ANII TREC CA NORII,

Anii trec ca norii,perii-ncărunțesc,
Vremurile-s altfel,totul e-n schimbare,
Zilnic se preface tot ce-i pământesc-
Numai Adevărul este-același soare.

Iarba se usucă, frunza cade iar,
Apa-și face vaduri, altele întruna,
Peste toate-n lume plânge-un  ”în zadar”-
Numai în iubire cântă-un  ”totdeauna”.

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger
Ce te-ncântă astăzi, mâine ți-e povară,
Toate-apasă duhul,toate-l strâng ca-n fier-
Numai conștiința sfântă e ușoară.

Toți sunt ca și tine: slabi și schimbători,
Cei aproape astăzi ți-s departe mâine
Oamenii, ca anii-s aburi trecători-
Numai domnul singur neschimbat rămâne.

...Nu-ți lega de nimeni inima acum,
Ca să nu ți-o smulgă ruperea ce vine;
Leagă-ți-o de domnul- lumea-i vis și fum,
Singur el rămâne veșnic lângă tine.


sursa foto-internet
stefan robu

FII TU ÎNSUȚI,

Fiecare dintre noi are caracteristici unice, avem puncte forte și slăbiciuni, calități și defecte. A ne înțelege și a ne accepta pe noi înșine este de primă importanță pe calea spirituală. Nu suntem aici pentru a fi ca altcineva. Suntem aici pentru a fi noi înșine.
Marele obstacol în procesul nostru de autoînțelegere este tendința de a ne identifica și de a accepta concepțiile celorlalți oameni despre noi. Aceștia nu știu cine suntem, și totuși proiectează asupra noastră propriile dorințe. Vrem să le facem pe plac, vrem să-i mulțumim, astfel încât să ne iubească și să ne accepte. Și, ca rezultat, de multe ori ne trădăm pe noi înșine. Învățăm să fim așa cum vor alții să fim, și nu așa cum suntem cu adevărat.
Dacă avem noroc, identificăm din timp acest proces de trădare de sine. Înțelegem că trebuie să ne individualizăm și să ne revendicăm viețile. Nu putem trăi așa cum vor alții. Suntem aici pentru a fi noi înșine, nu cine sunt ei. Trebuie să înveți să spui” nu” oricăror încercări de a te manipula. Trebuie să înveți ca, mai presus de orice, să-ți prețuiești libertatea. Indiferent cât de mult te încearcă viața, nu-ți ceda puterea, revendic-o. Stabilește-ți obiective de scurtă durată și atinge-le. Există o demnitate în a munci atunci când această muncă te onorează, când îți permite să mergi înainte și să-ți atingi obiectivele.Dacă ți se pare că este altfel, te minți singur. Vei trăi într-o lume a fanteziei. Ieși, din starea de negare, viața ta îți aparține, tu ești responsabil pentru ea. Nimeni altcineva.


Dacă le cedezi altora puterea, o vei da pe nimic. Asta înseamnă să mori de viu. Nu fă asta. Nu-ți irosi viața. Spune ” nu” lucrurilor care te dezonorează, dar folosește acel ” nu” pentru a descoperi un ”da”. Atunci când spui ”nu” trădării de sine, îți poți spune ție însuți ”da”, ca ființă autentică. Un ”nu” fără”da” este lipsit de importanță. Nu are putere sau scop. Spune ”nu” lucrurilor care nu sunt în armonie cu cine ești tu, iar apoi spune-le ”da” celor ce sunt. Înțelege că acestea două merg mână în mână. A fi autentic înseamnă a fi cinstit cu tine însuți. Este un component esențial pentru a deveni o ființă matură, conștientă, responsabilă, și împlinită la nivel spiritual.
Nu poți fi tu însuți, dacă încerci să obții aprobarea celorlalți sau dacă le permiți să-ți influențeze deciziile.
De fiecare dată când îi oferi altuia libertate, devii tu însuți mai liber și capeți putere de a merge mai departe în viață.
Deci dacă îți pui întrebarea:  Este aceasta în armonie cu cine sunt eu?, fă-o, te rog, cu conștiența că orice încercare de a-i influența sau de a-i controla pe ceilalți nu este în armonie cu sinele tău  adevărat, cu sinele lor adevărat și cu legile spirituale ale universului.
Viața  poate fi o experiență în care ne revendicăm puterea personală sau una în care încercăm să manipulăm. Manipularea nu face bine nimănui.În momentul în care fiecare dintre noi este liber să fie el însuși, egalitatea și respectul reciproc devin elemente de bază ale vieții noastre de ființe umane. Nimeni nu încearcă să-l controleze pe celălalt, nimeni nu este victimă.
Fiecare persoană primește puterea de a-și face propriile alegeri și de a-și asuma răspunderea pentru consecințele acelor alegeri.
Acolo unde nu este trădare de sine, nu poate exista abuz, nu poate exista lipsă de egalitate.
Aceasta este lumea pe care o creăm împreună. Dar, ca întotdeauna, creația începe cu tine și cu mine. Începe cu alegerile pe care le facem în acest moment.


