https://draft.blogger.com/blogger.g?blogID=6956326260215646207#templatehtml

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 28 septembrie 2019

DE UNDE ACEASTĂ SETE DE IUBIRE,

Cât de admirabile sunt lucrările domnului și cât de minunate sunt făpturile sale! Ce ființă uimitoare este omul: din iubire intră în această viață și conștientizează imediat cât este de iubit. Cei mai mulți ne trezim înconjurați de iubirea părinților, a bunicilor, a fraților și surorilor, a prietenilor și colegilor. O adevărată binecuvântare! Treptat, simțim cum se naște în noi dorința de a răspunde la iubire dăruind iubire. Suntem iubiți și vrem să iubim. E un foc pe care apele mari nu-l pot stinge și nici râurile să-l spele. De unde această dorință arzătoare de a iubi și de a fi iubiți? Cine a sădit în noi, bărbați și femei, mici și mari, buni și răi, această aspirație a inimii?


Iubirea și nemurirea sunt primele daruri cu care D-zeu ne copleșește încă din momentul conceperii. Izvorâm din iubire pentru nemurire! Tocmai prin iubire și nemurire se vede cel mai bine că suntem creați după chipul și asemănarea lui D-zeu
Dorința noastră de a iubi și de a fi iubiți a fost pusă în noi tocmai ca imagine a dragostei pe care D-zeu o are pentru noi. O dragoste nebună, o iubire până la moarte și încă moartea pe cruce.  Numai iubind putem cunoaște iubirea Domnului: pentru că iubirea este de la D-zeu și oricine iubește este născut din D-zeu și-l cunoaște pe D-zeu! Cine nu iubește nu l-a cunoscut pe D-zeu, pentru că D-zeu este iubire.

Inima celui care iubește înțelege profunzimea cuvintelor: Dilige et quod vis fac(iubește și fă ce vrei!), pentru că iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.

Aceasta este iubirea după care tânjim și prin care ne împlinim. Aceasta este iubirea care a fost revărsată în inimile noastre: iubirea lui D-zeu față de noi și iubirea noastră față de el și față de aproapele, iubiri arzătoare și inseparabile.

sursa foto: internet
stefan robu

vineri, 20 septembrie 2019

TEAMA DE A ALEGE,

Dragă tânără,
Dragă tânăr,

Știu că vara este un timp potrivit mai degrabă pentru relaxare și odihnă decât pentru reflecție asupra unor teme complicate.
Totuși, considerând că sufletul nu are vacanță și că întrebările despre sensul profund al vieții nu-l părăsesc pe acela care le ia în serios, îndrăznesc să îți vorbesc în continuare despre chemarea lui D-zeu, despre răspunsul tău și despre aventura minunată a unei vieți trăite în conformitate cu planul lui D-zeu. În alegerea stării de viață am remarcat că, de fapt, există o mare frică de a alege. Nu este deloc ușor să iei decizii cruciale, mai ales o decizie care dă o direcție fundamentală pentru viață, care marchează istoria ta pentru totdeauna. 

De multe ori nu este vorba despre o teamă explicită, conștientă, mărturisită și analizată. Dacă ar fi așa, ar fi mult mai ușor să îi înțelegi cauzele și să o înfrunți. Însă această teamă se manifestă, în general, într-o formă foarte subtilă care înăbușă în cel interesat dorința de a face alegeri importante, de a ținti mai sus, de a face ceva serios cu propria viață. Astfel, paradoxal, se poate ajunge la a alege... să nu alegi! Mulți tineri amână să ia decizii importante pentru viața lor amăgindu-se fie cu continuarea studiilor, fie cu un serviciu care pare mulțumitor,  fie cu diferite experiențe care tind să umple, de fapt, un gol interior. Sper ca discursul meu să nu fi devenit greu de urmărit. Încerc să îți spun că nu poți fugi de alegerile importante ale vieții! De fapt, poți fugi de ele, însă nu vei merge într-o direcție care să te îndrepte spre fericire!

Pentru a evita tentația de a alege, îți indic trei lucruri de care să ții cont pentru a face alegeri potrivite. Înainte de toate, luptă împotriva ispitei de a gândi și de a acționa în maniera aici și acum. Clipa prezentă nu este totul unei vieți. Lucrurile cele mai importante au nevoie de timp potrivit pentru a se desfășura în splendoarea lor.

