HRISTOS A ÎNVIAT,

În prag de primăvară, cînd totu-i nourat
Fii tu însuți lumină și suflet nepătat.
Rostește cu putere spre cel de toți uitat,
Ridică-te și umblă! Hristos a înviat!

Fii far aprins în noapte, fluviu netulburat,
Fii apa care spală, durere și păcat.
Ridică-ți fruntea falnic și strigă ne-ncetat
Prietene fii tare, Hristos a înviat!

Fii roua dimineții și grîul cel curat,
Care hrănește inimi, prin gest necugetat!
Pe fratele ce plînge de chin întunecat,
Ridică-l și șoptește-i, Hristos a ănviat!

Alege calea vieții ce spulberă păcat
Și lasă-n orice suflet miru-i îmbălsămat.
Celui fără credință spune-i neîmfricat!
Prietene, privește, Hristos a înviat!

ÎNVIERE,

Un licăr de soare în purul zenit,
Provoacă gîndirea-dreptată spre hău,
Odată ce moartea nici n-a mai clipit,
Cu toată alura-i de mare călău.

A fost și rămîne pe veci apogeu
A tot ce înseamnă ”ce fi-va cu noi?”
Acea răsturnare-a ”așa e mereu!”,
Când trupul s-a-ntors din mormînt înapoi.

Nu-i totuși același, nici reanimat,
Nu-i ca și atunci când se face un nod...
Nu forța naturii l-a recuperat,
Ci glorificarea și-a dat al său rod.

Ca bobul de grîu transformat în ceva
Ce-i verde și plin de vital și... finit,
Așa... Nu oricînd și nici cam cumva,
Hristos înviat pentru  noi s-a ivit.

Așa cum clepsidra înseamnă un loc
În care trecutul, trecînd prin prezent,
Se vrea viitor, însă iarăși în stoc,
Revine cu dorul de-a fi subzistent.

La fel se-ntâlnesc în Hristos înviat
Și timpul trecut, dar și cel ce doar nu-i,
Ca-n punctul de care depinde, curat,
Nisipul clepsidrei ce nu e haihui.

Printr-însul și-ntr-însul e sens și finit
 A tot ce însemn-a dori să trăiești
Cu-ntreaga ființă, la nemărginit,
Cu ce-i pământesc plus cele cerești.


                                                                                                                                                                  

VIN PAȘTELE,

Vin Paștele. Isus, din nou învii și iară
Arăți la lumea asta de orbi și de orbiți
C-ai ispășit păcatul prin jertfa ta amară
Și ca-i adus viața la cei neprihăniți.

Privind cu ochii-n lacrimi făptura ta măreată
Ca mii de sori, Isuse, te văd mai strălucit
Că-nvii cu tine-o odată slăvita dimineață
Din care fericirea e fără de sfârșit.

Îți văd și-n mine chipul scăldat în foc de soare,
Cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
Și strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
A zilei cînd, Isuse, și-n mine-ai înviat.

Ți-a fost săpat mormântul de-atâțea ani și-n mine,
Cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
Atâtea străji avut-a străinul lângă tine,
De-atâta întuneric ai fost pecetluit...

Dar cînd sosit-a ceasul slăvit al învierii,
Ai rupt si-ntunecare si lespezi și peceți,
Și-ai înviat, ca-n locul obidei și durerii
S-aduci minunăția atâtor frumuseți.

...Învie iar, Isuse, cu slavă tot mai mare
În sufletele albe a-ntregului norod,
Ca-n toamnele chemării azi primul braț de floare
S-aducă-n calea-ți sfântă pe-atât belșug de rod.

Calea crucii,

Mă poticnesc în gînduri, păienjeniș voința,
În rugă să-nfioare de sânge stropi petale,
Șoptește în ființă uitata crucii cale,
O lacrimă, doar una, renască iar căința!

Și cad neputincios, rănit pe aspre dale,
Ca Simon, el mi-ajută tot trupu-n suferință,
Alină disperarea, a firii neputință,
Cu vrednicie crucea-mi s-o port pe-a vieții vale.

