcubeul după ploaie s-a ridicat.
Acum, zîmbind, îţi mulţumesc
Deoarece, Doamne, te iubesc...

ÎN ANUL CE NE STĂ-NAINTE,

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    În anul ce ne stă-nainte
Dorim s-avem schimbări în noi
Să te slujim, o scump părinte,
Cu o iubire mai fierbinte
Chiar în necazuri şi-n nevoi.

Dorim să ne-nnoim trăirea,
Să fim mai buni, mai iubitori,
Să ducem peste tot vestirea
Că numai tu dai izbăvirea
Pierduţilor şi fiilor risipitori.

Dorim mai mult onor să-ţi dăm,
Să medităm la cele sfinte
Şi dor în inimi să purtăm
Doar de la tine să-nvăţăm,
Din ale tale dragi cuvinte.

Nu vrem să risipim nimic
Din ce ne dai cu bunătate,
De-.i darul mare sau de-i mic
Să-l folosim, şi pic cu pic
Să-i ştim a lui însemnătate.

Vrem cu mai multă consacrare
Să ne-angajăm în lucrul sfînt,
Să nu fim prinşi de nepăsare,
Să ştim unde găsim scăpare
Cînd sufletul e trist şi frînt.

Şi-n anu-n care am intrat
Vor năvăli furtuni cumplite,
Dar braţul tău cel încercat
Va fi cu noi neîncetat
Să dea puteri întinerite.

De-aceea noi păşim voioşi
Pe drumul ce-i trasat de tine,
Nu ne ataşăm de alţi cristoşi
Şi nici de cei necredincioşi,
Ci doar de stările divine.

Privind-napoi la anul dus
Realizăm c-au fost ocazii
Cînd n-am vorbit despre Isus
Sărmanilor ce s-au supus
Unor demonice invazii...

Şi ştim c-au fost împrejurări
Cînd n-am trăit la înălţime.
Am fost răpuşi de întristări, 
Am şovăit în încercări,
Uitînd de harul ce ne ţine...

Dar vrem ca-n anul ce- a venit
Să ne-mplinim menirea bine,
S-aducem rodul cuvenit,
Să-l ajutăm pe cel rănit,
Să-i dăm şi hrana ce-l susţine...

Vrem numai duhul mângâierii
Să lucreze-n noi neîncetat,
Şi atunci în ceasul -ntunecării
Ne vom gîndi la plaiul ţării
Unde-i lumină sfîntă-necurmat.

Încedinţăm a noastră soartă
În mîna ta, părinte drag,
Că ştim că numai ea ne poartă
Spre -acea împărătească poartă,
Spre-acel sublim, ceresc meleag.

În anul ce ne stă-nainte
Ne angajăm în mod plenar
Să te slujim, o scump Părinte,
Cu o iubire mai fierbinte,
Căci tu eşti dătător de har.

Al Bano & Romina Power Cara Terra Mia 1989

Al Bano y Romina Power "We'll live it all again"