DURERE REVOLTĂ ȘI ÎNDOIELI,

 Trebuie să realizăm faptul că atunci când suferim ceea ce ne face cel mai rău nu este atât suferința însăși cât refuzul nostru de a trece printr-o asemenea încercare. Durerii propriu-zise noi îi adăugăm zbuciumul interior care  implică refuz, revoltă, resentimente, îndoieli....  Închistrarea, neacceptarea suferinței nu fac decât să sporească chinul nostru, în timp ce, atunci când o acceptăm și o suportăm cu gând curat, ea devine mai ușor de suportat.  Referitor la asta se spune că: „o suferință cu care te-ai împăcat  nu mai este o suferință.”

Când suntem atinși de durere este firesc să încercăm să o vindecăm sau măcar să o ameliorăm. Dacă mă doare capul, pot să iau o aspirină, dacă știu că are efect. Cu toate astea, vor  fi întotdeauna suferințe fără remediu pe care este mai bine să le acceptăm fără revoltă. Asta nu înseamnă că suntem masochiști, din potrivă: acceptarea unei suferințe o face mai ușor de acceptat decât dacă ne bocăm într-un refuz violent. În plan fizic este foarte adevărat că cel care alege o atitudine dură , inflexibilă, își face mai mult rău decât cel care este mai tolerant și înțelept. Să vrei cu orice preț să elimini suferința duce uneori la suferințe ulterioare mai greu de suportat. Sunt extrem de uimit să văd cum, în viața de toate zilele, din cauza mentalității hedoniste a societății actuale, pentru care orice suferință este un rău ce trebuie evitat cu orice preț, oamenii devin tot mai nefericiți. Cel care își alege ca drum în viață fuga din fața durerii, acceptarea exclusivă a recompenselor, a ceea ce este confortabil, și refuză restul, mai devreme sau mai târziu va ajunge să poarte cruci mult mai grele decât cel care se împacă cu suferința și nu respinge ca fiind nerealistă ideea de a o elimina din viața lui.

Adeziunea la suferință ne dă putere. Din păcate, nu toți avem aceiași deschidere pentru a suporta suferințele suplimentare care se nasc, de fapt, din refuzul nostru de a accepta încercările firești ale vieții.Adevăratul rău nu este suferința, ci teama de suferință. Acceptată cu încredere și împăcare, suferința ne face să creștem, ne educă, ne purifică, ne învață să iubim dezinteresat, ne face smeriți, atenți, blânzi și plini de compasiune față de ceilalți, în timp ce teama de suferință ne înăsprește, ne învârtoșează inima, ne face să fim încrâncenați, ne blochează într-o atitudine protectoare și defensivă față de noi înșine, ne conduce cel mai adesea la alegeri iraționale ale căror consecințe sunt nefaste. Cele mai cumplite suferințe ale omului sunt cele de care se teme cel mai mult. Cea mai cumplită suferință nu este cea trăită, ci cea imaginată, cea care crește în mintea noastră și ne pune în situații false. 

Adevărata problemă este nu realitatea(care rămâne profund pozitivă, chiar dacă implică durere), ci felul în care noi ne-o reprezentăm.

sursa foto: internet

Ștefan Robu