sursa foto:internet
ștefan robu

Urmează-ți inima,

Este asta ceea ce vreau să fac cu adevărat? Întotdeauna știi când inima participă la o dorință de a ta. Atunci când participă și inima, ai multă energie și entuziasm. Abia aștepți să înceapă ziua și să vezi ce oportunități îți aduce. Atitudinea ta generală este una pozitivă și plină de speranță. În schimb când inima nu participă, îți lipsește energia și motivația. Descoperi că ești lent, plictisit și chiar fără chef de viață.  Obstacolele te apasă greu. Dispoziția ta generală este, în cel mai bun caz una neutră și în cel mai rău caz, negativă.Dacă te uiți la cele două situații, nu poți să nu te întrebi: de ce nu își urmează toată lumea inima? Majoritatea dintre noi detestă  să-și asume riscuri, pentru că nu vor să-și pericliteze starea de siguranță pe care o au, iar cealaltă majoritate nu sunt încurajați și sprijiniți să-și îndeplinească menirea sau propriile nevoi. Creativitatea este privită drept ceva interesant, dar fără posibilitatea de a asigura cele necesare trailui. 

Fiecare persoană este unică în creativitatea sa.. Fiecare are potențialul de a se individualiza și de a-și îndeplini potențialul creativ. Asta înseamnă, firește, că viața lui nu va semăna cu a altcuiva.

Puțini oameni se nasc cu dorința creatoare de a-și exprima talentul unic, indiferent de consecințe. Majoritate oamenilor învață să capituleze. Uneori trebuie să ajungem la fundul sacului, ca să ne dăm seama că am luat-o pe un drum greșit. În cele din urmă, trădarea de sine duce la trezire. Deci, nu trebuie să ne plângem trecutul. Putem să învățăm din lecțiile pe care ni le dă. Fii recunoscător trecutului, că ți-a arătat ce nu dă rezultate.  Acum, te poți trăda pe tine însuți, doar dacă o faci fiind conștient. Vei ști că îți cedezi puterea și o vei face în cunoștință de cauză.

Dar acum că ai fost avertizat, mă îndoiesc, totuși, că vei fi atât de nesăbuit încât să cedezi în mod conștient.

A venit vremea să te respecți pe tine și să-ți îndeplinești menirea de pe acest pământ.

Dă-ți putere, folosește-ți discernământul și luptă pentru ceea ce-ți dorești. Nu te mulțumi cu puțin.

Acum e timpul să fii tu însuți, și nu acea persoană pe care și-o doresc ceilalți.  Fă-ți relații noi care îți sprijină libertatea creatoare, individualitatea și realizarea de sine.

Găsește-ți o nouă familie spirituală, care te va ajuta să renaști.

A venit timpul să înțelegem că dorința este fundamentul vieții, fără dorință, nu există energie, motivație, experiență. Dorința pune lumea în mișcare, face ca inima să bată, te ajută să-ți îndeplinești menirea.

Sarcina ta, ca om, nu este de a respinge ceea ce ești sau de a-ți nega energia, ci de a fi tu însuți și de a-ți dirija energia într-un mod care să ducă la împlinire.

O viață trăită pe deplin, nu este seacă și plictisitoare este minunată și interesantă.

Ce fel de viață îți dorești? Vrei să fii unit cu energia dorinței și să participi la procesul de creație? Sau vrei să-ți respingi toate dorințele și să-ți faci doar datoria? Vrei împlinire, sau sacrificiu? De tine depinde, este alegerea ta. Oamenii se deconectează complet de dorințele lor. Nu știu ce vor. Dacă îi întrebi: ”este asta cu adevărat ceea ce îți dorești cu adevarat”?, habar nu au ce să-ți răspundă.

Știu ce vor ceilalți de la ei, dar nu și ei înșiși. 

Nu te mira dacă ești unul dintre ei. Întreabă-te: Ce-mi place cel mai mult? Ce îmi aduce bucurie și plăcere? Urmează-ți inima,sau urmează-ți fericirea este cel mai bine.

Atunci când începi să te respecți pe tine însuți și energia universului te va susține, vei trăi cu bucurie și în abundență. Nu te poate susține cu adevărat, atâta vreme cât trăiești în sacrificiu și negare. Oamenii trebuie să trăiască întru bucurie și împlinire. Sacrificăm destul de multă energie prin faptul că ne opunem vieții. Nu te mai opune, iar energia va fi eliberată pentru a te duce mai departe. Nu-ți mai refuza iubirea și acceptarea. Fii generos cu tine însuți și găsește plăcere în faptul că îți oferi ceea ce-ți trebuie. Fă-o, și bucură-te. Treptat, vei începe să vezi rezultatele. 

Te vei simți mai bine cu tine însuți și cu ceilalți, vei fi fericit și împlinit. Vei înțelege că a avea grijă de tine te înalță și le aduce celorlalți bucurie și energie.

Cu cât te onorezi mai mult, cu atât  bucuriile vieții tale va curge cu mai multă forță. Te vei îndrepta cu mai multă pasiune spre împlinire. Vei rămâne concentrat asupra obiectivelor tale și le vei putea împlini.  Vei avea abundență în toate domeniile vieții.

sursa foto: internet

ștefan robu

Prioritățile și *visele*: o singură listă,

Ne-am început vara cu o listă întreagă de lucruri pe care am fi voit să le realizăm: să ne relaxăm, să ne facem prieteni noi(nu doar pe Facebook, ci în realitate!) și să consolidăm vechile prietenii prin revederi și excursii. 
Ne-am propus să citim cărți bune, să călătorim și să facem fapte bune, să vedem filme bune, să călătorim și sa facem fapte bune.
Multe planuri, poate chiar prea multe pentru un timp așa de scurt.
Însă oare timpul este scurt sau nu am reușit noi să ne organizăm bine, să ne alegem cu grijă prioritățile?

Nu cumva, deși visăm mult, ne organizăm puțin și mergem prea mult pe improvizații?
Viața nu poate fi trăită pășind dintr-o improvizație în alta.
Inima nu iubește improvizațiile și nu poate ajunge la fericire parcurgând drumuri improvizate. Și chiar dacă aparent improvizațiile ne pot ajuta sau salva uneori, de cele mai multe ori ele ne distrug visele și fericirea.

Așadar, unde e și cum arată lista noastră de priorități pentru ziua de azi, această lună, acest an?
Ce am realizat în această vacanță? Care sunt speranțele noastre? Suntem convinși că putem trăi mai bine luna aceasta față de luna trecută? Care ne sunt prioritățile și care este visul nostru cel mare? Ce facem pentru a ni-l împlini?

Prioritatea timpului liber trebuie să fie cum să ne apropiem unii de alții, cum să creștem împreună. cum să punem împreună bunurile, bucuriile viața, tot ceea ce avem și suntem.

Prioritatea trebuie să fie cunoașterea celuilalt, dar și cunoașterea de sine, și alui D-zeu. Cât timp am acordat celuilalt? Dar lui D-zeu?  Dar cunoașterii de sine?  Calea spre împlinire, spre o viață fericită trece prin aceste cunoașteri.  Trebuie să (re)cunoștem cum suntem, unde suntem și ce anume putem îmbunătăți în viața noastră.

Prioritățile vacanței trebuie să cuprindă prioritățile vieții, speranțele pe care le avem pentru viitorul nostru.
Nu există un timp potrivit pentru a ne opri din visare.  Nu există un timp în care să încetăm să luptăm pentru visele noastre.  Nu doar vacanța trece, ci și viața!   De aceea, să ai o listă cu priorități înseamnă să ai vise și să trăiești bucuria împlinirii lor.
De fapt, înseamnă să trăiești fericit!

