IUBIREA ESTE CREATOAREA VIEȚII,

Nimeni nu poate spune cu exactitate ce este iubirea,dar fiecare știe.
Mulți maeștri a cuvântului au dat definiții frumoase, nici una însă, nu este exactă, nu poate să cuprindă tot.  Această noțiune provoacă cele mai diverse emoții, de la bucurie la lacrimi, fiindcă toți simt că fără iubire nu există viață.  De aceea,  omul năzuiește spre iubire.  Sufletul uman în esența sa este o creație a Iubirii Superioare, adică a lui D-zeu și de aceea sufletul recunoaște iubirea chiar atunci când el nu a fost iubit de nici un om întrupat
Iubirea, care există în infinit este asemeni luminii soarelui, fără de care nu ar fi posibilă viața.

Așa cum unii nu suportă lumina soarelui, alții, în mod conștient, nu doresc să primească iubirea lui D-zeu, deși ei există numai datorită lui. Ei nu s-au recunoscut pe ei înșiși până la capăt întru-cât fie l-au uitat pe D-zeu, fie sau dezis de el. Întregul negativism din om decurge din lipsa de iubire, această lipsă ducând la boală.
Materialismul a încătușat sentimentele, dar a dat o lecție de viață omenirii. Această clipă de întuneric spiritual este necesară pentru ca omul să știe să prețuiască adevărul luminii, pentru ca omenirea să poată și să vrea să se elibereze spiritual.
Însușiți-vă această învățătură și utilizați-o spre binele vostru. Treceți-o prin suflet și gândul se va întări în credință și veți ști cum s-o aplicați.

sursa foto: internet
stefan robu

PÂNĂ CÂND MOARTEA NE VA DESPĂRȚI?

Când jurăm că ” Te voi iubi toată viața”, la ce ne referim? Poți să juri că sentimentele pe care le ai pentru persoana pe care o iubești astăzi nu se vor schimba?  Este adevărat că te-ai putea angaja să faci tot posibilul pentru ca relația să funcționeze, să-ți respecți partenerul, să încerci din răsputeri să fii fidel și onest, dar să promiți că sentimentul tău de iubire va rămâne intact, neschimbat în vecii vecilor nu este același lucru. N-ai putea să garantezi. Poți încerca, poți face eforturi, dar să garantezi eternitatea ar fi ceva îndrăzneț și iresponsabil din partea ta.
Cum să fii sigur că lumea ta emoțională nu-ți va scăpa de sub control? Și dacă persoana pe care o iubești sau altfel spus: în  cazul în care valorile sale suferă o depreciere radicală și ajungi să fii incompatibil din punct de vedere moral, ar trebui să rămâi în acea relație doar pentru că la un moment dat ai spus ”jur”?
Dacă promiți ” Te voi iubi toată viața”, te bagi singur într-o fundătură fără ieșire, în măsura în care nu-ți mai poți schimba părerea, cu riscul de a fi o persoană inconsecventă, neserioasă și nedemnă de încredere.
Shakespeare spunea: ” jurământul unui îndrăgostit nu are mai multă greutate decât vorbele unui chelner. Ambele servesc doar pentru a confirma sau a certifica lucruri false.”

Să presupunem că i-ai spune partenerului tău: ”Dacă nu pot înceta să te iubesc, înseamnă că te iubesc din obligație. Dacă nu am libertatea de a înceta să te iubesc, într-o zi o să mă simt prizonier, prins într-un terifiant trebuie.  Iubirea pentru tine va înceta să mai fie o plăcere și se va umple de teamă de a un îndeplini cerința.
De aceea, te voi iubi, desigur, atâta timp cât inima mea îmi va spune asta. Promit să fie stăruitor și tenace în a păstra dragostea pe care o simt pentru tine; cu toate acestea, am nevoie de o fereastră deschisă, cea a posibilității ca iubirea să dispară, opțiunea că, dacă nu te mai iubesc, îți pot spune asta, fără a trăi cu un sentiment de vină. Nu spun că totul trebuie să meargă perfect, dar aspectele bune ar trebui să predomine, iar răul, care întotdeauna există, să nu ne afecteze niciunul din principiile de bază. Multora le place să împărtășească  suferința pe care și-o împărtășesc reciproc, ca și cum acest lucru i-ar uni mai mult. Totuși, a suporta nu înseamnă a iubi. Pe femeia pe care o iubesc, nu o suport, ci o respect, și sper că același lucru îl faci și tu cu persoana iubită.
Dacă relația pe care o avem este o tortură, iubirea pe care o simțim este o povară și un chin, dar este ”a noastră”, trebuie să o acceptăm și să ne resemnăm? De fapt n-ar trebui să ne pese nici cât negru sub unghie că e ”dragostea noastră”, pentru că, atâta timp cât ne face să suferim, acea dragoste nu ne este convenabilă. Atât de simplu este. Nu contează ce ai jurat înainte, dacă astăzi, aici și acum, relația pe care o ai nu te mulțumește și te face să regresezi în loc să evoluezi, acest lucru este deja suficient pentru a-i pune capăt.
Cu toate acestea, dacă este chemarea ta să porți o cruce și să stai în durere, fă-o dar nu te plânge.
Cum să iubim cu adevărat, vesel și confortabil, dacă nu iubim cu libertatea de a nu continua iubirea?

sursa foto: internet
stefan robu

GÂNDURILE ȘI DESTINUL,

Dacă ai ajuns în cel mai înalt rai
Sau în cel mai de jos iad,
Înseamnă că ai visat la frumusețe
Sau te-ai gândit la lucruri rele.

