IUBIREA ARE NEVOIE DE SPERANȚĂ, SPERANȚA SE BAZEAZĂ PE C REDINȚĂ

Nu poate exista iubire fără speranță. Fiind Dacă suntem atenți la ceea ce se petrece în noi, ne dăm seama că iubirea rodul ultim al vieții, iubirea nu poate să se dezvolte decât în condiții favorabile. Ea are nevoie de spațiu pentru a se extinde și crește, este o realitate minunată, dar și fragilă într-un anumit sens, pentru că fără spațiu vital iubirea se poate sufoca, se poate restrânge, poate deveni sterilă. Mediul propice de care iubirea are nevoie cu predilecție este constituit, în mod, special din speranță.  Dacă suntem atenți la ceea ce se petrece în noi, ne dăm seama că iubirea nu mai crește în intensitate sau chiar moare dacă este sufocată de griji, temeri, neliniști, descurajări etc.Într-un anumit sens, iubirea face parte din natura omului care a fost creat pentru a iubi și pentru a se dărui. Din cauza lipsei de speranță noi nu credem cu adevărat că D-zeu poate să ne facă fericiți și atunci ne construim fericirea după rețete proprii, conform unor dorințe care nu țin cont de ceilalți și ne clădim o identitate artificială, ceea ce înseamnă egoism pur.Am vrea să iubim, să fim generoși în iubire și să ne dăruim permanent, dar suntem prinși în capcana de temeri, ezitări, incertitudini. Lipsa speranței, a încrederii în ceea ce harul poate aduce în viața noastră și în ceea ce putem noi realiza cu ajutorul lui are drept consecință inevitabilă și previzibilă o învârtoșare a inimii și o diminuare a iubirii. Din perspectiva opusă, încrederea duce la iubire. De multe ori, ne pierdem elanul, generozitatea, nădejdea în iubirea lui D-zeu și pentru aproapele. Din cauza eșecurilor, a decepțiilor, a dificultăților, a neliniștilor care ne rod,  ne pierdem energia și abandonăm lupta. Remediul, modalitatea de a trezi iubirea nu presupun un efort voluntarist, ci unul de reaprindere a speranței și de a regăsi încrederea în ceea ce D-zeu poate face pentru noi, indiferent de stadiul de evoluție spirituală în care ne aflăm, și în ceea ce noi putem face cu ajutorul lui.O voință puternică și intreprinzătoare trebuie să fie animată de dorință, iar dorința nu poate fi puternică decât dacă obiectul dorinței este perceput ca fiind ceva accesibil, posibil. Nu putem fi eficace în proiectare dorinței dacă trăim tot timpul cu impresia că nu vom reuși niciodată. Când voința este șovăelnică, pentru a o trezi trebuie să facem o muncă de reajustare a reprezentărilor noastre, care să ne permită din nou să percepem ceea ce ne dorim drept ceva accesibil și dezirabil.Speranța este tocmai virtutea care operează această reajustare, căci prin ea știm că putem să așteptăm totul de la D-zeu în deplină încredere.  Numai că, la rândul ei, pentru a deveni cu adevărat o forță, speranța are nevoie de un fundament solid, de un adevăr pe care să se sprijine, iar acest fundament este credința.Dacă este pătrunsă de credință, inima poate ajunge la acest adevăr și găsește în el o speranță imensă și indestructibilă.  Credința este mama iubirii și a speranței, la fel ca și a încrederii și a siguranței.
imaginea foto:internetstefan robu

TRECEREA BARIEREI DORINȚELOR,

Să renunți la o viață întreagă de deprivare programată poate fi puțin înspăimântător, în primul rând pentru că acest lucru presupune schimbare. Dar renunțarea e obligatorie dacă vrei să creezi ceva în mod deliberat, și nicidecum întâmplător. Și, sincer, dacă înveți cum să îți dorești ceva în mod productiv (și să descoperi că e în regulă) nu e mare lucru odată ce ai învățat cum să îți dorești, în loc de cum să nu îți dorești.
Există trei tipuri de bază de dorințe, fiecare având propriul scop în ceea ce privește visurile noastre.
Dorințele reale care izvorăsc din lista lucrurilor pe care nu le vrem.
Dorințele negative, cele pe care le ai înainte de a-ți dori să scapi de ele. Le poți detecta în funcție de modul în care te simți, dat fiind că nu te-au făcut niciodată să te simți bine până când nu te-ai concentrat pe altceva în mod deliberat.
Dorințele negative sunt întotdeauna enunțuri de tip nu vreau și pot fi greu de depistat dacă nu acorzi atenție propriilor sentimente. Dacă ceea ce vrei - și modul în care formulezi acest lucru - nu te face să te simți bine, atunci este vorba despre o dorință negativă, așa că trebuie transformată într-o intenție pozitivă, care să îți confere senzația de încântare.
Nu în ultimul rând, al treilea tip de dorințe sunt numite dorințe îndreptățite din simplul motiv că avem dreptul la propriile noastre dorințe. 
Avem dreptul, în virtutea propriei noastre existențe, să ne testăm abilitățile creative în modul pe care îl alegem noi înșine. Avem dreptul de a înlocui un nu vreau oricare ar fi el cu un vreau, în orice moment. Și, dacă ne mulțumește pe noi, îi va mulțumi și pe ceilalți. Odată cu dorințele îndreptățite, renunțăm în sfârșit la toate acele ar trebui sau trebuie  și începem să ne trăim propria viață.

Odată cu dorințele îndreptățite, acceptăm faptul, extrem de real, că pentru noi este nu numai adecvat, ci esențial să ne dorim orice... oricând... indiferent ce... în orice cantitate... în orice formă... în orice măsură... în orice moment dorim. Orice! Orice de pe fața acestui pământ, dacă acel lucru ne face să trăim, să începem să vibrăm mai aproape de canalul bucuriei din eul nostru real. Este singurul motiv pentru care avem dorințe - să ne simțim mai bine fiindcă le avem.
Dorințele sunt o necesitate în viață. Dar dacă ar fi să declanșăm acea putere pe care o numim pasiune, prin care ne putem apropia de frecvența eului nostru natural, acea de bucurie,atunci trebuie să trecem dincolo de aparențe... cu mult dincolo. Venim pe lume pentru contraste. Ajungem aici ca să învățăm cum să ne manifestăm dorințele. Venim aici ca să învățăm cu discernământ și să cultivăm această artă stranie a dorințelor - care înseamnă, de fapt, manifestarea lor. În schimb, ne trezim că suntem prinși în inutila abilitate de a colecta răbdători enunțuri de nu vreau.
Am ajuns pe această lume ca să învățăm cum să ne creăm propriile dorințe, să ne îndeplinim visurile, să prosperăm și să ducem această experiență exclusivistă numită existență fizică către cele mai înalte culmi.
Am venit pe lume să experimentăm binele și răul, ceea ce ne va arăta cum să facem diferența între ceea ce vrem și ceea ce nu vrem. Nu numai că este dreptul nostru să avem dorințe, dar este și o cerință obligatorie pentru o viață fericită.


sursa  foto: internet
ștefan robu

EFECTELE GÂNDURILOR ASUPRA FAPTELOR NOASTRE

Prin urmărirea dorințelor, aspirațiilor și gândurilor noastre, în măsura în care ne lăsăm dominați de ele (fie de imaginația noastră impură, fie de gândurile noastre elevate și pure), noi ajungem să culegem în sfârșit roadele pe care le-am semănat, sub forma condițiilor exterioare din viața noastră. Acestea corespund creșterii spirituale și adaptării la mediu.Fiind stăpânii propriilor noastre  gânduri, noi ne făurim singuri destinul, caracterul și mediul exterior. Noi nu atragem realitatea pe care ne-o dorim, ci ceea ce suntem. Poftele și ambițiile noastre apar și dispar la fiecare pas, dar gândurile și dorințele noastre cele mai profunde sunt alimentate de propria noastră hrană, care poate fi nutritivă sau nu. Divinitatea care ne modelează destinul se află în interiorul nostru, fiind chiar sinele nostru. Noi suntem cei care ne întemnițăm singuri, iar gândurile și acțiunile noastre sunt păzitorii destinului. Ele ne pot deveni temniceri dacă sunt impure, dar și îngeri păzitori dacă sunt nobile și pure. Noi nu primim lucrurile pe care ni le dorim și pentru că ne rugăm, ci cele pe care le merităm. Divinitatea nu ne răspunde la dorințe și rugăciuni decât dacă acestea se armonizează cu gândurile și acțiunile noastre.

Ce înseamnă, așadar, în lumina adevărului, să lupți împotriva circumstanțelor? Înseamnă să te revolți împotriva unui efect exterior, în timp ce în sinea ta îi alimentezi singur cauza prin gândurile pe care le cultivi în inima ta. Această cauză poate lua forma unui viciu conștient sau a unei slăbiciuni subconștiente, dar indiferent cum se manifestă, ea îți blochează eforturile conștiente și te silește să găsești un remediu. Chiar și cei care nu își doresc altceva decât bogăție exterioară trebuie să fie pregătiți să facă mari sacrificii personale înainte de a-și îndeplini obiectivul. De bună seamă, acest lucru este cu atât mai mult valabil pentru cei care își stabilesc ca obiectiv realizarea unei vieți echilibrate și armonioase.

Pe de altă parte, circumstanțele exterioare sunt atât de complicate, gândurile sunt atât de profund înrădăcinate și percepția fericirii variază atât de mult de la un individ la altul încât nimeni nu poate judeca întreaga condiție a sufletului unei persoane ținând cont doar de aspectele exterioare ale vieții sale. Oamenii înzestrați cu o cunoaștere mai profundă și cu o experiență mai vastă realizează că acest mod de a gândi este eronat. Gândurile și acțiunile bune nu pot produce niciodată rezultate rele, la fel cum gândurile și acțiunile rele nu pot produce niciodată consecințe benefice.
Suferința este întotdeauna efectul gândurilor negative. Ea arată că nu suntem în armonie cu noi înșine, și deci cu legea vieții. Unicul scop al suferinței este purificarea, respectiv arderea gândurilor inutile și impure. În cazul oamenilor puri, suferința nu poate exista.
Circumstanțele asociate cu suferința sunt rezultatul lipsei de armonie interioară(la nivel mental). Cele asociate cu binecuvântarea sunt rezultatul armoniei interioare. Măsura gândurilor corecte este starea de binecuvântare, nu posesiunile materiale. În mod similar, măsura gândurilor incorecte este nefericirea, nu lipsa posesiunilor materiale.

Există oameni blestemați, dar bogați, la fel cum există oameni binecuvântați dar săraci. Binecuvântarea nu se asociază cu bogăția materială decât atunci când din urmă este folosită în mod just și cu înțelepciune. La rândul lui, omul sărac nu devine nefericit decât dacă  este nemulțumit de destinul său, considerându-l nedrept.
Cele două extreme ale  negativității sunt sărăcia și excesul. Ele sunt la fel de nefirești și sunt consecința unui dezechilibru interior. Indiciile armoniei sunt fericirea, sănătatea și prosperitatea. Aceste indicii sunt consecința adaptării echilibrate a mediului interior la cel exterior, respectiv a integrării noastre armonioase  în mediul înconjurător. Noi nu putem deveni maturi decât atunci când încetăm să ne mai plângem și să mai dăm vina pe alții, respectiv când începem să căutăm justiția ascunsă  care ne guvernează viața.

