EU VOI EGALITATE!,

 De-a lungul veacurilor, oamenii au cerut egalitate. Au existat chiar vremuri când această egalitate era cerută cu prețul sângelui.

Pe străzile Parisului, revoluționarii strigau  Liberte, Egalite, Fraternite!.  La doar câțiva ani însă, rece și realist, Napoleon Bonaparte concluziona: Libertatea și fraternitatea au fost sacrificate rapid în Revoluție. Doar egalitatea a rămas visul francezilor. Venind mai aproape de vremurile noastre, sunt destui aceia care mai țin minte societatea comunistă în care toți oamenii sunt egali. Marxismul, ridicat la rang de religie, a propovăduit intens această egalitate universală.  Dar, așa cum spunea George Orwell în celebra sa carte ”Ferma Animalelor”, toate animalele sunt egale între ele. În România, ridicolul era prezent inclusiv în adresările cotidiene. Prin lege se desființase apelativul  „domn”, fiind înlocuit cu proletarul „tovarăș”. Dar tovarășilor mai de seamă li se spunea „dumneavoastră”. A se citi „domnia voastră”!

Poetul și fabulistul român Grigore Alexandrescu nota ironic într-una din fabulele sale că egalitatea nu e și pentru căței, iar noi, oamenii, „numai  cu cei mari egalitate vrem”. De fapt, mai rău decât atât - egalitatea pe care oamenii o vor de cele mai multe ori este acea stare obținută prin coborârea celor din elita societății în praful și mizeria celor meschini. Temnițele comuniste stau martore la această gândire - torționari lipsiți de inimă și educație au torturat și ucis floarea unei țări în doar câțiva ani.

Acele personaje aveau bucuria de a putea umili pe aceia pe care deunăzi îi știau drept oameni importanți: miniștri, episcopi, preoți, profesori etc. Istoria ne arată însă că această idee este profund periculoasă și nu produce decât crimă și dezumanizare, iar pentru a ne convinge de acest lucru nu avem nevoie de multe argumente.

Criza pe care biserica a traversat-o  în veacul al XVI-lea, când a trăit ruperea protestantă, a avut de-a face tot cu dorința de egalitate, de uniformizare a lucrurilor bune și frumoase la nivelul cel mai de jos. Toți credincioșii erau egali - nu era nevoie de preoți. Toți creștinii erau la fel - nu era nevoie de sfinți. Toate lucrurile erau la fel - nu era nevoie de obiecte de cult. Toate cuvintele erau la fel - nu mai erau nevoie de devoțiuni speciale. Nici chiar persoana fecioare Maria nu a scăpat acestui val de gândire. Refrenul recitat, de atunci și până azi, nu neagă maternitatea ei, nici fecioria măcar, ci caracterul ei special: „E o femeie ca și noi”. 

Dar oare creștinismul nu a adus egalitatea între oameni? Unii au încercat chiar să susțină că Isus Cristos a venit să propună prima formă de comunism, de egalitarism. Este adevărat că, prin moartea și învierea sa Cristos a adus viață tuturor oamenilor.

Sfântul Paul ne amintește că, odată cu venirea lui Cristos, nu mai există vechile bariere sociale.  Dar această egalitate adusă de creștinism este o egalitate a ridicării.  Cei mai mulți dintre oameni sunt ridicați la demnitatea de copii ai lui Dumnezeu.   Copii abandonați, femeile, sclavii, săracii primesc în biserică acea prețuire și cinste pe care în lumea antică o primeau doar aristocrații. Nu vedem o egalitate a coborârii, ci una a ridicării.  Dumnezeu ne cheamă să fim cu toții egali - sfinți, curați și nobili.  Așa cum spune Sfântul Ioan Paul al II-lea, „cu toții suntem chemați la sfințenie, și oamenii sfinți pot reînnoi omenirea”.

sursa foto: internet

ștefan robu