NORMALITATE SI ANORMALITATE... SAU RISCUL MERSULUI PE SIRMA,

Multi considera normalitatea ca fiind relativa, fiecare individ se desfasoara  intr/o anumita stare de normalitate care nu coincide cu normalul celorlalti din jur, iar daca normalitatea unuia contrasteaza cu normalitatea altuia, atunci se poate ajunge chiar la un conflict. Cu alte cuvinte, normalitatea este raportata la o serie de criterii, standarde,  norne adoptate si create intr/o anumita cultura sau comunitate, precum si la valorile si reperele morale, spirituale, religioase ale fiecarei persoane. Nu discutam aici despre relatia normalitate-anormalitate raportata la starea de sanatate mintala sau fizica a persoanei; ne intereseaza cum este perceputa normalitatea intr/un anumit context social in care actioneaza anumite norme, valori, credinte si care asigura sau sustine anumite raporturi si relatii interumane dintr/o comunitate.
Se spune ca normalitatea este determinata de majoritate. Dar ce parte din majoritate initiaza aceasta normalitate, acceptata de cei mai multi?.  A fi ''normal''in comparatie cu cine sau cu ce?  Ceea ce la un moment dat in istorie era de neconceput, astazi este asimilitat starii de normalitate, acceptat social, reglementat juridic si chiar asumat de cei mai multi(spre exemplu , avortul, divortul,  prostitutia etc). Ce a condus la  crearea atitor  normalitati sociale si culturale?
Dorinta de libertate a omului, fenomenul secularizarii, consumismul, tendintele anomice ale lumii postmoderne pot fi tot atitea raspunsuri. De fapt, in orice extrema ai ajunge, vor exista persoane care vor rezona   perfect cu tine, cu normalitatea ta, te vor intelege, aprecia si accepta: dar vor exista si acele voci critice care vor incerca sa/si impuna normalitatea considerata de ei ca fiind cea mai potrivita.
In acest joc al hazardului parcurgerea ta interioara, dintr/o extrema in alta, exteriorizarea starii acceptate de tine devin experiente de viata dificile, coplesitoare si totodata revelatoare. Pe de o parte iti poti defini normalitatea personala, acel cadru referential pus in relatie directa cu libertatea asumata de tine, in acelasi timp, cu limitele tale, iar pe de alta parte poti intelege si accepta normalitatea generala, cea stabilita de majoritate, care poate fi foarte diferita de cea personala si atunci apare dilema- adaptarea ta la normalitate impusa de majoritate sau refugiul in propria/ti  normalitate?.
De foarte multe ori aici apar cele mai multe compromisuri, derapaje sau dezertari determinate de incapacitatea omului de a discerne intre bine si rau, adevarat sau fals,precum si duplicitati asumate din diverse motive subiective(spre exemplu, am momente cind mi-e bine, am cu ce trai, sint sanatos , in putere, toata lumea e a mea, o viata am si trebuie sa o traiesc, nimeni si nimic nu mai conteaza..., dar vine si reversul medaliei cind boala si suferinta te incearca, sint dispus sa renunt la orice pentru o clipa in plus, cersesc atentia si grija celor din jur etc;  dar dupa ce scap de necazuri revin la aceiasi obiceiuri si metehne de dinainte!
As vrea sa gresesc, dar nu cumva pentru multi dintre noi ciclotimia aceasta defineste normalitatea personala?).
In alta ordine de idei, abaterea de la normalitate poate fi o provocare spre evolutie, care creaza premisele necesare pentru redefinirea ei in anumite etape si contureaza nevoia de a mai adagua ceva in cadrul deja stabilit al normalitatii.
In acelasi timp, exceptiile de la normalitatea ta, asa cum intelegi si o afisezi, te pun in ''dialog'' cu cadrul tau de referinta, cu limitele tale, te ajuta sa te reevaluezi;  te pot provoca sa/ti explorezi putin limitele, sa verifici daca esti in totalitate de acord cu cele deja existente sau daca ai capacitatea de a-ti recunoaste alte limite.
Momentul adevarului: Cum imi definesc normalitatea? Ce mai este normalitatea astazi? Cred intr/o singura stare de normalitate sau accept diversitatea normalitatilor din jurul meu?  Ma deranjeaza normalitatea celor din jurul meu?
Normalitatea personala imi este influentata de ceva sau de cineva? De cine? De ce?
EPILOG:Auzim adesea rostindu/se expresii ca: ''gesturi de normalitate'',''recurs la normalitate'', ''anormalitatea ca normalitate'',etc.;in toate aceste expresii transpare un sentiment de nostalgie dupa ceva perdut, disparut uitat.
Ma rog cerului sa nu cadem intr/o depresie existentiala ca intr/o normalitate!
De fapt forta normalitatii sta in puterea omului de a crede in iubirea fata de d/zeu si fata de aproapele. Cu o asa convingere nici mersul pe sirma nu mai prezinta vreun risc!