Principiul care prevalează în univers este legea, nu confuzia. Sufletul și substanța vieții este justiția, nu injustiția. Forța care pune în mișcare și guvernează lumea este dreptatea, nu nedreptatea.Ce-i drept, pentru a putea observa că universul este drept, noi trebuie să devenim noi înșine drepți, adică să ne armonizăm.De-a lungul acestui proces, vom constata că pe măsură ce ne modificăm gândurile în raport cu alți oameni și cu diferite situații, gândurile oamenilor față de noi și situațiile se schimbă la rândul lor.
Dovada acestui adevăr există în viața tuturor oamenilor și poate fi investigată rapid printr-o introspecție și o autoanaliză sistematică. Dacă ne vom modifica în mod radical gândurile, vom rămâne uimiți de transformarea rapidă a condițiilor materiale în care trăim.
Unii își imaginează că gândurile pot fi ținute secrete, dar nu pot. Ele se cristalizează rapid în obiceiuri, iar obiceiurile se solidifică în circumstanțe exterioare. Gândurile pline de iubire și de altruism se cristalizează în obiceiul iertării de sine și față de ceilalți, care se solidifică în circumstanțe precum prosperitatea și bogăția.

Mai devreme sau mai târziu, orice gânduri cultivate cu perseverență(bune sau rele) generează rezultate similare asupra caracterului nostru și circumstanțelor exterioare. Natura ne ajută dăruindu-ne gânduri încurajatoare și prin prezentarea unor oportunități care scot la suprafață gândurile similare asociate cu ele.
Dacă vom cultiva gânduri bune, soarta nu ni se va mai părea crudă și nu ne va conduce niciodată către circumstanțe care ne vor umple de rușine.
Lumea este caleidoscopul nostru personal, iar diferitele combinații de culori pe care ni le prezintă în fiecare clipă sunt proiecții colorate ale propriilor noastre gânduri.

sursa foto: internet
stefan robu

SENTIMENTELOR NEGATIVE BUN VENIT,

Orice emoție care nu se încadrează în categoria bucuriei este pur și simplu negativă și provine din lipsa.... unui anumit lucru.
Gândind puțin fiecare emoție negativă pe care am avut-o vreodată, indiferent cât de profundă sau ascunsă a fost, provine din lipsa unui lucru pe care ni l-am dorit cu adevărat. Să luăm exemplul învinovățirii căci asta îmi vine în minte acum; dăm vina pe cineva sau ceva pentru că ne oferă ceea ce nu vrem, ceea ce reprezintă exact lipsa acelui lucru pe care ni-l dorim. Ne facem griji că pierdem ceva sau pe cineva,  așa că ne temem de absența - sau de lipsa - acelei persoane, respectiv obiect.
Ne temem de lucrurile din exterior, fiindcă ne lipsește sentimentul de siguranță.
Ne justificăm și facem aprecieri, fiindcă ne lipsește aprobarea(inclusiv din partea noastră).
Ne simțim deprimați, fiindcă nu avem ceea ce vrem, chiar dacă nu este vorba despre altceva decât să ne simțim bine.
Ne simțim neliniștiți, fiindcă ne lipsesc timpul și resursele ca să producem ceva. Orice sentiment negativ, așa cum este el definit provine din lipsă. Cum? Da, știu, sună aiurea, dar cum  altfel poți să identifici ceea ce vrei dacă nu știi mai întâi ceea ce nu vrei? Doar pornind de la nu vreau poți identifica un vreau ceea ce înseamnă că fiecare experiență neplăcută, fiecare nevoie urgentă, fiecare moment nefericit și fiecare temere minoră reprezintă o oportunitate de viață.
Un enunț de tip nu vreau este un apel la trezire, o invitație de a schimba ceva și de a te lansa în viața reală. Așa că binecuvântează toate emoțiile negative pe care le ai sau pe care le-ai avut vreodată, indiferent care au fost ele. Sunt cele mai valoroase bunuri ale tale, izvorul tău de bunăstare.
În mod sigur îți va lua o vreme să te obișnuiești cu ideea de a aprecia un lucru precum stresul. Dar, dacă ai prins ideea(și cine nu o face?) și o poți recunoaște sau simți, tocmai ai făcut primul și cel mai mare pas în a învăța să fii un creator deliberat.