Căci raiul de deasupra și iadul dedesubt
Nu sunt altceva decât gândurile tale.
Fericirea cea mai mare se datorează gândurilor,
La fel și suferința cea mai cumplită.

Dacă nu ar exista gândirea, lumile ar dispărea.
Slava se datorează gândurilor.
Iar dramele din toate timpurile
S-au născut din fluxul etern al gândirii.

Demnitatea, rușinea și tristețea,
Durerea și angoasa, iubirea și ura,
Nu sunt altceva decât măști ale gândurilor
Ce guvernează destinul.

Așa cum culorile curcubeului
Alcătuiesc raza de lumină albă,
La fel, schimbările universale
Țes visul etern.

Iar acest vis există înlăuntrul tău.
Visătorul așteaptă mult timp
Pentru ca dimineața să îl trezească,
Iar gândirea sa să devină puternică și vie,

Pentru ca idealul său să devină real,
Coșmarurile sale să dispară,
Iar el să ajungă în raiul cel mai înalt,
În care nu există decât perfecțiunea cea mai deplină.

Răul este totuna cu gândul care îl conturează,
La fel cum binele nu este altceva decât gândul care îi dă formă.
Lumina și întunericul, păcatul și puritatea
Derivă din gândire.

Gândește-te la tot ce poate fi mai sublim
Și vei avea parte de o realitate sublimă.
Focalizează-ți mintea asupra Celui Preaînalt
Și vei deveni una cu El.

sursa foto: internet
stefan robu

DURERILE SUFLETEȘTI,

Întreaga fire se supune
În fața celor care caută binele suprem.
Înțelepciunea dă aripi
Tuturor formelor aparent malefice.

Tristețea întunecoasă ascunde Steaua
Care așteaptă să strălucească cu putere.
Iadul ascunde raiul, iar după noapte
Urmează lumina glorioasă a zilei.

Înfrângerile sunt simple scări pe care urcăm
Către un țel mai nobil și mai pur.
Pierderea conduce la câștig, iar bucuria
Așteaptă la capătul drumului.

Durerea conduce la beatitudine,
La gânduri și cuvinte și fapte divine.
Norii ascund razele strălucitoare ale soarelui
Care luminează întreaga viață.

Neșansa nu face decât să ascundă calea,
Care conduce inevitabil
La succesul deplin,
Care ne așteaptă la capătul drumului.

Povara grea a îndoielilor și a temerilor
Care întunecă valea speranțelor noastre,
Umbrele cu care se confruntă spiritul
Și lacrimile amare,

Durerile sufletești, suferințele,
Vânătăile generate de lanțurile rupte -
Toți aceștia sunt simpli pași
Care ne conduc către destinația în care credem.

Plină de compasiune, iubirea aleargă
Și îi iese în întâmpinare Pelerinului venit din ținutul credinței.
La capătul drumului, pe acesta îl așteaptă
Întreaga glorie și tot binele din lume.

sursa foto: internet
stefan robu

VESTITORUL LUMINII,

Ce noapte, o, privitorule! A apărut
Lumina zorilor pe vârfurile munților?
Poți vedea în zare,
Vestitorul auriu al Luminii luminilor?

A apărut el, ca să alunge bezna,
Și cu ea toți demonii nopții?
Îi poți zări razele strălucitoare?
Îi poți auzi vocea, cea care condamnă eroarea?

Dimineața vine, iubitor al Luminii;
Chiar acum aurește munții,
Iar eu întrezăresc cărarea
Pe care picioarele ei strălucitoare alungă deja Noaptea.

Întunericul va trece, și toate lucrurile
Care iubesc întunericul și care urăsc lumina
Vor dispărea pentru totdeauna, împreună cu noaptea.
Bucură-te! Căci așa proclamă Vestitorul Luminii.

sursa foto: internet
stefan robu

ÎNCEPE CU TINE ÎNSUȚI,

Dacă dorești să îndrepți această lume
Și să alungi din ea toate relele,
Făcând chiar și deșerturile ei
Să înflorească la fel ca trandafirii,
Atunci începe prin a te îndrepta pe tine însuți.