DESPRE IMPORTANTA INTERIORIZARII,

''Da/i doamne rominului mintea de pe urma''. Cunoastem cu totii acest proverb rominesc. Il rostim cind observam ca cineva se precipita, vorbeste fara sa gindeasca inainte,, ia decizii nechibzuite, ca mai apoi sa regrete toate astea. Cred, insa, ca nu doar altora, ci si noua ni sa intimplat sa actionam sub influienta emotiilor, vorbind la suparare, dupa cum au fost si situatii cind nu am stiut sa ne detasam emotional de evenimente, luind decizii fara sa ne fi gindit inainte la consecintele pe care le vor avea atit asupra noastra, cit si asupra celorlalti.
Din pacate insa, de cele mai multe ori, nu mai putem repara stricaciunile facute, caci''graba strica treaba'' si, asa dupa cum spune un proverb african, esential este sa gindim inainte de a deschide gura, deoarece ''cuvintele sint ca pasarile; daca le dai drumul, nu le mai poti prinde inapoi''.
Cu totii avem mare nevoie sa invatam sa ne interiorizam, sa stam cu noi insine, sa gindim inainte de a vorbi, sa ne detasam emotional de evenimente, pentru a intelege cum sa actionam  mai bine.
De aceea, sa nu uitam ca orice gind, privire,cuvint sau actiune are consecinte nu dor asupra noastra, ci si asupra celorlalti.
Poate asa vom intelege ca este absolut necesar sa ne pastram mereu mintea limpede, sa fim mai prudenti, sa nu ne precipitam.  Daca, insa, uneori nu ne simtim bine sau sintem suparati, nervosi,(oameni sintem, se poate intimpla!), sa ne calmam, ca sa nu spunem alte cuvinte sau sa facem alte lucruri de care iarasi sa ne para rau.
Sa ne retragem in camera noastra sau sa mergem in biserica, in fata domnului. Acolo, in tacere, vom distinge cuvintele care fac bine, de cele care fac rau aproapelui si ne vom putea gindi inainte de a spune sau face ceva.  In acest sens sa privim la Mintuitorul. El a stiut sa se retraga deseori in tacere pentru a sta cu tatal. Tocmai tacerea la ajutat sa vada bine lucrurile, sa inteleaga care este vointa sa, ce decizii sa ia.
Sa ne gasim si noi timp pentru a ne interioriza mai des, stind cu el. Daca il vom asculta, altfel ne vor fi cuvintele si tot ceea ce facem.

INDRAZNIM SA DESCOPERIM MARETIA,

Nu judecati, ca sa nu fiti judecati reprezinta unul dintre cele mai populare postulate biblice care isi dovedeste veridicitatea in orice moment, pentru orice popor si in toate ocaziile.
Aceasta regula de aur este infailibila prin sfintenie si trebuie sa ne/o amintim atunci cind vine vorba sa condamnam sau, pur si simplu, sa ne comparam cu altii.
In aceasta lume, in care adevaratele valori sunt puse la indoiala si sufera transformari evidente, noi nu sintem chemati sa judecam, sa condamnam, sa evaluam, sa clasificam, sau sa etichetam.
Cind sintem liberi de nevoia de a judeca sau condamna, putem deveni un loc sigur, in care oamenii sa se intilneasca in vulnerabilitate si sa darime zidurile care ii separa.
Indemnul este mereu la iubire si respect, iar oamenii realizeaza ca nu avem planuri ascunse sau intentii nerostite si singura noastra dorinta este de a fi instrumente vii in mina lui d/zeu, care vorbeste prin oameni si vrea sa ofere o picatura de iubire, de speranta, in oceanul nepasarii si al indiferentei.
Realitatea este ca  fiecare om are o anumita individualitate si este unic.
Fiecare om este asa cum este, si trebuie sa fie asa cum este! Oamenii, daca ar putea fi altfel decit sint in fiecare moment al existentei lor, atunci cu siguranta ar fi altfel...
Asadar, vreti sa fiti mai fericiti?  Haideti sa renuntam, pur si simplu, la ideile noastre despre cum ''ar trebui'' sa fie oamenii!
Cine sintem noi pentru a impune un ''trebuie'' asupra celui de linga noi?
Indiferent cum ar fi, oamenii sint frumosi! Corpul fizic este doar*ambalajul*, un invelis pentru suflet, pentru scinteia divina din interior. Atunci cind acceptam aceasta idee, putem manifesta adevarata iubire si adevaratul respect pentru individualitate, pentru oameni, asa putem crea un spatiu mai armonios, mult mai plin de iubire.
In povestirea Micul print a lui Antoinie de Saint-Exupery, un rege singuratic spune uimitoarele cuvinte: *Atunci te vei judeca pe tine insuti. Asta este cel mai dificil.  Este mult mai dificil sa te judeci pe tine insuti decit sa judeci pe altul.
Daca reusesti sa te judeci bine, inseamna ca esti cu adevarat intelept*.
Da, fii atent la tine,priveste/ti intregul tau, dar nu te judeca  dupa aparente nici pe tine.
Esti intreg cu toate calitatile si defectele tale, care te fac unic in lumea asta. Esti o piesa importanta si indispensabila in acest joc numit*viata*.
Si, da, lasati scinteia divina sa straluceasca prin alegerea unei purtari impecabile, iubitoare si intelepte din partea voastra catre orice fiinta de pe acest pamint, pentru a va bucura din plin de pace si bine!

ABSORBIND INVIERE,

Tinjim de mici spre nemurire
Si / om tot visa ca nu murim...
Avem in noi, in asta fire,
Scintei de vesnic si sublim.

Dar neputinta noastra/i mare,
Simtim mereu ca nu sintem,
N-am fost si nu vom fi in stare
Sa evitam parc-un blestem.

Tarina de-ntors in tarina
Si sufletul nemuritor
Se simpt acasa impreuna
De nu privesc spre viitor.

Dar este pragul vesniciei
Ca un obstacol conturat...
Calea se-gusta...,poarta fie-i
Oricui paseste de-acceptat!

Caci, iata, nu-i totul pierdut,
Nici chiar de putredul se-arata...
Si asta pentru c-anceput
Intru-nviere..., dintr-odata.

Ceva ce numai D-zeu,
Prin fiul sau, putea sa faca:
De sub blestemul trist si greu
Sa scoata omenirea...Iaca!

E moartea-nvinsa si va fi
Si-n cazul nostru...,mai apoi...,
Dca..., cumva..., ne-om molipsi,
Viata sorbind din sfint suvoi.

IUBIREA DE DARUIRE,

Prin creatie, persoana are anumite nevoi primare, precum a minca, a/si potoli setea, a se odihni, a iubi. Da, iubirea face parte din aceste nevoi primare, de aceea nu este un moft, este o necesitate, caci  cine nu iubeste se ofileste, cine nu se simte iubit devine arid.Acest adevar este marturisit de oricine, in orice loc, in moduri diferite.
Despre necesitatea iubirii au scris paginii, evreii, crestinii, musulmanii si orice alta religie, deoarece este un numitor comun  al existentei.
Cu toate acestea, exista diferente in perceperea si descrierea iubirii: ea poate fi posesiva, adica tinde spre posedarea obiectului si se numeste erotica; poate fi iubire de prietenie si se numeste filia, ce are in componenta sa o anumita doza de reprocitate; dar poate fi si de daruire si se numeste agapica.
Noi crestinii am mostenit aceasta iubire de daruire de la d/zeu tatal, prin Isus, care sa daruit pentru noi pe cind eram pacatosi, dupa cum ne spune sf. Paul:'' d/zeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cind eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi.(rom5,8).
Dar se pune intrebarea: de ce a fost nevoie de o astfel de marturie a iubirii din partea lui Isus?
Este o intrebare pertinenta ce poate fi explicata prin categoriile necesitatii, si in acelasi timp ale libertatii.
Necesitatea manifestarii iubirii face parte din natura divina, in sensul ca d/zeu nu putea sa tina doar pentru el iubirea ce il caracterizeaza, altfel nu ar mai fi fost iubire, ci egoism.
Cu toate acestea, iubirea lui d/zeu este semnul libertatii si gratuitatii maxime, in sensul ca a ales in mod liber, modalitatea cu care sa ne iubeasca.
Poate parea un joc intre libertate si necesitate, dar tocmai aceasta dialectica a iubirii releveaza natura divina, pe care Isus a facut/o vizibila prin viata si invatatura sa.
Pe linga actul suprem al iubirii, manifestat in patimirea, moartea si invierea sa, Isus a marturisit adevarul necesitatii iubirii in orice eveniment al vietii sale. Unul dintre aceste evenimente este spalarea picioarelor discipolilor, la sfirsitul  carei actiuni Isus spune: ''stiind aceste lucruri, fericiti veti  fi daca le veti face''(In 13, 17).
Iata de ce iubirea este o necesitate, deoarece este singura cale de a duce la fericire; in acelasi timp modalitatea exprimarii este semnul maximei libertati. Isus a ales aceasta modalitate a iubirii de daruire.
 A  iubi si a fi iubiti este o necesitate pentru toti oamenii, iar crestinii traiesc aceasta iubire dupa exemplul lui Isus. In felul acesta Isus reprezinta puncul de atractie pentru crestini, fascinatia gindurilor, a sentimentelor si a trairilor de zi cu zi, dupa cum gasim exprimat si in unele pasaje biblice: ''Sufletul meu te doreste noapte si duhul meu te cauta inlauntrul meu''.Scopul ultim al existentei umane, este printr/o iubire agapica, ce se mai numeste si iubire de  daruire.

FERICITI SI IMPLINITI,

Pentru timpurile stravechi, strainul constituia o provocare, dar si o sursa de atractie, nu numai pentru ca vorbea o alta limba si arata diferit, dar pentru ca venea cu unele povesti  si informatii nemaiauzite pina atunci. Informatia a fost mereu un garant al puterii si al capacitatii de a ordona lucrurile intr/o anumita directie.
Decentrarea atentiei de lucrurile importante spre cele marginale sau mai putin semnificative pare a fi un atu pe care mass- media stie sa il foloseasca. 
Criteriul obiectivitatii este o notiune cu implicatii serioase. Inseamna responsabilitate si viziune ampla asupra realitatii de vreme ce anumite contexte determina o pozitie precisa a celor ce transmit informatia.
Din dorinta unei lumi in care toti sint fericiti si linistiti, evenimentele sunt selectate si transmise in asa fel incit sa nu apara ca situatii dificile sau problematice.
Ajunge zilei partea ei de necaz!
Empatia si solidaritatea sunt atitudini inlocuite cu resemnarea si o interesanta plingere de mila nejustificata.
Zarva facuta in jurul mortii unui leu a umbrit si chiar monopolizat interesul lumii, asta in detrimentul atentiei fata de toti cei care inca mai sunt nevoiti sa traiasca drama violentei,  nedreptatii si saraciei. In militarea pentru diferite cauze, interesul pentru om pare sa devina o anexa si nu locul unde se poate incepe orice demers salvator.
In amalgamul scolilor de fericire si de implinire, totul pare sa depinda de cit de mult poti sa faci pentru tine.
Departe de a gindi binele comun si grija pentru aproapele, atentia este directionata spre ceea ce e mai usor de acceptat, spre deosebit, spre o idee ingusta despre viata.

VIRTUTI,

                                 DESPRE  SOLITUDINE,
De obicei , nu facem distinctie intre singuratate si solitudine. Insa ea exista. In timp ce singuratatea aduce suferinta si este dureroasa, deoarece provine din marginalizare, lipsa comunicarii, a intelegerii  si a iubirii, solitudinea este o alegere voluntara, o singuratate asumata, transformata, rodnica si, deci benefica. Nu este usor sa stam cu noi insine. Multi chiar fug de aceste momente. Au mereu nevoie de compania altora pentru a se  simti bine. Daca insa aceasta lipseste, atunci vorbesc la telefon, asculta muzica,  dau drumul la radio, tv sau intra pe internet.
Intr/adevar, solitudinea nu ne place prea mult, deoarece ne este teama de intilnirea cu noi, de tacere. 
Fugim de ea pentru ca nu este usor sa ne privim inauntru, sa ne ascultam constiinta, sa infruntam fricile, sa vedem motivele pentru care ne suparam, de ce nu ne acceptam, pentru ce (nu) facem un lucru sau un altul. Dar daca fugim mereu de intilnirea cu noi, nu vom trai in pace,, nu ne vom acceptsa nici pe noi si nici pe altii, nu vom putea sa vedem daca facem binele sau raul.
Vom fi nelinistiti, suparati, ne va lipsi luciditatea, vom lua hotariri pripite si vom da mereu vina pe altii. Intr/un cuvint, vom trai o viata neinteleapta.
Experienta solitudinii, a interiorizarii, a tacerii este fundamentala pentru existenta fiecarui om.
Avem atita nevoie de tacere! Ea este ca o oglinda ce ne ajuta sa ne vedem asa cum sintem si sa intelegem  ce merge bine si ce trebuie sa schimbam. In tacere si in liniste ne obisnuim sa stam cu noi, sa ne cunoastem calitatile si  limitele, sa infruntam gindurile care nu ne dau pace, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum sintem. Treptat, reflectind, ne vom trai diferit existenta, pastrindu/ne sufletul in pace si seninatate indiferent de provocarile exterioare, vom interpreta diferit ceea ce ni se intimpla, vom face alegeri chibzuite, gindind si judecind cu intelepciune.
Sa nu uitam ca mintuitorul, mai inainte de ai cauta pe oameni, se retragea in tacere, dimineata foarte devreme sau seara tirziu, pentru a sta cu el si cu tatal. El ne invata ca timpul petrecut in tacere cu noi si cu el este cel mai pretios, pentru ca de aceste momente depinde calitatea vietii noastre si binele pe care putem sa/l facem celorlalti.