Arăți la lumea asta de orbi și de orbiți
C-ai ispășit păcatul prin jertfa ta amară
Și ca-i adus viața la cei neprihăniți.
Privind cu ochii-n lacrimi făptura ta măreată
Ca mii de sori, Isuse, te văd mai strălucit
Că-nvii cu tine-o odată slăvita dimineață
Din care fericirea e fără de sfârșit.
Îți văd și-n mine chipul scăldat în foc de soare,
Cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
Și strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
A zilei cînd, Isuse, și-n mine-ai înviat.
Ți-a fost săpat mormântul de-atâțea ani și-n mine,
Cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
Atâtea străji avut-a străinul lângă tine,
De-atâta întuneric ai fost pecetluit...
Dar cînd sosit-a ceasul slăvit al învierii,
Ai rupt si-ntunecare si lespezi și peceți,
Și-ai înviat, ca-n locul obidei și durerii
S-aduci minunăția atâtor frumuseți.
...Învie iar, Isuse, cu slavă tot mai mare
În sufletele albe a-ntregului norod,
Ca-n toamnele chemării azi primul braț de floare
S-aducă-n calea-ți sfântă pe-atât belșug de rod.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu