Un batrin evreu ortodox se ruga in fata zidului plingerii de la Ierusalim in timpul amiezii, sub un soare torid, intr-un ritm frenetic,unduindu-si corpul si miscindu-si buzele in permanenta.
Nu departe, dar stind la umbra, un turist american, evreu si el, dar cu totul secularizat si sceptic, il urmarea curios.
Dupa ce la judecat in toate felurile, considerindu-l cind nechibzuit pentru faptul ca nu se gindea la sanatate si statea in bataia soarelui, cind fanatic si poate chiar nebun, astepta de acum sa-l vada prabusindu-se, dar timpul trecea si nu se intimpla nimic. Doar aceiasi unduire si aceiasi miscare a buzelor.
Scurgindu-se un timp destul de lung, cinci ore, americanul si-a pierdut rabdarea, sa dus la el si la intrerupt cu o intrebare: ce anume il determina sa se roage in halul asta?
Batrinul evreu i-a raspuns: ''Oh, am atitea sa-i cer Stapinului universului si vreau ca el sa ma asculte!''
Curios, americanul a intrebat numai decit: ''Si...functioneaza?''
Raspunsul batrinului a venit spontan: ''Dar ce? Dau impresia ca vorbesc cu peretii?''
Traind intr-o lume a impresiilor de moment si sub impactul a ceea ce inseamna un ''bip'' sau un ''clik'', omul postmodern nu este in stare sa treaca cu usurinta dincolo de zidul de neclintit al sperantei si al rabdarii. Tocmai in rugaciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu