Magazinul magic,

Să zicem că ți-ai pus în cap să te ocupi de lucruri serioase. Există o majoritate de persoane care își propune(justificat) să progreserze. Probabil ești și tu interesat. Dorințele sunt variate: să se dezvolte într-un anumit domeniu, să își asimileze un statut decent, să aibă funcții, bani, călătorii etc.
Alții, în schimb, sînt mai restrînși: vor numai performanțe personale(eventual interioare): să aibă timp, să fie calmi, mai răbdători, mai buni, să nu mai judece etc.
Sunt lucruri,categoric de apreciat. Exprimă net o calitate existențială. Cu toate astea, lucrurile s-ar putea să nu se întîmple cum vrei tu. Riști chiar să nu realizezi nimic. Te simți blocat, sau dimpotrivă, lucrurile par că merg mai prost. Și s-ar putea să te descurajezi, sau să blamezi rapid societatea, sau să te superi (necuviincios) pe dumnezeu. Să te victimizezi, să culpabilizezi, să fii nervos etc.
Există o școală de psihoterapie numită *psihodramă*, fondată de Jakob Moreno. Această școală spune, fără scrupule, că dacă ne uităm atent în jur, vedem că oamenii(toți!) sunt actori. Toți joacă, cu abilitate (sau cu stîngăcie) roluri inedite. Lumea ar fi o scenă uriașă, iar noi toți începem pe ea și fiecare, cu talentul său, își joacă piesa vieții.  Participăm la”teatru”. Deținem măști bine gîndite.  Destule! Și le schimbăm conform contextului, necesităților sau interesului.
Unii activi, alții pasivi, unii în roluri principale, alții în secundare, unii sunt răi, iar alții buni, unii eroi...
Interesant, jucăm până la urmă un spectacol uriaș, involuntar sau voluntar.  Aceiași terapie, la un moment dat, propune și un exercițiu fantastic: să îți imaginezi că în viața ta există un anume ”magazin magic”.  Te hotărăști și intri: și observi, pe raftul principal al încăperii(magazinului) bine ticsite, în vase, în borcane, în cutii, etc.,  exact ”produsele” pe care vrei să le trăiești, exact propunerile tale: un vas conține calmul de care ai nevoie, un vas conține timpul pe care nu-l găsești, un altul  are o împlinire sau  reușită  un altul altceva folositor și tot așa....
Adică ai în fața ta exact ce îți propui de-o viață, dorința pe care vrei să o împlinești. Și iată, ar putea acum chiar să devină a ta..    O vezi, o conștientizezi, aproape că ți-o însușești.  
Însă, atenție, mai e nevoie de ceva(așa se procedează în orice magazin): aceste lucruri au un preț. Adică ți se dau în schimbul a ceva. Nu poți avea și banii și produsul!
Și nu numai în magazin se procedează așa, ci și în viață. E evident: dacă vrei să fii mai bun, mai calm, mai răbdător, este nevoie să plătești, să dai ceva în schimb.  Însă de data asta nu plătești cu bani, ci doar cu ce este în plus în buzunarul vieții și te încurcă.  Achiți exact cu lucrurile care se împotrivesc propunerilor tale: cu agitația, cu compromisul, cu orgoliul, cu gălăgia, zăpăceala(și îți convine!).
Dacă dorința ta e clară și ești convins că aia vrei, atunci restul devine de prisos.  Și ești dispus, convins, să-l dai.
Imaginează-ți, trei indivizi care se află într-o stare eronată a vieții lor.  Au cam greșit, dar sînt acum deciși să își procure pacea și să se salveze. Problema e că fiecare procedează diferit.  Primul ar vrea să aibă pacea, însă nu e dispus să folosească nici un mijloc spre a o dobîndi.  Al doilea ar dori la fel, să aibă pacea, însă nu are nici un gând să lase ce-l încurcă; e atașat de starea actuală.  Al treilea este însă uimitor.  Nu doar că este dispus să folosească instrumentele corecte și să abandoneze totul pentru a obține pacea și salvarea, ci e mai generos: îi dă voie lui d-zeu să intervină cum vrea el în viața sa.  Adică e deschis total. E disponibil.  E dispus la orice preț!  Asta înseamnă pentru tine pentru mine totul.