Dacă te mulțumești doar cu ceea ce trăiești în clipa prezentă nu vei reuși să cucerești ceea ce vine în urma unui drum îmbogățit cu realizări constante, chiar dacă par neînsemnate. În al doilea rând, nu lăsa să te domine partea emotivă. De multe ori, când ți se prezintă povești frumoase, descoperi că în spatele lor sunt doar amăgiri sau, mai grav, capcane.  Cristos, când i-a trimis pe apostoli în misiune, nu a ezitat să le spună că îi trimite ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Nu a încercat să îi păcălească prin reclame care prezintă totul în roz.
Lucrurile importante în viață  se măsoară nu prin intensitate, ci prin fidelitate!

În al treilea rând, nu lăsa ca alții să aleagă în locul tău. Există atâtea idei, atâtea mentalități care elimină orice posibilitate ca cineva să aibă un plan cu tine, care îți spun că fericirea constă în libertatea ta de a alege ceea ce dorești tu, ceea ce îți place și că nimeni nu ar trebui să ți se împotrivească. 

Dacă vei lăsa ca aceste idei să te conducă, nu vei fi niciodată stăpân pe viața ta., nu vei fi niciodată împăcat cu tine! Așadar,  frica nu este niciodată un motiv pentru a renunța, ea este doar o scuză.

Nimic să nu te tulbure, nimic să nu te înfricoșeze, totul trece. D-zeu nu se schimbă; răbdarea obține totul; aceluia care îl are pe D-zeu, nimic nu-i lipsește; D-zeu singur e de ajuns.

sursa foto: internet
stefan robu

sâmbătă, 14 septembrie 2019

ASTĂZI,

Adverbul  astăzi ne duce imediat cu gândul la valoarea timpului, o categorie foarte greu de definit. Este elocventă o expresie a sf. Augustin referitoare la timp: ”dacă nimeni nu mă întreabă, o știu, însă dacă aș vrea să explic cuiva care mă întreabă, nu știu. Nu am de gând să fac un tratat de timp, ci, în cadrul în care vorbim despre vocație, să înțelegem că fiecare moment dăruit de D-zeu este timpul potrivit pentru a răspunde cu promptitudine chemării sale, aici și acum. A spune da lui D-zeu nu poate fi o decizie rezervată viitorului! Astăzi este timpul potrivit să îți trăiești credința, să te rogi, să fii bun, să fii generos, să te implici etc. Nu poți să îi dai întâlnire lui D-zeu peste o săptămână, peste un an, peste zece ani!

Pentru un tânăr creștin, carpe diem, trăiește clipa, nu trebuie să însemne a da frâu liber tuturor dorințelor și a nu ține cont de nimic, mai ales de ceea ce este bun cu adevărat. Dimpotrivă, inima deschisă spre D-zeu amintește că  în orice moment el vine să ne întâlnească și orice zi primită de la el este un cec în alb, căruia noi suntem chemați să îi dăm valoarea potrivită.  Fiecare, în intimitatea conștiinței sale, poate spune că l-a investit, dacă a lăsat să se depună praful peste el sau dacă l-a rupt  sau pătat făcând să își piardă valoarea. De multe ori petrecem zilele noastre analizând trecutul, lamentându-ne de prezent și tremurând pentru viitor. Suntem prea mult suspendați între nostalgia trecutului și incertitudinea viitorului în odaia prezentului în care ne văităm!  Astăzi este timpul potrivit pentru a contempla lucrarea lui D-zeu în viața noastră și pentru a acționa ca fii ai săi, răspunzând cu generozitate la chemarea sa: ”Trebuie învățat să se facă în așa fel încât faptele din trecut să devină realitate dinamică, asupra căreia să se reflecteze și din care să se scoată învățătură și semnificație pentru prezentul și viitorul nostru.
Misiune grea, dar necesară, este aceea de a descoperi firul roșu al iubirii lui D-zeu care conectează toată existența noastră.

Sunt mulți hoți ai prezentului, care profită de neatenția și rătăcirea noastră pentru a ne răpi clipa în care trăim și bucuria întâlnirii cu D-zeu care vine în întâmpinarea noastră în orice moment. E nevoie să iubim clipa pe care ne-o oferă Stăpânul timpului și al istoriei și să o umplem cu bătaia inimii noastre pentru D-zeu și pentru aproapele. Numai astfel îi spunem cu adevărat  da lui D-zeu, fără a fi paralizați de nostalgia trecutului și dezorientați de nebuloasa utopiei, în așteptarea acelui astăzi definitiv al veșniciei fericite în prezența lui D-zeu.