Există două tipuri de enunțuri nu vreau - cele universale și cele personale, cele universale fiind cel mai des întâlnite și cel mai ușor de detectat. Enunțurile de tip universale sunt cele de care se ferește toată lumea: respect de sine scăzut, să fii jefuit, să fii atacat, să ai un accident grav etc. Enunțurile personale de tip nu vreau sunt pur și simplu lucrurile neplăcute din viață care ne deranjează pe noi, dar nu neapărat pe ceilalți; lucruri pe care, personal, am prefera să le evităm.Enunțurile personale de tip nu vreau nu sunt, de obicei, atât de serioase, cel puțin nu la început. Ele provin din dorința noastră interioară de a experimenta lucrurile frumoase în viață, în timp ce acela de tip universal au rădăcini profunde și sunt adesea alimentate de temerile și nesiguranță tipice ființelor umane.
Nu contează însă absolut deloc dacă este vorba despre un enunț de tip nu vreau universal sau personal, intens sau ușor, constant sau trecător. Ideea este să îți dai seama că există, să îl vezi, să îl simți sau orice altceva este nevoie pentru a-l identifica și... să îl schimbi. Ceea ce înseamnă să îți schimbi sentimentele - de la starea de rău la starea de bine.


Trucul prin care poți intra în această lume minunată a stării de bine nu presupune altceva decât să începi să te gândești la ceea ce vrei, și nu la ceea ce nu îți dorești.
Fiindcă ceea ce vrei poate fi confundat foarte ușor cu ceea ce nu vrei, de obicei câștigătoare fiind enunțurile din ultima categorie, iată de ce trebuie să fim puțin atenți. Dacă te gândești doar în treacăt asupra unui lucru pe care nu îl vrei, nu e nici o problemă. Dar dacă îi acorzi atenție cu adevărat - chiar dacă nu crezi că este vorba despre un lucru pe care îl vrei - în cele din urmă asta vei obține. Evident, nici unul dintre noi nu ne putem opri să ne analizăm fiecare gând pe care îl avem pentru a vedea dacă este vorba despre un vreau sau despre un nu vreau.Tot ceea ce trebuie să facem este să acordăm atenție modului în care un anumit gând ne face să ne simțim.
Dacă ceea ce spui sau gândești te face să te simți în al nouălea cer, atunci este vorba despre un vreau. De fapt, dacă ai orice alt sentiment în afară de o senzație de plăcere, te confrunți cu un  nu vreau. Gândește-te din nou, reformulează, concentrează-te iar și simte din nou până când ai găsit o modalitate de a avea acea senzație de căldură tipică unui vreau, cu vibrații sigure și sănătoase.
Nu te lăsa acaparat de cuvinte, fiindcă vei sfârși prin a te stresa foarte rău. Fii atent la modul în care te simți atunci când spui sau te gândești la ceva. Experimentează apoi diferite enunțuri iar când identifici unul care îți oferă sentimente plăcute și minunate, tocmai te-ai conectat la sursa ta de putere

sursa foto: internet
stefan robu

EFECTUL GÂNDURILOR,

Mintea umană poate fi comparată cu o grădină, ce poate fi cultivată inteligent sau lăsată în paragină . Indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea dă însă fructe. Chiar dacă omul nu cultivă semințe utile, există destule semințe inutile de buruieni care vor cădea, se vor acumula și vor da roade.
Așa cum un grădinar își cultivă lotul de pământ, semănând florile și fructele pe care le dorește, noi trebuie să ne îngrijim grădina minții, să smulgem buruienile gândurilor impure, inutile și incorecte, și să cultivăm gânduri frumoase, nobile, curate și utile, tinzând astfel spre perfecțiune. Prin acest proces, vom descoperi mai devreme sau mai târziu că suntem stăpânii propriului nostru suflet și ai vieții noastre.
Mai mult, ajungem să descoperim legile gândirii și să înțelegem din ce în ce mai clar cum funcționează forțele-gânduri și elementele minții în modelarea caracterului, circumstanțelor și destinului nostru.

Gândurile și caracterul sunt aceleași lucru. Așa cum caracterul se relevă numai prin manifestarea lui în circumstanțele exterioare, aceste circumstanțe depind întru totul de starea noastră interioară de spirit. Asta nu înseamnă că anumite circumstanțe prin care trecem exprimă întregul nostru caracter, ci doar că ele sunt intim conectate cu anumite gânduri pe care le emitem, fiind indispensabile pentru dezvoltarea noastră interioară

Indiferent în ce etapă ne aflăm, aceasta corespunde întru totul legii existenței noastre, respectiv gândurilor care ne structurează caracterul. Nimic din viața noastră nu este întâmplător, totul fiind rezultatul legii care nu dă greș. Acest lucru este valabil în egală măsură pentru cei nemulțumiți de mediul exterior și pentru cei încântați de aceasta.
Noi suntem ființe progresive, aflate în plin proces de evoluție. De aceea,fiecare etapă prin care trecem are unicul scop de a ne ajuta să creștem. Pe măsură ce ne învățăm lecțiile spirituale, etapele și circumstanțele vieții se modifică, făcând loc altor condiții și altor lecții. Circumstanțele ne copleșesc doar atât timp cât avem convingerea că suntem sclavii condițiilor exterioare. Atunci când ajungem să înțelegem că noi suntem înzestrați cu o putere creatoare și că deținem controlul asupra solului nostru interior  și a semințelor pe care le cultivăm în el, din care se nasc apoi circumstanțele exterioare, noi devenim stăpânii destinului nostru.

Orice om care a cultivat o vreme purificarea interioară și autocontrolul știe că circumstanțele exterioare derivă din gândurile sale, căci observă că modificarea acestora este direct proporțională cu transformarea stării sale mentale. De aceea, atunci când facem efortul  sincer de a ne remedia defectele de caracter, cu scopul de a progresa rapid, noi trecem în mod automat printr-o suită de vicisitudini.
Sufletul atrage realitatea pe care o găzduiește în gândurile sale, în egală măsură lucrurile pe care le iubește și cele de care se teme.El se poate înălța până la nivelul aspirațiilor sale supreme, dar poate cădea la fel de ușor pe nivelul dorințelor sale neîmplinite. Modalitatea prin care el primește cea ce merită reprezintă circumstanțele exterioare.
Orice sămânță gând cultivată sau care ajunge întâmplător în minte tinde să prindă rădăcini aici, să producă roade, să înflorească mai devreme sau mai târziu sub forma acțiunilor și să genereze oportunități și circumstanțe similare esenței sale. Gândurile bune generează roade pozitive, iar cele rele roade negative.
Lumea exterioară a circumstanțelor se modelează în funcție de cea interioară a gândurilor. Din acest punct de vedere, atât circumstanțele plăcute cât și cele neplăcute servesc în egală măsură binelui suprem al individului, căci noi culegem ceea ce semănăm și învățăm atât din suferințe cât și din bucurii.

sursa foto: internet
stefan robu

ECHILIBRU INTERIOR,

Starea de calm interior este una dintre cele mai prețioase nestemate ale înțelepciunii. Ea este rezultatul unui efort îndelungat și răbdător de autocontrol. Prezența ei este indiciul unei experiențe de lungă durată și al cunoașterii profunde a legilor și operațiilor gândirii.
Noi nu ne putem liniști decât în măsura în care realizăm că suntem ființe care evoluează prin gândire. Pe măsură ce ajungem la această înțelegere, noi sesizăm din ce în ce mai limpede relațiile interne dintre lucruri în lumina legii cauzei și efectului.. De aceea, încetăm să ne mai facem griji și să suferim, păstrându-ne echilibrul interior și seninătatea.

Oamenii calmi știu să se controleze și să se adapteze la ceilalți. La rândul lor, ceilalți intuiesc profunzimea spirituală la care au ajuns primii și faptul că au de învățat de la ei. Cu cât suntem mai liniștiți, cu atât mai mare devine succesul nostru, influența și puterea noastră de a face bine.