Plâng, plâng, iar grele lacrimi îmi limpezesc privirea
Ce vede pașii lui pe-a Golgotei cărare,
Și sorb milostivire din rănile divine,
Acolo sus, acolo-i pe cruce izbăvirea,
Iertat ai fost o, suflet la glasul lui aflare:
-În  paradis tu azi vei fi cu mine!

Ce-aș fi fost, dacă n-ai fi fost tu, mamă,

Îmi amintesc acea zi în care te-am întrebat cum am apărut pe pământ. Deși putea-i să-mi spui că m-a adus barza, așa cum răspund multe mame copiilor lor care pun această întrebare, tu mi-ai răspuns că am venit în lume din iubirea voastră, a părinților, o iubire inspirată dintr-o iubire și mai mare, care este Dumnezeu.
Atunci nu am înțeles prea mult cum stă treaba cu iubirea lui Dumnezeu și cu iubirea dintre părinți, dar dacă privesc acum la mine, pot să vă spun că acum înțeleg totul.
Înțeleg că fără o mamă nu intră nimeni în lume. Ea e făcută special de dumnezeu pentru ca prin ea să intre ce-i mai frumos în lume, adică pruncii.
Tot ea este o sursă inepuizabilă de hrană, de surâs, de iubire, de ghidușii, de răbdare, de viață.
Așa sânt mamele și așa este și mama mea, este cea mai frumoasă! 

Nu știu dacă aș schimba-o vreodată cu alta! Cred că ar fi păcat! Ar fi păcat de moarte!  Nu, o mamă nu o poți schimba, pentru că mama e unică! Mama e cea care ți-a dat viață în mod unic, care te-a hrănit, te-a învățat să mergi, să te ridici, să depășești obstacolele, ți-a pus pentru prima dată mâinile împreunate și ți-a arătat locul unde se află „Doamne, Doamne„ te-a învățat „Înger îngerașul meu„... și ți-a și demonstrat ce înseamnă să ai un înger.

Singura dată când îl strigi pe tata e să-l întrebi unde este mama! Nu că el nu contează, dar mama e c u totul specială.  Cum răspunde ea, cum rezolvă ea, cum mângâie ea nu o face nimeni pe acest pământ.
Cum ar fi fost viața mea fără tine, mamă? Nici nu mi-aș putea închipui!  Pe cine aș fi întrebat cum m-am născut? Cine m-ar fi auzit plângând când eram mic? Cine mi-ar fi dat laptele pe care numai tu îl poți da și care este atât de gustos și atât de hrănitor? Și ceea ce este mult mai important, cui aș fi spus „Mamă„

sursa foto: internet

Ștefan Robu

Femeie, aleasă făptură, îți mulțumesc!

