Va Pensiero - Pavarotti @ Zucchero

Chris De Burgh LADY IN RED

Jennifer Rush - Ave Maria (Original)

Jennifer Rush - Power Of Love (extended)

SĂRBĂTOAREA NAŞTERII MÎNTUITORULUI,

Îi  permit  lui  dumnezeu  să  mă  iubească?
Sărbătoarea Naşterii Mîntuitorului este învăluită de o atmosferă de strălucire, de feerie şi basm.  Dimensiunea comercială a acestei sărbători are grijă, în fiecare an, să ofere ''ingredientele''potrivite şi ''scenariile''actualizate cu minuţiozitate. Pentru creştini însă Crăciunul înseamnă mult mai mult.
Este contemplarea naşterii Mîntuitorului care vine în lume pentru a alunga întunericul, tristeţea, sclavia.  Fiul lui d-zeu se face om pentru ca acesta să descopere, odată pentru totdeauna,bunătatea şi milostivirea lui d-zeu şi să se lase mîntuit, eliberat de lanţurile grele ale Celui Rău.
Trăim cu adevărat Crăciunul dacă îl lăsăm pe d-zeu să transforme întreaga noastră existenţă, dacă îl lăsăm pe Cristos să se nască din nou în noi şi să ne umple viaţa de lumina şi pacea sa.
Astfel, credinţa ne luminează paşii pentru a nu mai umbla în întuneric. În noaptea sfîntă, în timp ce îl conteplăm pe pruncul Isus abia născut şi pus intr-o iesle,sîntem invitaţi să reflectăm. Cum primim duioşia lui d-zeu?  Mă las ajuns de el, mă las îmbrăţişat, sau îl împiedic să se apropie?'' Dar eu îl caut pe domnul''- am putea să replicăm.  Totuşi, cel mai important lucru nu este să-l căutăm, ci să-l lăsăm ca el să ne caute, să ne găsească şi să ne mîngîie cu iubire.
Aceasta este întrebarea pe care ne-o adreseză pruncul doar cu prezenţa sa:'' îi permitem lui d-zeu să ne iubească''? Aceste cuvinte ne fac să înţelegem că, uneori, şi noi ne temem atît de mult de acest copilaş aşa cum se temea şi Irod. Ne temem deoarece, venind în lume, Isus răstoarnă logica noastră, fărîmiţează siguranţele noastre şi solicită o transformare a vieţii noastre. Este cazul ca în timpul Crăciunului să ne întrebăm dacă, intr-adevăr, îi facem loc lui Isus în viaţa noastră. Pare să fie o întrebare fără sens din moment ce sîntem credincioşi, avem o viaţă spirituală.
Înainte de toate trebuie să ne lăsăm căutaţi de iubirea lui d-zeu, să îi permitem să se ''aşeze'' liniştit în viaţa noastră şi să domnească în întreaga noastră existenţă. Prea uşor credem că este necesar să facem multe lucruri pentru a-l ''cuceri''pe d-zeu, cînd, de fapt, primul pas este acela de a ne deschide inima şi a lăsa să pătrundă lumina lui d-zeu, care alungă orice întuneric.   De accea, Crăciunul este sărbătoarea duioşiei lui d-zeu.  De asemenea: avem curajul să primim cu duioşie situaţiile dificile şi problemele care ne stau alături, sau preferăm soluţiile impersonale, eventual eficiente, dar lipsite de căldura evangheliei?  De câtă duioşie are nevoie lumea astăzi!  Răbdarea lui d-zeu, apropierea lui d-zeu, duioşia lui d-zeu. Pregăteşte-te intens pentru sărbătoarea Naşterii Mîntuitorului! Contemplă fără oboseală toate momentele în care d-zeu îţi arată duioşia sa!  
Lasă-te îmbrăţişat de d-zeu!  În perioada postului şi în timpul Crăciunului fă ca şi alte persoane să simptă grija lui d-zeu prin binele pe care tu îl faci!  
Să întinzi mîinile tale spre acceia care au nevoie de ajutor!
Să îţi vibreze mai mult inima la gîndul prezenţei lui d-zeu decît să îţi licărească ochii de la podoabele exterioare.  Să strălucească viaţa ta de prezenţa aceluia care s-a făcut copilaş plăpând pentru ca tu să devii om mare!

MAGIA  ŞI  LUMINA  CRĂCIUNULUI  SĂ  VĂ  ADUCĂ  MAI  APROAPE  DE  PRIETENI  ŞI  DE  CEI  DRAGI!
                                                   CRĂCIUN    FERICIT

LECŢII PENTRU VIAŢĂ,

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 Două evenimente şi-au pus amprenta în ultimul timp peste conştiinţele oamenilor. Tragedia din Bucureşti(vineri 30 octombrie),  cînd în clubul ''Colectiv''a izbucnit un incendiu şi atacurile teroriste din Paris(vineri,13 noiembrie), cînd mai mulţi jihadişti au tras cu armele în civili şi au detonat bombe.
În urma acestora, numeroase victime: multe persoane au murit, alte cîteva sute au fost internate în diferite spitale.
Durere, lacrimi şi suferinţă...
Acestor suferinţe li se adaugă altele mai puţin mediatizate şi mai îndepărtate de noi care ne fac să spunem: atîta barbarie ne lasă uluiţi şi se pune întrebarea cum poate inima omului să imagineze si să realizeze evenimente aşa de oribile.
După ambele tragedii oamenii sau împărţit.  Au fost persoane care au folosit evenimentele pentru a lovi în toate direcţiile: în biserică, pentru că li sa părut că nu sa implicat; în biserici, pentru că sînt prea multe; în ora de religie,pentru că îndoctrinează; în victime,pentru că erau altfel; în imigranţi, pentru că sunt musulmani; în religie,pentru că duce la violenţă; în d-zeu, pentru că nu se ştie unde era cînd s-au întîmplat nenorocirile.
În stradă, pe internet sau în mass-media au strigat împotriva tuturor şi au îndreptat degetul spre ce-i care-i considerau vinovaţi, neţinînd cont că nici ura şi nici învinuirea celorlalţi nu vor micşora suferinţa.  Au existat în acele zile şi mulţi care au plîns, s-au rugat şi s-au întrebat cu ce ar putea ajuta.  Unii au salvat vieţile altora cu preţul vieţii lor sau cu preţul zilelor şi nopţilor denesomn, alţii i-au încurajat pe cei în suferinţă, au donat sânge sau au oferit din bunurile lor.
Aimpresionat mult un bărbat din Paris, originar din Vietnam, care a mers împreună cu băieţelul său să aducă un omagiu victimelor care şi-au pierdut viaţa în atentate. Tatăl i-a explicat fiului său că oanenii răi sunt peste tot în lume, însă noi avem flori; lumânările sunt ca să nu-i uităm pe cei care au plecat de lîngă noi; florile şi lumânările ne vor proteja.
Într-adevăr, florile conţin acea frumuseţe pe care lumea ar trebui s-o aibă. Ne pot ajuta să nu ne mai gândim la arme, la război, la răzbunare. Ne îndeamnă la a fi mai frumoşi şi mai buni.
În cele din urmă, constatarea e aceiaşi: se moare pe stradă, se moare în sala de concerte, în club, în cafenea, în biserică, acasă. Putem muri oriunde. Contează însă cum murim.

CRĂCIUN CU STIL,

                                                                                                                                                                                                                                                                         







                                                                                                                                                                Din cetini de aripi şi iarbă de brad,
Ca muşchiul descris într-o carte de nimb,
Se-aştern sub licoarea de stele ce ard,
Imagini trecute ce curg şi se-ntind.

Sunt chipuri de îngeri şi licăr de cer,
Zărite cu ochi dintr-o lume de vis,
Răsunet a tot ce... se cer şi s-ofer...
Dialogul divin pănântesc întreprins.

De-accea-i Cuvîntul rostit invocat,
De.aceea-i chiar trupul uman locuit,
De Logosul însuşi în făr' de păcat:
Voinţă divină, nimic fortuit.

E stilul ceresc cel impus pe pămînt
Şi totuşi profund omenesc acceptat,
Ecalea ce duce la tot ce-i mai sfânt,
E ceru-n pământ şi uman condensat.

Căci nu în visări şi-n poveşti cu dichis
Stă toată puterea a ''bun de Crăciun'',
Ci-n harul şi-n calea spre raiul deschis,
Prin care se scapă de tot ce-i nebun.

Nebun e păcatul cu cei ce-l iubesc,
Sfidând şi dreptate şi cinste şi har,
Nebuni sunt şi munţii şi fumul lumesc,
Trufiei şi urii clădindu-i altar.

Dar, iată că-n pruncul divin, contemplat
Acum, de Crăciun, cu priviri de rubin,
E stilul prin care aşa, dintr-odat',
Ne facem şi oameni şi buni de divin.