**TU EȘTI UN OM RĂU?**

Tu cum ești? Tu ești un om rău? Dacă astăzi se apropie cineva de tine și te întreabă:*Tu ești un om rău?* ce ai răspunde?
Dacă te privești în oglindă, ce vezi? Cît reziști să te privești în oglindă, nu pentru a te aranja, ci pentru a-ți analiza viața?  Ai încercat vreodată să faci cercetarea cugetului în fața oglinzii, privindu-te? 
Cînd te uiți în sufletul tău, ce vezi? Ești un om rău?  Dar cînd te uiți în trecutul tău, ce vezi?  Ești un om rău?  Nu te grăbi să-ți răspunzi. Privește-te atent. Uită-te în inima ta, la ceea ce ai adunat în ea.  Uită-te și răscolește cu grijă în amintirile tale: cum ești? Ești un om bun sau un om rău? Uită-te la planurile tale: cît bine conțin ele?  Fii sincer: ce faci astăzi ca să fii un om bun?
Ce vei purta în viața celor din jurul tău dacă planurile, visurile, speranțele tale se vor împlini?
Nu fugi de tăcere, de singurul *loc* în care poți afla răspunsul cu privire la tine. 
Închide televizorul, lasă telefonul sau calculatorul, oprește muzica, deconectează-te zilnic măcar pentru cîteva minute și rămâi în tăcere.  Astăzi!  Dacă nu afli acum adevărul despre tine, mâine îl vei afla din lacrimile altora.  
Suferințele sau bucuriile pe care le aducem în viața celor din jurul nostru sunt adevăratul răspuns cu privire la caracterul nostru.  Nu te mulțumi să fii fericit singur, ci fii cu adevărat  mulțumit doar atunci cind ceilalți sunt mai fericiți decît tine.
Nu fugi de Cristos, de d-zeu, de omul care singur știe ce este cu adevărat în adîncul fufletului tău. Privind la el în tăcere și lăsîndu-l să-ți vorbească, vei găsi sensul vieții tale.
Lasă-l să-ți vorbească despre *lucrul care îți lipsește pentru a fi desăvîrșit*, pentru a fi cu adevărat bun, un tânăr de caracter, o speranță  pentru cei care te iubesc.

HRISTOS A ÎNVIAT,

În prag de primăvară, cînd totu-i nourat
Fii tu însuți lumină și suflet nepătat.
Rostește cu putere spre cel de toți uitat,
Ridică-te și umblă! Hristos a înviat!

Fii far aprins în noapte, fluviu netulburat,
Fii apa care spală, durere și păcat.
Ridică-ți fruntea falnic și strigă ne-ncetat
Prietene fii tare, Hristos a înviat!

Fii roua dimineții și grîul cel curat,
Care hrănește inimi, prin gest necugetat!
Pe fratele ce plînge de chin întunecat,
Ridică-l și șoptește-i, Hristos a ănviat!

Alege calea vieții ce spulberă păcat
Și lasă-n orice suflet miru-i îmbălsămat.
Celui fără credință spune-i neîmfricat!
Prietene, privește, Hristos a înviat!

ÎNVIERE,

Un licăr de soare în purul zenit,
Provoacă gîndirea-dreptată spre hău,
Odată ce moartea nici n-a mai clipit,
Cu toată alura-i de mare călău.

A fost și rămîne pe veci apogeu
A tot ce înseamnă ”ce fi-va cu noi?”
Acea răsturnare-a ”așa e mereu!”,
Când trupul s-a-ntors din mormînt înapoi.

Nu-i totuși același, nici reanimat,
Nu-i ca și atunci când se face un nod...
Nu forța naturii l-a recuperat,
Ci glorificarea și-a dat al său rod.

Ca bobul de grîu transformat în ceva
Ce-i verde și plin de vital și... finit,
Așa... Nu oricînd și nici cam cumva,
Hristos înviat pentru  noi s-a ivit.

Așa cum clepsidra înseamnă un loc
În care trecutul, trecînd prin prezent,
Se vrea viitor, însă iarăși în stoc,
Revine cu dorul de-a fi subzistent.

La fel se-ntâlnesc în Hristos înviat
Și timpul trecut, dar și cel ce doar nu-i,
Ca-n punctul de care depinde, curat,
Nisipul clepsidrei ce nu e haihui.

Printr-însul și-ntr-însul e sens și finit
 A tot ce însemn-a dori să trăiești
Cu-ntreaga ființă, la nemărginit,
Cu ce-i pământesc plus cele cerești.