sursa foto: internet
stefan robu

duminică, 28 iulie 2019

IUBIREA ARE NEVOIE DE SPERANȚĂ, SPERANȚA SE BAZEAZĂ PE C REDINȚĂ

Nu poate exista iubire fără speranță. Fiind Dacă suntem atenți la ceea ce se petrece în noi, ne dăm seama că iubirea rodul ultim al vieții, iubirea nu poate să se dezvolte decât în condiții favorabile. Ea are nevoie de spațiu pentru a se extinde și crește, este o realitate minunată, dar și fragilă într-un anumit sens, pentru că fără spațiu vital iubirea se poate sufoca, se poate restrânge, poate deveni sterilă. Mediul propice de care iubirea are nevoie cu predilecție este constituit, în mod, special din speranță.  Dacă suntem atenți la ceea ce se petrece în noi, ne dăm seama că iubirea nu mai crește în intensitate sau chiar moare dacă este sufocată de griji, temeri, neliniști, descurajări etc.Într-un anumit sens, iubirea face parte din natura omului care a fost creat pentru a iubi și pentru a se dărui. Din cauza lipsei de speranță noi nu credem cu adevărat că D-zeu poate să ne facă fericiți și atunci ne construim fericirea după rețete proprii, conform unor dorințe care nu țin cont de ceilalți și ne clădim o identitate artificială, ceea ce înseamnă egoism pur.Am vrea să iubim, să fim generoși în iubire și să ne dăruim permanent, dar suntem prinși în capcana de temeri, ezitări, incertitudini. Lipsa speranței, a încrederii în ceea ce harul poate aduce în viața noastră și în ceea ce putem noi realiza cu ajutorul lui are drept consecință inevitabilă și previzibilă o învârtoșare a inimii și o diminuare a iubirii. Din perspectiva opusă, încrederea duce la iubire. De multe ori, ne pierdem elanul, generozitatea, nădejdea în iubirea lui D-zeu și pentru aproapele. Din cauza eșecurilor, a decepțiilor, a dificultăților, a neliniștilor care ne rod,  ne pierdem energia și abandonăm lupta. Remediul, modalitatea de a trezi iubirea nu presupun un efort voluntarist, ci unul de reaprindere a speranței și de a regăsi încrederea în ceea ce D-zeu poate face pentru noi, indiferent de stadiul de evoluție spirituală în care ne aflăm, și în ceea ce noi putem face cu ajutorul lui.O voință puternică și intreprinzătoare trebuie să fie animată de dorință, iar dorința nu poate fi puternică decât dacă obiectul dorinței este perceput ca fiind ceva accesibil, posibil. Nu putem fi eficace în proiectare dorinței dacă trăim tot timpul cu impresia că nu vom reuși niciodată. Când voința este șovăelnică, pentru a o trezi trebuie să facem o muncă de reajustare a reprezentărilor noastre, care să ne permită din nou să percepem ceea ce ne dorim drept ceva accesibil și dezirabil.Speranța este tocmai virtutea care operează această reajustare, căci prin ea știm că putem să așteptăm totul de la D-zeu în deplină încredere.  Numai că, la rândul ei, pentru a deveni cu adevărat o forță, speranța are nevoie de un fundament solid, de un adevăr pe care să se sprijine, iar acest fundament este credința.Dacă este pătrunsă de credință, inima poate ajunge la acest adevăr și găsește în el o speranță imensă și indestructibilă.  Credința este mama iubirii și a speranței, la fel ca și a încrederii și a siguranței.
imaginea foto:internetstefan robu

marți, 16 aprilie 2019

TRECEREA BARIEREI DORINȚELOR,

Să renunți la o viață întreagă de deprivare programată poate fi puțin înspăimântător, în primul rând pentru că acest lucru presupune schimbare. Dar renunțarea e obligatorie dacă vrei să creezi ceva în mod deliberat, și nicidecum întâmplător. Și, sincer, dacă înveți cum să îți dorești ceva în mod productiv (și să descoperi că e în regulă) nu e mare lucru odată ce ai învățat cum să îți dorești, în loc de cum să nu îți dorești.
Există trei tipuri de bază de dorințe, fiecare având propriul scop în ceea ce privește visurile noastre.
Dorințele reale care izvorăsc din lista lucrurilor pe care nu le vrem.
Dorințele negative, cele pe care le ai înainte de a-ți dori să scapi de ele. Le poți detecta în funcție de modul în care te simți, dat fiind că nu te-au făcut niciodată să te simți bine până când nu te-ai concentrat pe altceva în mod deliberat.
Dorințele negative sunt întotdeauna enunțuri de tip nu vreau și pot fi greu de depistat dacă nu acorzi atenție propriilor sentimente. Dacă ceea ce vrei - și modul în care formulezi acest lucru - nu te face să te simți bine, atunci este vorba despre o dorință negativă, așa că trebuie transformată într-o intenție pozitivă, care să îți confere senzația de încântare.
Nu în ultimul rând, al treilea tip de dorințe sunt numite dorințe îndreptățite din simplul motiv că avem dreptul la propriile noastre dorințe. 
Avem dreptul, în virtutea propriei noastre existențe, să ne testăm abilitățile creative în modul pe care îl alegem noi înșine. Avem dreptul de a înlocui un nu vreau oricare ar fi el cu un vreau, în orice moment. Și, dacă ne mulțumește pe noi, îi va mulțumi și pe ceilalți. Odată cu dorințele îndreptățite, renunțăm în sfârșit la toate acele ar trebui sau trebuie  și începem să ne trăim propria viață.

