https://draft.blogger.com/blogger.g?blogID=6956326260215646207#templatehtml

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 7 mai 2017

**TU EȘTI UN OM RĂU?**

Tu cum ești? Tu ești un om rău? Dacă astăzi se apropie cineva de tine și te întreabă:*Tu ești un om rău?* ce ai răspunde?
Dacă te privești în oglindă, ce vezi? Cît reziști să te privești în oglindă, nu pentru a te aranja, ci pentru a-ți analiza viața?  Ai încercat vreodată să faci cercetarea cugetului în fața oglinzii, privindu-te? 
Cînd te uiți în sufletul tău, ce vezi? Ești un om rău?  Dar cînd te uiți în trecutul tău, ce vezi?  Ești un om rău?  Nu te grăbi să-ți răspunzi. Privește-te atent. Uită-te în inima ta, la ceea ce ai adunat în ea.  Uită-te și răscolește cu grijă în amintirile tale: cum ești? Ești un om bun sau un om rău? Uită-te la planurile tale: cît bine conțin ele?  Fii sincer: ce faci astăzi ca să fii un om bun?
Ce vei purta în viața celor din jurul tău dacă planurile, visurile, speranțele tale se vor împlini?
Nu fugi de tăcere, de singurul *loc* în care poți afla răspunsul cu privire la tine. 
Închide televizorul, lasă telefonul sau calculatorul, oprește muzica, deconectează-te zilnic măcar pentru cîteva minute și rămâi în tăcere.  Astăzi!  Dacă nu afli acum adevărul despre tine, mâine îl vei afla din lacrimile altora.  
Suferințele sau bucuriile pe care le aducem în viața celor din jurul nostru sunt adevăratul răspuns cu privire la caracterul nostru.  Nu te mulțumi să fii fericit singur, ci fii cu adevărat  mulțumit doar atunci cind ceilalți sunt mai fericiți decît tine.
Nu fugi de Cristos, de d-zeu, de omul care singur știe ce este cu adevărat în adîncul fufletului tău. Privind la el în tăcere și lăsîndu-l să-ți vorbească, vei găsi sensul vieții tale.
Lasă-l să-ți vorbească despre *lucrul care îți lipsește pentru a fi desăvîrșit*, pentru a fi cu adevărat bun, un tânăr de caracter, o speranță  pentru cei care te iubesc.

duminică, 16 aprilie 2017

HRISTOS A ÎNVIAT,

În prag de primăvară, cînd totu-i nourat
Fii tu însuți lumină și suflet nepătat.
Rostește cu putere spre cel de toți uitat,
Ridică-te și umblă! Hristos a înviat!

Fii far aprins în noapte, fluviu netulburat,
Fii apa care spală, durere și păcat.
Ridică-ți fruntea falnic și strigă ne-ncetat
Prietene fii tare, Hristos a înviat!

Fii roua dimineții și grîul cel curat,
Care hrănește inimi, prin gest necugetat!
Pe fratele ce plînge de chin întunecat,
Ridică-l și șoptește-i, Hristos a ănviat!

Alege calea vieții ce spulberă păcat
Și lasă-n orice suflet miru-i îmbălsămat.
Celui fără credință spune-i neîmfricat!
Prietene, privește, Hristos a înviat!

ÎNVIERE,

Un licăr de soare în purul zenit,
Provoacă gîndirea-dreptată spre hău,
Odată ce moartea nici n-a mai clipit,
Cu toată alura-i de mare călău.

A fost și rămîne pe veci apogeu
A tot ce înseamnă ”ce fi-va cu noi?”
Acea răsturnare-a ”așa e mereu!”,
Când trupul s-a-ntors din mormînt înapoi.

Nu-i totuși același, nici reanimat,
Nu-i ca și atunci când se face un nod...
Nu forța naturii l-a recuperat,
Ci glorificarea și-a dat al său rod.

Ca bobul de grîu transformat în ceva
Ce-i verde și plin de vital și... finit,
Așa... Nu oricînd și nici cam cumva,
Hristos înviat pentru  noi s-a ivit.