În liniștea de la începuturile lumii a răsunat dumnezeiescul glas:**nu e bine ca omul să fie singur**. Și dumnezeu a creat femeia. Te-a creat pe tine, mamă și fiică, soră sau soție, prietenă sau colegă.
Ce imagine frumoasă: Dumnezeu privește viitorul omenirii și te așază în el, punând în tine, aleasă făptură, gingășie din gingășia sa divină, iubire din iubirea sa providențială, frumusețe din belșugul frumuseții sale..  Chipul lui Dumnezeu strălucește în chipul tău atunci când iubești așa cum doar o mamă poate iubi. Ești cu adevărat înveșmântată în soare și încoronată de stele atunci când rămâi fidelă vocației tale, frumuseții tale fizice și spirituale.
Fără intuiția și prezența ta plină de sensibilitate și generozitate lumea nu ar cunoaște armonia, căci misiunea ta este să creezi armonie,( iar fără femeie nu există armonie în lume).
Astăzi, cu gândul la femeia mamă, femeia-soție, femeia-fiică, femeia-soră, femeia-muncitoare, femeia consacrată, facem să răsune cuvintele Talmudului, înțelepciunea care a străbătut secolele și a ajuns până la noi:fiți foarte atenți ca nu cumva să faceți o femeie să plângă, pentru că însuși dumnezeu numără lacrimile ei! Femeia a fost creată din coasta bărbatului, nu din picioarele lui, tocmai ca să nu fie călcată în picioare; nu a fost creată nici din capul lui, tocmai ca să nu domnească peste el. Însă a fost creată dintr-o parte laterală a omului, din coasta lui, ca să-i fie egală; a fost creată un pic mai jos de brațul său, ca să fie protejată; de lângă inima lui, ca să fie iubită„.
Să alungăm din viața noastră tot ce contrazice demnitatea femeii! Să ne iubim mama! Să cinstim prezența și amintirea ei, pentru că ne-a oferit darul cel mai mare: viața! Chiar și cei care au primit de la mamă doar viața fizică și nimic altceva, trebuie să-i mulțumească și să o cinstească pentru că la ce ne-ar fi folosit orice altceva, dacă nu am fi primit viața?
Să răsune în aceste zile în inima noastră: mulțumesc!
Mulțumesc, femeie-mamă, femeie-soție, femeie-fiică, femeie-soră, femeie-prietenă, mulțumire ție, femeie, pentru însuși faptul că ești femeie!
Cu percepția care este proprie feminității tale, tu îmbogățești înțelegerea lumii și contribui la adevărul deplin al raporturilor umane.

Comercializarea iubirii,

Puține sînt lunile anului care să aducă mai multe palpitații în inimile tinere așa cum reușește să facă luna februarie, mai exact o zi din luna aceasta: ziua sf. Valentin. Pentru mulți, februarie, cunoscut cîndva ca făurar(pentru că oamenii se pregăteau și-și făureau uneltele pentru munca ogoarelor!), a devenit sinonim cu Valentine's Day. Cîndva inima era cea care poruncea zilelor  și iubirii.Acum am inventat zile în care poruncim inimii ce și cum și cît să iubească!Ziua îndrăgostiților a devenit ziua iubirilor programate, ziua în care ne jucăm de-a familia și ne căsătorim de probă, ne pierdem mințile, capul, sufletul, totul, crezind că aceasta este calea spre adevărata iubire!  Apoi ne trezim.  Și atunci vedem că nu am făcut altceva decît să ne vindem unui colecționar de inimi frînte.  Da, e plină lumea de colecționari  de iubiri modelate în inimi frînte, iubiri spulberate.  La fiecare colț de stradă poți găsi un om care vinde iubire.  La plic.  La pret mic.  Aceasta pentru că noi am devalorizat iubirea și am transformat-o în materie (de proastă calitate).  Cîndva iubirea era cuvint, acum e imagine.  Era poezie, acum e film.  Cîndva vorbea inimii  și doar inima o simțea, o putea auzi. Astăzi vorbește ochilor.  Cîndva era purtată pe aripi de vînt și-o respirai ca pe un aer proaspăt de primăvară în care dansau fluturii.  Astăzi e palpabilă, ca o marfă transportată de mașini.  Cîndva era un foc mistuitor!  Astăzi e doar plastilină: modelată și remodelată, strivită, aruncată.  Cîndva era veșnică!  De fapt și acum e veșnică(în declarații!), doar că veșnicia (post) modernă durează trei-patru zile, maxim șase! Să nu ne amăgim: iubirea adevărată nu se programează, inimii nu-i poți porunci, iubirea nu poate fi redusă la materie, la trup, la cadouri.  Adevărata iubire ar trebui să ne vorbească despre suflet, să evidențieze sufletul.  Viața are un gust amar atunci cînd iubești doar cu trupul și uiți să-ți îndrăgostești sufletul de sufletul celuilalt.         Oare chiar degeaba spunem: suflete pereche și nu trupuri pereche?   Iubirea este un lucru prea serios ca să dureze sau să fie importantă doar o zi, de sf. Valentin.             Iubirile de o zi pot ruina o viață.  Însă iubirile de o viață pot face fericită fiecare zi.  Restul e comerț.  Iar cine comercializează iubirea își pierde sufletul, viața, totul.