Oamenii puternici și calmi sunt întotdeauna iubiți și respectați. Cine nu iubește o inimă liniștită, un temperament blând și o viață echilibrată? Indiferent de zilele senine sau ploioase, ori de schimbările produse în viața lor, oamenii înzestrați cu asemenea binecuvântări își păstrează întotdeauna calmul și liniștea interioară. Acest echilibru interior minunat, pe care eu îl numesc seninătate, reprezintă lecția supremă a culturii. El este floarea vieții și fructul sufletului. Este la fel de de prețios ca  și înțelepciunea și mai dezirabil decât aurul.  Cât de neînsemnată pare bogăția prin comparație cu o viața senină ancorată în oceanul adevărului, mult sub valurile și furtunile de la suprafața acestuia, acolo unde domnește calmul etern.
Câți oameni pe care îi cunoaștem nu își distrug singuri viața prin exploziile lor de furie, nu își fac singuri sânge rău și nu își pierd echilibrul caracterului? Lipsa autocontrolului conduce inevitabil la ruinarea vieții și a fericirii personale.  Cât de puțini oameni sunt perfect echilibrați, calitate specifică numai caracterelor șlefuite.
Da, umanitatea este supusă pasiunilor sale necontrolate, tumultului generat de durerile, anxietatea și îndoielile sale. Numai cei care au gânduri pure și perfect controlate știu să supună vânturile și furtunile sufletului.

Indiferent unde vă aflați și cu ce condiții vă confruntați, suflete afectate de furtună, aflați că în marele ocean al vieții insulele de binecuvântare vă zâmbesc, iar țărmul însorit al idealului vostru vă așteaptă să acostați. Această binecuvântare există chiar în sufletul vostru. Poate că este latentă, dar voi sunteți singurii care o puteți trezi.
De aceea țineți strâns hățurile gândurilor voastre. În adâncurile sufletului vostru există un maestru atotputernic, care nu doarme niciodată. Treziți-l. Autocontrolul înseamnă putere. Gândurile corecte înseamnă măiestrie. Calmul înseamnă tărie. Spuneți-vă întotdeauna: ”Inima mea, liniștește-te și trăiește în pace”.


sursa foto: internet
stefan robu

NU MĂ APROBA, ACCEPTĂ-MĂ

Scrie acest îndemn și, dacă dorești, îmbunătățește-l, adăugându-i propriile opinii.  Scrie-l și bucură-te de el de fiecare dată când îl citești sau îl dăruiești:

                      Îmi doresc să mă accepți, nu să mă aprobi.  A mă accepta se referă la faptul că nu poți face nimic pentru a-mi schimba esența sau a-mi cere să mă conformez pe deplin gusturilor și așteptărilor tale.  E singura soluție:  să mă accepți așa cum sunt și o să continuăm să fim împreună, sau, dacă nu mă accepți așa cum sunt, voi continua de unul singur.
A mă aproba, în schimb, implică o judecată de valoare. Este vorba de un ”da” care nu îmi place.  De ce ar trebui să mă aprobi sau să mă dezaprobi ca persoană? A aștepta să mă aprobi moral sau etic pentru a fi cu mine este în discrepanță cu principiile mele. Ideea este că nu vreau să particip la nici o societate în care să fiu asociat minoritar. Nu sunt interesat de asta.

Nu vreau să fiu aprobat pentru a fi iubit.  Uită-te bine, asta este ceea ce sunt. . Dacă m-aș supune cerințelor tale, aș valora mai puțin decât tine ca persoană, ți-aș acorda dreptul de a mă evalua și acest lucru chiar nu se va întâmpla. Iubește-mă fără teste de admitere, marchează-ți limitele și spune-mi-le. Voi vedea eu cum fac să nu le depășesc. Și dacă nu sunt în stare, mă voi îndepărta imediat, fără mâhnire și depresii.

A iubi înseamnă a nu judeca.

sursa foto: internet
stefan robu