Așa cum clepsidra înseamnă un loc
În care trecutul, trecînd prin prezent,
Se vrea viitor, însă iarăși în stoc,
Revine cu dorul de-a fi subzistent.

La fel se-ntâlnesc în Hristos înviat
Și timpul trecut, dar și cel ce doar nu-i,
Ca-n punctul de care depinde, curat,
Nisipul clepsidrei ce nu e haihui.

Printr-însul și-ntr-însul e sens și finit
 A tot ce însemn-a dori să trăiești
Cu-ntreaga ființă, la nemărginit,
Cu ce-i pământesc plus cele cerești.


                                                                                                                                                                  

marți, 11 aprilie 2017

VIN PAȘTELE,

Vin Paștele. Isus, din nou învii și iară
Arăți la lumea asta de orbi și de orbiți
C-ai ispășit păcatul prin jertfa ta amară
Și ca-i adus viața la cei neprihăniți.

Privind cu ochii-n lacrimi făptura ta măreată
Ca mii de sori, Isuse, te văd mai strălucit
Că-nvii cu tine-o odată slăvita dimineață
Din care fericirea e fără de sfârșit.

Îți văd și-n mine chipul scăldat în foc de soare,
Cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
Și strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
A zilei cînd, Isuse, și-n mine-ai înviat.

Ți-a fost săpat mormântul de-atâțea ani și-n mine,
Cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
Atâtea străji avut-a străinul lângă tine,
De-atâta întuneric ai fost pecetluit...

Dar cînd sosit-a ceasul slăvit al învierii,
Ai rupt si-ntunecare si lespezi și peceți,
Și-ai înviat, ca-n locul obidei și durerii
S-aduci minunăția atâtor frumuseți.

...Învie iar, Isuse, cu slavă tot mai mare
În sufletele albe a-ntregului norod,
Ca-n toamnele chemării azi primul braț de floare
S-aducă-n calea-ți sfântă pe-atât belșug de rod.

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Calea crucii,

Mă poticnesc în gînduri, păienjeniș voința,
În rugă să-nfioare de sânge stropi petale,
Șoptește în ființă uitata crucii cale,
O lacrimă, doar una, renască iar căința!

Și cad neputincios, rănit pe aspre dale,
Ca Simon, el mi-ajută tot trupu-n suferință,
Alină disperarea, a firii neputință,
Cu vrednicie crucea-mi s-o port pe-a vieții vale.

Plâng, plâng, iar grele lacrimi îmi limpezesc privirea
Ce vede pașii lui pe-a Golgotei cărare,
Și sorb milostivire din rănile divine,
Acolo sus, acolo-i pe cruce izbăvirea,
Iertat ai fost o, suflet la glasul lui aflare:
-În  paradis tu azi vei fi cu mine!

