HRISTOS A ÎNVIAT,

În prag de primăvară, cînd totu-i nourat
Fii tu însuți lumină și suflet nepătat.
Rostește cu putere spre cel de toți uitat,
Ridică-te și umblă! Hristos a înviat!

Fii far aprins în noapte, fluviu netulburat,
Fii apa care spală, durere și păcat.
Ridică-ți fruntea falnic și strigă ne-ncetat
Prietene fii tare, Hristos a înviat!

Fii roua dimineții și grîul cel curat,
Care hrănește inimi, prin gest necugetat!
Pe fratele ce plînge de chin întunecat,
Ridică-l și șoptește-i, Hristos a ănviat!

Alege calea vieții ce spulberă păcat
Și lasă-n orice suflet miru-i îmbălsămat.
Celui fără credință spune-i neîmfricat!
Prietene, privește, Hristos a înviat!

ÎNVIERE,

Un licăr de soare în purul zenit,
Provoacă gîndirea-dreptată spre hău,
Odată ce moartea nici n-a mai clipit,
Cu toată alura-i de mare călău.

A fost și rămîne pe veci apogeu
A tot ce înseamnă ”ce fi-va cu noi?”
Acea răsturnare-a ”așa e mereu!”,
Când trupul s-a-ntors din mormînt înapoi.

Nu-i totuși același, nici reanimat,
Nu-i ca și atunci când se face un nod...
Nu forța naturii l-a recuperat,
Ci glorificarea și-a dat al său rod.

Ca bobul de grîu transformat în ceva
Ce-i verde și plin de vital și... finit,
Așa... Nu oricînd și nici cam cumva,
Hristos înviat pentru  noi s-a ivit.

Așa cum clepsidra înseamnă un loc
În care trecutul, trecînd prin prezent,
Se vrea viitor, însă iarăși în stoc,
Revine cu dorul de-a fi subzistent.

La fel se-ntâlnesc în Hristos înviat
Și timpul trecut, dar și cel ce doar nu-i,
Ca-n punctul de care depinde, curat,
Nisipul clepsidrei ce nu e haihui.

Printr-însul și-ntr-însul e sens și finit
 A tot ce însemn-a dori să trăiești
Cu-ntreaga ființă, la nemărginit,
Cu ce-i pământesc plus cele cerești.


                                                                                                                                                                  

VIN PAȘTELE,

Vin Paștele. Isus, din nou învii și iară
Arăți la lumea asta de orbi și de orbiți
C-ai ispășit păcatul prin jertfa ta amară
Și ca-i adus viața la cei neprihăniți.

Privind cu ochii-n lacrimi făptura ta măreată
Ca mii de sori, Isuse, te văd mai strălucit
Că-nvii cu tine-o odată slăvita dimineață
Din care fericirea e fără de sfârșit.

Îți văd și-n mine chipul scăldat în foc de soare,
Cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
Și strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
A zilei cînd, Isuse, și-n mine-ai înviat.

Ți-a fost săpat mormântul de-atâțea ani și-n mine,
Cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
Atâtea străji avut-a străinul lângă tine,
De-atâta întuneric ai fost pecetluit...

Dar cînd sosit-a ceasul slăvit al învierii,
Ai rupt si-ntunecare si lespezi și peceți,
Și-ai înviat, ca-n locul obidei și durerii
S-aduci minunăția atâtor frumuseți.

...Învie iar, Isuse, cu slavă tot mai mare
În sufletele albe a-ntregului norod,
Ca-n toamnele chemării azi primul braț de floare
S-aducă-n calea-ți sfântă pe-atât belșug de rod.

Calea crucii,

Mă poticnesc în gînduri, păienjeniș voința,
În rugă să-nfioare de sânge stropi petale,
Șoptește în ființă uitata crucii cale,
O lacrimă, doar una, renască iar căința!

Și cad neputincios, rănit pe aspre dale,
Ca Simon, el mi-ajută tot trupu-n suferință,
Alină disperarea, a firii neputință,
Cu vrednicie crucea-mi s-o port pe-a vieții vale.

Plâng, plâng, iar grele lacrimi îmi limpezesc privirea
Ce vede pașii lui pe-a Golgotei cărare,
Și sorb milostivire din rănile divine,
Acolo sus, acolo-i pe cruce izbăvirea,
Iertat ai fost o, suflet la glasul lui aflare:
-În  paradis tu azi vei fi cu mine!