Dacă filantropie înseamnă iubire faţă de om, şi cum numai d-zeu este iubire, înţelegem că nu ne putem iubi unul pe altul decît dacă vom primi în dar iubirea care este d-zeu.
Iubirea este focul lăuntric care caută să ardă în interiorul oricărei inimi.
Trăim într-o societate în care se vorbeşte mult despre iubirea celorlalţi. Este foarte ciudat însă că, pe cît de mari sînt eforturile depuse pentru ai apropia pe oameni, pe atît de mici sunt rezultatele obţinute. În zilele noastre ideia de a-ţi iubi aproapele a fost înlocuită cu iubirea de sine. Oamenii au devenit, odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai egoişti.
Acaparat de eu-l propriu omul uită să observe oamenii care suferă lîngă el, uită bucuria liniştitoare ce învăluie sufletul atunci cînd dăruieşti tot fără să aştepţi nimic în schimb.
Mulţi dintre noi dăruim aşteptînd ceva în folosul nostru, în general mai mult decît am dat, dar şi mai mulţi dintre noi nu oferă nimic şi au pretenţia să primească.
Zgîrcenia şi egoismul, dar mai ales indiferenţa faţă de soarta celor nefericiţi şi îndreptarea gîndurilor mereu spre interesul propriu distrug principiul divin.
''IUBEŞTE-ŢI'' aproapele spune d-zeu, iubeşte-l mai presus decît pe tine şi pune nevoile lui înaintea nevoilor tale, trăieşte pentru el şi nu pentru tine şi atunci vei şti ce e iubirea adevărată.
CINE ESTE APROAPELE TĂU?
Nu trebuie să vedem în aproapele nostru numai pe cel care este de aceiaşi credinţă, de aceiaşi naţionalitate,trebuie să ne raportăm din punct de vedere social la iubirea umană.
Acesta este în primul rînd iubirea despre care ne vorbeşte d-zeu. Noi trebuie să iubim orice făptură de sub soare fără discriminare.
Mai intervine însă un lucru: aproapele meu, ca să înţeleagă forma în care eu îl iubesc, trebuie să înţeleagă ce este iubirea.
CE ESTE IUBIREA?
Iubirea este o virtute pe care d-zeu a pus-o în sufletul omului, care are la baza ei jertfa.
Nu există jertfă fără iubire şi iubire fără jertfă. Iubirea înseamnă lacrimi, suferinţă, părere de rău.
Iubirea înseamnă a te implica, a trăi, a colabora, a ajuta, a da sfat.
Cînd iubeşte d-zeu? Cînd iartă sau cînd face dreptate? În ambele cazuri iubeşte. Atîta timp cât face dreptate, pedepseşte pentru a curma păcatul, din iubire, iar cînd iartă, la fel iubeşte.
CUM SE MANIFESTĂ IUBIREA?
Ca şi creştini, noi trebuie să trăim iubirea creştină.Iubirea creştină nu-ţi dă voie să urăşti absolut pe nimeni.Cine poartă ură pe aproapele şi spune că-l iubeşte pe d-zeu este un mincinos. Atunci cînd judecăm , nu avem iubire în noi, pentru că-i privim prin noi înşine. Cind îl judecăm pe aproapele nostru, ne luăm pe noi înşine ca centru, pe noi înşine ca normă. Cînd vorbesc de iubirea aproapelui, mă raportez numai la iubirea dintre oameni. Această iubire trebuie să aibă la bază principiul uman şi principiul divin.
Principiul uman:''Dacă nu eşti om, nu poţi să iubeşti''. Om nu ca persoană, ci ca trăire, iar din punct de vedere dumnezeiesc, niciodată n-ai să poţi vorbi sau trăi în iubire dacă nu ai fost vreodată implicat în ea. Să iubeşti aproapele tău ca pe tine însuţi, arată că dragostea nu este ceva spontan şi uşor, dar este ceva ce trebuie să realizăm de-a lungul întregii noastre vieţi spirituale, creştine, este un proces progresiv; iubirea este răbdătoare, este binevoitoare şi toate le suportă, dragostea şi iubirea nu mor niciodată.
Porunca iubirii aproapelui serveşte ca temelie pentru porunca iubirii lui d-zeu. Prin iubirea aproapelui noi ajungem la iubirea de d-zeu. Iubindu-ne aproapele, în domnul dobîndim dragoste de Cristos.
Acesta este elementul care caracterizează creştinismul. La începutul creştinismului, într-un anumit context social, el a fost transpus în binefacere şi împărţire frăţească a bunurilor materiale, azi formele pot varia, dar mobilul iubirii rămâne veşnic actual.
O iubire mare, sfântă
Ca şi cea din d-zeu,
Nu va fi nici cînd înfrîntă,
Chiar de luptă mult din greu.
O iubire ce-i venită
Din Nemărginit la noi,
Nu va fi de rău înfrîntă
Chiar de-s tunete şi ploi.