miercuri, 8 martie 2017

Ce-aș fi fost, dacă n-ai fi fost tu, mamă,

Îmi amintesc acea zi în care te-am întrebat cum am apărut pe pământ. Deși putea-i să-mi spui că m-a adus barza, așa cum răspund multe mame copiilor lor care pun această întrebare, tu mi-ai răspuns că am venit în lume din iubirea voastră, a părinților, o iubire inspirată dintr-o iubire și mai mare, care este Dumnezeu.
Atunci nu am înțeles prea mult cum stă treaba cu iubirea lui Dumnezeu și cu iubirea dintre părinți, dar dacă privesc acum la mine, pot să vă spun că acum înțeleg totul.
Înțeleg că fără o mamă nu intră nimeni în lume. Ea e făcută special de dumnezeu pentru ca prin ea să intre ce-i mai frumos în lume, adică pruncii.
Tot ea este o sursă inepuizabilă de hrană, de surâs, de iubire, de ghidușii, de răbdare, de viață.
Așa sânt mamele și așa este și mama mea, este cea mai frumoasă! 
Nu știu dacă aș schimba-o vreodată cu alta! Cred că ar fi păcat! Ar fi păcat de moarte!  Nu, o mamă nu o poți schimba, pentru că mama e unică! Mama e cea care ți-a dat viață în mod unic, care te-a hrănit, te-a învățat să mergi, să te ridici, să depășești obstacolele, ți-a pus pentru prima dată mâinile împreunate și ți-a arătat locul unde se află „Doamne, Doamne„ te-a învățat „Înger îngerașul meu„... și ți-a și demonstrat ce înseamnă să ai un înger.
Singura dată când îl strigi pe tata e să-l întrebi unde este mama! Nu că el nu contează, dar mama e c u totul specială.  Cum răspunde ea, cum rezolvă ea, cum mângâie ea nu o face nimeni pe acest pământ.
Cum ar fi fost viața mea fără tine, mamă? Nici nu mi-aș putea închipui!  Pe cine aș fi întrebat cum m-am născut? Cine m-ar fi auzit plângând când eram mic? Cine mi-ar fi dat laptele pe care numai tu îl poți da și care este atât de gustos și atât de hrănitor? Și ceea ce este mult mai important, cui aș fi spus „Mamă„
sursa foto: internet
Ștefan Robu

marți, 7 martie 2017

Femeie, aleasă făptură, îți mulțumesc!

În liniștea de la începuturile lumii a răsunat dumnezeiescul glas:**nu e bine ca omul să fie singur**. Și dumnezeu a creat femeia. Te-a creat pe tine, mamă și fiică, soră sau soție, prietenă sau colegă.
Ce imagine frumoasă: Dumnezeu privește viitorul omenirii și te așază în el, punând în tine, aleasă făptură, gingășie din gingășia sa divină, iubire din iubirea sa providențială, frumusețe din belșugul frumuseții sale..  Chipul lui Dumnezeu strălucește în chipul tău atunci când iubești așa cum doar o mamă poate iubi. Ești cu adevărat înveșmântată în soare și încoronată de stele atunci când rămâi fidelă vocației tale, frumuseții tale fizice și spirituale.
Fără intuiția și prezența ta plină de sensibilitate și generozitate lumea nu ar cunoaște armonia, căci misiunea ta este să creezi armonie,( iar fără femeie nu există armonie în lume).
Astăzi, cu gândul la femeia mamă, femeia-soție, femeia-fiică, femeia-soră, femeia-muncitoare, femeia consacrată, facem să răsune cuvintele Talmudului, înțelepciunea care a străbătut secolele și a ajuns până la noi:fiți foarte atenți ca nu cumva să faceți o femeie să plângă, pentru că însuși dumnezeu numără lacrimile ei! Femeia a fost creată din coasta bărbatului, nu din picioarele lui, tocmai ca să nu fie călcată în picioare; nu a fost creată nici din capul lui, tocmai ca să nu domnească peste el. Însă a fost creată dintr-o parte laterală a omului, din coasta lui, ca să-i fie egală; a fost creată un pic mai jos de brațul său, ca să fie protejată; de lângă inima lui, ca să fie iubită„.
Să alungăm din viața noastră tot ce contrazice demnitatea femeii! Să ne iubim mama! Să cinstim prezența și amintirea ei, pentru că ne-a oferit darul cel mai mare: viața! Chiar și cei care au primit de la mamă doar viața fizică și nimic altceva, trebuie să-i mulțumească și să o cinstească pentru că la ce ne-ar fi folosit orice altceva, dacă nu am fi primit viața?
Să răsune în aceste zile în inima noastră: mulțumesc!
Mulțumesc, femeie-mamă, femeie-soție, femeie-fiică, femeie-soră, femeie-prietenă, mulțumire ție, femeie, pentru însuși faptul că ești femeie!
Cu percepția care este proprie feminității tale, tu îmbogățești înțelegerea lumii și contribui la adevărul deplin al raporturilor umane.

BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN,

Este timpul să ne bucurăm, este perioada sărbătorilor! Pe mulți dintre noi ne găsește fiind ocupați: să cumpărăm cadourile ideale pentru cei...