sursa foto:internet
ștefan robu 

A accepta criticile,

   Noi oamenii avem multe frici.  Ne este frică de atacuri teroriste, de cutremure, de inundații, de accidente, de boală, de suferință, de moarte , de singurătate, de lipsa banilor, de nesiguranța viitorului etc.
Cu toate acestea, cred că ne este teamă mai ales de gura lumii, de ceea ce alții ar putea să spună și să creadă despre noi.  Pentru a nu fi criticați, deseori ajungem să nu mai fim noi înșine, căutând să impresionăm și să răspundem așteptărilor celorlalți.
Când aflăm însă că am fost vorbiți de rău,atunci ne descurajăm, ne supărăm, nu vrem să ne mai implicăm, ne spunem că nu mai merită să facem binele etc.
Dar, oare, nu cumva greșim?  Cred că, mai întâi de toate, trebuie să învățăm să nu luăm criticile în nume de rău, ci să le acceptăm, fără să ne supărăm.
În fond, nu sântem dictatori, ca să impun celorlalți ce anume să gândească despre noi, pentru că fiecare are dreptul la o opinie personală.
Zîmbind însă și păstrându-ne calmul, ne-am putea întreba: ”de ce ne dărâmă faptul că cineva ne vorbește de rău”?  În fond, căutăm să fim plăcuți, având curajul de a fi noi înșine în tot ceea ce facem, expunându-ne astfel judecății altora, sau ceilalți dau sens vieții noastre, și atunci ajungem să căutăm simpatia și admirația lor?
În al doilea rând, decât să ne supărăm că am fost criticați, mai degrabă să analizăm criticile aduse și să reflectăm asupra lor.
Sigur, este adevărat că unii caută mereu vinovați pentru eșecurile lor, dar aceasta nu înseamnă că noi suntem mereu imaculați și că nu greșim cu nimic.  Dimpotrivă, în unele situații, au dreptul să ne critice pentru ceea ce nu facem bine, iar noi nu putem să nu recunoștem că am greșit.
Când însă suntem criticați pe nedrept, chiar dacă ne doare, să nu ne descurajăm.
Fiecare poate  spune  ce vrea despre noi. Nu trebuie să ne supărăm.
Important este să nu facem lucrurile pentru a fi văzuți și admirați de oameni, ci pentru domnul, căruia să-i fim plăcuți în toate.
Stefan  robu
sursa foto:internet

LIBERTATE ȘI ACCEPTARE,

Omul își cucerește libertatea interioară în măsura în care credința, speranța și iubirea devin tot mai puternice în el.
Noțiunea de libertate poate părea un loc de întâlnire privilegiat. Cu toate acestea, se știe în ce măsură noțiunea de libertate poate fi purtătoare de ambiguități, poate conduce la rătăciri.
Faptul că această aspirație spre libertate atât de puternică la omul contemporan, chiar dacă reprezintă în mare măsură o iluzie și se realizează uneori pe căi greșite, are în ea ceva foarte corect și nobil.
Omul nu a fost creat să fie sclav, ci să fie stăpân pe creație, nu este creat să ducă o viață întunecată,care să se dezvolte într-un spațiu strîmt, ci a fost creat să aibă orizontul deschis.
Ființa umană manifestă o asemenea sete de libertate pentru că aspirația sa fundamentală este cea către fericire; omul presimte că nu există fericire fără iubire și nici iubire fără libertate, ceea ce este perfect adevărat.
Omul a fost creat din iubire pentru iubire, așadar, nu-și poate găsi fericirea decât iubind și fiind iubit.  Problema lui vine din faptul că uneori iubește cum nu trebuie, adică se iubește pe sine mânat de egoism și la urmă se simpte în mod inevitabil frustat, căci numai adevarata dragoste te îmbogățește.
Nu există iubire fără libertate, căci o iubire care folosește constrângerea, una din interes sau cea care urmărește simpla satisfacere a unei nevoi, nu merită numele de iubire. Iubirea nu se fură și nici nu se cumpără, nu există iubire adevărată și deci fericită decât între persoane care dispun liber de ele însele pentru a se dărui una celeilalte.
Iată extraordinara calitate a libertății: ea dă valoare iubirii, iar iubirea este condiția fericirii. Intuirea, fie ea și confuză a acestui adevăr, este cea care îl face pe om să acorde o asemenea importanță libertății