Dacă dorești să eliberezi această lume
Din îndelungata sa captivitate în ghearele păcatului,
Să vindeci toate sufletele rănite,
Să alungi durerea și să o înlocuiești cu consolarea,
Începe prin a te elibera pe tine însuți.

Dacă dorești să vindeci această lume
De bolile sale de lungă durată,
Să pui capăt pentru totdeauna durerilor și suferințelor sale,
Înlocuindu-le cu bucurie și ajutându-i pe cei osteniți să se odihnească,
Începe prin a te vindeca pe tine însuți.

Dacă dorești să trezești această lume
Din coșmarul morții și al ororii,
Să aduci în ea Iubirea și Pacea,
Lumina și strălucirea Vieții nemuritoare,
Începe prin a te trezi pe tine însuți.

sursa foto: internet
stefan robu

O IUBIRE FĂRĂ OBSESII,

Chiar dacă sunteți pasionați de persoanele iubite, nu este nevoie să-ți pierzi controlul sau rațiunea pentru a spune că ești îndrăgostit. Asta este nebunie în dragoste. Dacă dragostea nu te lasă să gândești, ești foarte aproape de patologie, oricât de fericit te-ai simți. A iubi nu înseamnă a te droga, înseamnă a îmbina sentimentele și rațiunea. Decizii luate sub imperiul inimii. Îți poți pierde controlul uneori și te poți transforma în epicentrul unei pasiuni care pare a nu avea limite, dar  trebuie apoi să revii la forma ta umană, la ceea ce ești în realitate, dacă vrei să iubești în mod sănătos. Dragoste senină, în deplinătatea facultăților tale,  cu descărcări ocazionale de paroxism: iată cel mai bun mod de a iubi. Dragostea care găzduiește  numai trăiri exacerbate se pierde pe ia însăși.. A iubi neobsesiv  înseamnă a recurge la o pasiune armonioasă, o pasiune care face din dragoste o experiență atât intensă, cât și echilibrată.

Trebuie să iubim cu ființa noastră, pornind de la identitatea de bază care ne definește.  Să facem parte din viața celuilalt, fără a-i aparține, fără a ne pierde individualitatea și fără a deveni victima unor invazii amoroase, în care se pierde unicitatea într-o încercare disperată de a fuziona cu celălalt. Trebuie să iubim fără a ne sacrifica propria identitate și să menținem esența care ne definește. Cu toții avem o viziune proprie și netransferabilă asupra lumii, compusă din ansamblul convingerilor noastre cele mai profunde, ideologia noastră, valorile și principiile, care acționează la unison. Dacă această viziune se pierde, chiar și în numele iubirii, nu vom ști cum să facem față vieții. Adevărata dragoste presupune autenticitate, un Eu care se reafirmă și care crește cu fiecare întâlnire afectivă. Dacă pentru iubire trebuie să renunți la a fi tu însuți, mai bine nu iubi.

O dragoste curajoasă și liberă, care își asumă riscul de a iubi, cu toate consecințele specifice este o iubire fără teamă de a-l pierde pe celălalt. Nu există certitudini, nu există posibilitate zero de eșec. Nu există o altă cale: trebuie să iubești cu certitudinea în ceafă, asumându-ți probabilitatea ca cineva să se sature de tine și să dea dracului totul, că totul poate să crească, așa cum se poate nărui. Universul cunoscut nu este permanent. Acest lucru înseamnă că totul este într-o permanentă schimbare și transformare. De ce ar trebui iubirea să fie ceva static și de neschimbat? Trebuie să ne asumăm riscul de a iubi, pe marginea prăpastiei, într-un du-te-vino, conștienți de punctele forte și de slăbiciunile noastre, de răul pe care l-am putea provoca relației noastre. Repet: iubirea este pentru curajoși. Teama în dragoste, indiferent de originea sa, este o povară uriașă, un obstacol în calea dezvoltării, oricărei relații, iar eliberarea de aceasta te lasă să plutești în mod natural spre o legătură completă și sănătoasă. Iubește ușurat de bagaje.Cât de liber și de vital poți, fără a renunța la ceea ce ești, fără a-ți trăda idealurile și valorile. Iubește conștient de ceea ce ești de fapt tu, cel care inventezi și reinventezi dragostea pe care o trăiești. Înțelege că, până la urmă, suntem responsabili pentru propria fericire emoțională.

O iubire liberă, nu ai nevoie  de persoana iubită ca de ceva cu care trebuie să completezi o lipsă, ci ca de ceva ce preferi, ca o alegere spre care inima te împinge și mintea decide. Orice fel de legătură care împedică dezvoltarea liberă a personalității, chiar dacă ai o sută de ani, nu-ți este de folos. În acest domeniu, nu există resemnare care să merite. Te va face să involuezi în ceea ce privește obiectivele tale esențiale și vitale. Această iubire opresivă și sufocantă va fi o povară, o sursă de suferință sau o problemă ce trebuie rezolvată.

sursa foto: internet

stefan robu