Odată cu dorințele îndreptățite, acceptăm faptul, extrem de real, că pentru noi este nu numai adecvat, ci esențial să ne dorim orice... oricând... indiferent ce... în orice cantitate... în orice formă... în orice măsură... în orice moment dorim. Orice! Orice de pe fața acestui pământ, dacă acel lucru ne face să trăim, să începem să vibrăm mai aproape de canalul bucuriei din eul nostru real. Este singurul motiv pentru care avem dorințe - să ne simțim mai bine fiindcă le avem.
Dorințele sunt o necesitate în viață. Dar dacă ar fi să declanșăm acea putere pe care o numim pasiune, prin care ne putem apropia de frecvența eului nostru natural, acea de bucurie,atunci trebuie să trecem dincolo de aparențe... cu mult dincolo. Venim pe lume pentru contraste. Ajungem aici ca să învățăm cum să ne manifestăm dorințele. Venim aici ca să învățăm cu discernământ și să cultivăm această artă stranie a dorințelor - care înseamnă, de fapt, manifestarea lor. În schimb, ne trezim că suntem prinși în inutila abilitate de a colecta răbdători enunțuri de nu vreau.
Am ajuns pe această lume ca să învățăm cum să ne creăm propriile dorințe, să ne îndeplinim visurile, să prosperăm și să ducem această experiență exclusivistă numită existență fizică către cele mai înalte culmi.
Am venit pe lume să experimentăm binele și răul, ceea ce ne va arăta cum să facem diferența între ceea ce vrem și ceea ce nu vrem. Nu numai că este dreptul nostru să avem dorințe, dar este și o cerință obligatorie pentru o viață fericită.


sursa  foto: internet
ștefan robu

EFECTELE GÂNDURILOR ASUPRA FAPTELOR NOASTRE

Prin urmărirea dorințelor, aspirațiilor și gândurilor noastre, în măsura în care ne lăsăm dominați de ele (fie de imaginația noastră impură, fie de gândurile noastre elevate și pure), noi ajungem să culegem în sfârșit roadele pe care le-am semănat, sub forma condițiilor exterioare din viața noastră. Acestea corespund creșterii spirituale și adaptării la mediu.Fiind stăpânii propriilor noastre  gânduri, noi ne făurim singuri destinul, caracterul și mediul exterior. Noi nu atragem realitatea pe care ne-o dorim, ci ceea ce suntem. Poftele și ambițiile noastre apar și dispar la fiecare pas, dar gândurile și dorințele noastre cele mai profunde sunt alimentate de propria noastră hrană, care poate fi nutritivă sau nu. Divinitatea care ne modelează destinul se află în interiorul nostru, fiind chiar sinele nostru. Noi suntem cei care ne întemnițăm singuri, iar gândurile și acțiunile noastre sunt păzitorii destinului. Ele ne pot deveni temniceri dacă sunt impure, dar și îngeri păzitori dacă sunt nobile și pure. Noi nu primim lucrurile pe care ni le dorim și pentru că ne rugăm, ci cele pe care le merităm. Divinitatea nu ne răspunde la dorințe și rugăciuni decât dacă acestea se armonizează cu gândurile și acțiunile noastre.

Ce înseamnă, așadar, în lumina adevărului, să lupți împotriva circumstanțelor? Înseamnă să te revolți împotriva unui efect exterior, în timp ce în sinea ta îi alimentezi singur cauza prin gândurile pe care le cultivi în inima ta. Această cauză poate lua forma unui viciu conștient sau a unei slăbiciuni subconștiente, dar indiferent cum se manifestă, ea îți blochează eforturile conștiente și te silește să găsești un remediu. Chiar și cei care nu își doresc altceva decât bogăție exterioară trebuie să fie pregătiți să facă mari sacrificii personale înainte de a-și îndeplini obiectivul. De bună seamă, acest lucru este cu atât mai mult valabil pentru cei care își stabilesc ca obiectiv realizarea unei vieți echilibrate și armonioase.

Pe de altă parte, circumstanțele exterioare sunt atât de complicate, gândurile sunt atât de profund înrădăcinate și percepția fericirii variază atât de mult de la un individ la altul încât nimeni nu poate judeca întreaga condiție a sufletului unei persoane ținând cont doar de aspectele exterioare ale vieții sale. Oamenii înzestrați cu o cunoaștere mai profundă și cu o experiență mai vastă realizează că acest mod de a gândi este eronat. Gândurile și acțiunile bune nu pot produce niciodată rezultate rele, la fel cum gândurile și acțiunile rele nu pot produce niciodată consecințe benefice.
Suferința este întotdeauna efectul gândurilor negative. Ea arată că nu suntem în armonie cu noi înșine, și deci cu legea vieții. Unicul scop al suferinței este purificarea, respectiv arderea gândurilor inutile și impure. În cazul oamenilor puri, suferința nu poate exista.
Circumstanțele asociate cu suferința sunt rezultatul lipsei de armonie interioară(la nivel mental). Cele asociate cu binecuvântarea sunt rezultatul armoniei interioare. Măsura gândurilor corecte este starea de binecuvântare, nu posesiunile materiale. În mod similar, măsura gândurilor incorecte este nefericirea, nu lipsa posesiunilor materiale.

Există oameni blestemați, dar bogați, la fel cum există oameni binecuvântați dar săraci. Binecuvântarea nu se asociază cu bogăția materială decât atunci când din urmă este folosită în mod just și cu înțelepciune. La rândul lui, omul sărac nu devine nefericit decât dacă  este nemulțumit de destinul său, considerându-l nedrept.
Cele două extreme ale  negativității sunt sărăcia și excesul. Ele sunt la fel de nefirești și sunt consecința unui dezechilibru interior. Indiciile armoniei sunt fericirea, sănătatea și prosperitatea. Aceste indicii sunt consecința adaptării echilibrate a mediului interior la cel exterior, respectiv a integrării noastre armonioase  în mediul înconjurător. Noi nu putem deveni maturi decât atunci când încetăm să ne mai plângem și să mai dăm vina pe alții, respectiv când începem să căutăm justiția ascunsă  care ne guvernează viața.

Principiul care prevalează în univers este legea, nu confuzia. Sufletul și substanța vieții este justiția, nu injustiția. Forța care pune în mișcare și guvernează lumea este dreptatea, nu nedreptatea.Ce-i drept, pentru a putea observa că universul este drept, noi trebuie să devenim noi înșine drepți, adică să ne armonizăm.De-a lungul acestui proces, vom constata că pe măsură ce ne modificăm gândurile în raport cu alți oameni și cu diferite situații, gândurile oamenilor față de noi și situațiile se schimbă la rândul lor.
Dovada acestui adevăr există în viața tuturor oamenilor și poate fi investigată rapid printr-o introspecție și o autoanaliză sistematică. Dacă ne vom modifica în mod radical gândurile, vom rămâne uimiți de transformarea rapidă a condițiilor materiale în care trăim.
Unii își imaginează că gândurile pot fi ținute secrete, dar nu pot. Ele se cristalizează rapid în obiceiuri, iar obiceiurile se solidifică în circumstanțe exterioare. Gândurile pline de iubire și de altruism se cristalizează în obiceiul iertării de sine și față de ceilalți, care se solidifică în circumstanțe precum prosperitatea și bogăția.

Mai devreme sau mai târziu, orice gânduri cultivate cu perseverență(bune sau rele) generează rezultate similare asupra caracterului nostru și circumstanțelor exterioare. Natura ne ajută dăruindu-ne gânduri încurajatoare și prin prezentarea unor oportunități care scot la suprafață gândurile similare asociate cu ele.
Dacă vom cultiva gânduri bune, soarta nu ni se va mai părea crudă și nu ne va conduce niciodată către circumstanțe care ne vor umple de rușine.
Lumea este caleidoscopul nostru personal, iar diferitele combinații de culori pe care ni le prezintă în fiecare clipă sunt proiecții colorate ale propriilor noastre gânduri.

sursa foto: internet
stefan robu

BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN,

Este timpul să ne bucurăm, este perioada sărbătorilor! Pe mulți dintre noi ne găsește fiind ocupați: să cumpărăm cadourile ideale pentru cei...