Viața între medicină și religie,

...De veacuri constatăm neputința recunoscută a medicinei în fața ghilotinei decesului, dar și recunoașterea necunoașterii tainei morții de către religie. Dacă pentru aceasta din urmă, moartea este un prag, pentru medicină este o încheiere a competențelor sale; deja nu mai are nimic de făcut.
Își strânge aparatele, seringile,pastilele și dă în primire altor entități subiectul terminat cu un proces verbal.
Dar, în fapt, și religia și medicina își au câmpul lor de acțiune aici și acum, dincoace de prag. Așadar ambele se întâlnesc concret în același tren, chiar dacă folosesc o terminologie diferită când fac referire la el: credincios și sau pacient.
Dacă, așa cum bine se știe, viața e multidimensională și complexă, sănătatea nu rămâne doar o chestiune pur tehnică, iar mântuirea nu este nici ea doar o rețetă într-o riguroasă formulă rituală.
Medicina are ca scop să țină moartea cît mai departe, iar religia să facă moartea cât mai bună.
Medicina ne antrenează împotriva morții, religia ne educă pentru după moarte. Amândouă ne învață ce anume sîntem chemați să fim și cum trebuie să lucrăm în prezent pentru sănătate, pregătim simultan clipa următoare și totodată ”clipa veșnică”, conștietizând că ”lucrurile mici fac perfecțiunea, însă desăvârșirea nu e ceva mai mic”.
Medicul american Colin Campbell constată că, atunci când vorbești de sănătate, nu poți avea certitudini: ”Observi, deduci, analizezi, compari, cauți dovezi, avansezi ideea unui adevăr probabil”.
În realitate, sănătatea înseamnă a lucra neîncetat pentru a îmbina armonios ceea ce suntem în acest moment(zestrea noastră genetică, dar și ceea ce am acumulat în trup până acum) cu ceea ce se cuvine să devenim. Construcția este permanentă.  Este un șantier deschis pe viață, pentru această viață, dar și pentru cea ”viitoare”. Este o libertate-fericire pe care o pierdem și sau o recăpătăm clipă de clipă, într-o clepsidră a propriei opțiuni.  Există o dinamică a acceptării, a conlucrării cu ceea ce ne înconjoară(natură, societate), într-un evantai ce însumează pe rînd ce pretind, doresc, aleg, optez, hotărăsc, dar și cum judec, consider, sper și cred. 
Ceea ce vine din afară în interiorul nostru este interpretat și asimilat,pentru a dobândi noblețea și demnitatea oferite de sănătate ori, prin refuz sau nechibzuită alegere, umilința și robia bolii.
Dacă în paragraful anterior înlocuim cuvântul sănătate cu acela de mântuire, vom relua același concluzii. Suntem solicitați să fim liberi și fericiți, în variațiuni pe o temă asumată, prin cunoaștere și voință.
Religia și medicina conlucrează în același scop, merg alături pe aceiași cale a adevărului, a vieții, spre binele creaturii, din micul segment de eternitate care este timpul vieții pământești, proiectând simultan izbăvirea și tămăduirea. 
Amândouă se ocupă exclusiv de om, sunt două fațete ale aceleiași schimbătoare realități, construită ca o armonie în trăirea sa prezență, dar și făcându-se pe sine aptă pentru continuarea, mai apoi, în splendida armonie.
Însă, când ajungem să confundăm religia cu o instituție, iar medicina cu tehnologia și industria (alimentară sau farmaceutică), ambele se îndepărtează de esența și obiectivul comun: împlinirea omului.
Politica fricii și politica speranței funcționează concomitent în cazul pacientului și al credinciosului. Iar raiul și iadul, sănătatea și boala/moartea sunt oglinzile paralele din același stabiliment.
Într-o altă formă ori sub alte icoane, căutăm sănătatea sufletului și a trupului, uneori inventând noi secte sau noi medicamente, pentru a face față asaltului ideologiilor și tehnologiilor, neîncetat agresați pe dinăuntru și de jur împrejur, deconectându-ne de ceea ce omenirea deja desăvârșise pentru om, din câtă istorie a ajuns din urmă până la noi.
Nu se poate nega ameliorarea vieții în sensul reducerii mortalității infantile și a creșterii longevității, datorate mai cu seamă unei educații în domeniul igienei.  Poți trăi intens, precum Mozart, doar 35 de ani. Poți viețui 80-90 de ani doar ca un obiect viu,poate așezat și sfătos, fără a schimba totuși nimic în jur, ori schimbând totul, cam în același număr de ani.
Sănătatea fizică nu este mereu sinonimă cu sănătatea psihică, nici aceasta nu este sinonimă cu mântuirea, chiar dacă o viață creștinească necesită un echilibru între suflet și trup.
Dacă medicina nu are grijă de om, asigurându-i bucuria
prezentului, cum va putea religia să-i asigure bucuria
viitorului?Acum, tot mai des medicina- care-l menține
pe pacient între tristețe, îndoială și temeri-este un negoț și,
uneori, pe alocuri, religia devine tot afacere, desprinzându-se
 de menirea ei de antrenare a omului întru bucurie pentru
marea bucurie.
Sistemele de reguli și porunci amenințătoare privind
viitorul-nu doar ca porțiune de timp,situată după 
încheierea prezentului, de aici- includ judecata care
va analiza tocmai intervalul de care trebuie să se 
ocupe atît medicina, cât și religia.

sursa foto: internet