                                                                                                                                                                  

VIN PAȘTELE,

Vin Paștele. Isus, din nou învii și iară
Arăți la lumea asta de orbi și de orbiți
C-ai ispășit păcatul prin jertfa ta amară
Și ca-i adus viața la cei neprihăniți.

Privind cu ochii-n lacrimi făptura ta măreată
Ca mii de sori, Isuse, te văd mai strălucit
Că-nvii cu tine-o odată slăvita dimineață
Din care fericirea e fără de sfârșit.

Îți văd și-n mine chipul scăldat în foc de soare,
Cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
Și strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
A zilei cînd, Isuse, și-n mine-ai înviat.

Ți-a fost săpat mormântul de-atâțea ani și-n mine,
Cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
Atâtea străji avut-a străinul lângă tine,
De-atâta întuneric ai fost pecetluit...

Dar cînd sosit-a ceasul slăvit al învierii,
Ai rupt si-ntunecare si lespezi și peceți,
Și-ai înviat, ca-n locul obidei și durerii
S-aduci minunăția atâtor frumuseți.

...Învie iar, Isuse, cu slavă tot mai mare
În sufletele albe a-ntregului norod,
Ca-n toamnele chemării azi primul braț de floare
S-aducă-n calea-ți sfântă pe-atât belșug de rod.

Calea crucii,

Mă poticnesc în gînduri, păienjeniș voința,
În rugă să-nfioare de sânge stropi petale,
Șoptește în ființă uitata crucii cale,
O lacrimă, doar una, renască iar căința!

Și cad neputincios, rănit pe aspre dale,
Ca Simon, el mi-ajută tot trupu-n suferință,
Alină disperarea, a firii neputință,
Cu vrednicie crucea-mi s-o port pe-a vieții vale.

Plâng, plâng, iar grele lacrimi îmi limpezesc privirea
Ce vede pașii lui pe-a Golgotei cărare,
Și sorb milostivire din rănile divine,
Acolo sus, acolo-i pe cruce izbăvirea,
Iertat ai fost o, suflet la glasul lui aflare:
-În  paradis tu azi vei fi cu mine!

Ce-aș fi fost, dacă n-ai fi fost tu, mamă,

Îmi amintesc acea zi în care te-am întrebat cum am apărut pe pământ. Deși putea-i să-mi spui că m-a adus barza, așa cum răspund multe mame copiilor lor care pun această întrebare, tu mi-ai răspuns că am venit în lume din iubirea voastră, a părinților, o iubire inspirată dintr-o iubire și mai mare, care este Dumnezeu.
Atunci nu am înțeles prea mult cum stă treaba cu iubirea lui Dumnezeu și cu iubirea dintre părinți, dar dacă privesc acum la mine, pot să vă spun că acum înțeleg totul.
Înțeleg că fără o mamă nu intră nimeni în lume. Ea e făcută special de dumnezeu pentru ca prin ea să intre ce-i mai frumos în lume, adică pruncii.
Tot ea este o sursă inepuizabilă de hrană, de surâs, de iubire, de ghidușii, de răbdare, de viață.
Așa sânt mamele și așa este și mama mea, este cea mai frumoasă! 

Nu știu dacă aș schimba-o vreodată cu alta! Cred că ar fi păcat! Ar fi păcat de moarte!  Nu, o mamă nu o poți schimba, pentru că mama e unică! Mama e cea care ți-a dat viață în mod unic, care te-a hrănit, te-a învățat să mergi, să te ridici, să depășești obstacolele, ți-a pus pentru prima dată mâinile împreunate și ți-a arătat locul unde se află „Doamne, Doamne„ te-a învățat „Înger îngerașul meu„... și ți-a și demonstrat ce înseamnă să ai un înger.

Singura dată când îl strigi pe tata e să-l întrebi unde este mama! Nu că el nu contează, dar mama e c u totul specială.  Cum răspunde ea, cum rezolvă ea, cum mângâie ea nu o face nimeni pe acest pământ.
Cum ar fi fost viața mea fără tine, mamă? Nici nu mi-aș putea închipui!  Pe cine aș fi întrebat cum m-am născut? Cine m-ar fi auzit plângând când eram mic? Cine mi-ar fi dat laptele pe care numai tu îl poți da și care este atât de gustos și atât de hrănitor? Și ceea ce este mult mai important, cui aș fi spus „Mamă„

sursa foto: internet

Ștefan Robu