FERICITI SI IMPLINITI,

Pentru timpurile stravechi, strainul constituia o provocare, dar si o sursa de atractie, nu numai pentru ca vorbea o alta limba si arata diferit, dar pentru ca venea cu unele povesti  si informatii nemaiauzite pina atunci. Informatia a fost mereu un garant al puterii si al capacitatii de a ordona lucrurile intr/o anumita directie.
Decentrarea atentiei de lucrurile importante spre cele marginale sau mai putin semnificative pare a fi un atu pe care mass- media stie sa il foloseasca. 
Criteriul obiectivitatii este o notiune cu implicatii serioase. Inseamna responsabilitate si viziune ampla asupra realitatii de vreme ce anumite contexte determina o pozitie precisa a celor ce transmit informatia.
Din dorinta unei lumi in care toti sint fericiti si linistiti, evenimentele sunt selectate si transmise in asa fel incit sa nu apara ca situatii dificile sau problematice.
Ajunge zilei partea ei de necaz!
Empatia si solidaritatea sunt atitudini inlocuite cu resemnarea si o interesanta plingere de mila nejustificata.
Zarva facuta in jurul mortii unui leu a umbrit si chiar monopolizat interesul lumii, asta in detrimentul atentiei fata de toti cei care inca mai sunt nevoiti sa traiasca drama violentei,  nedreptatii si saraciei. In militarea pentru diferite cauze, interesul pentru om pare sa devina o anexa si nu locul unde se poate incepe orice demers salvator.
In amalgamul scolilor de fericire si de implinire, totul pare sa depinda de cit de mult poti sa faci pentru tine.
Departe de a gindi binele comun si grija pentru aproapele, atentia este directionata spre ceea ce e mai usor de acceptat, spre deosebit, spre o idee ingusta despre viata.

VIRTUTI,

                                 DESPRE  SOLITUDINE,
De obicei , nu facem distinctie intre singuratate si solitudine. Insa ea exista. In timp ce singuratatea aduce suferinta si este dureroasa, deoarece provine din marginalizare, lipsa comunicarii, a intelegerii  si a iubirii, solitudinea este o alegere voluntara, o singuratate asumata, transformata, rodnica si, deci benefica. Nu este usor sa stam cu noi insine. Multi chiar fug de aceste momente. Au mereu nevoie de compania altora pentru a se  simti bine. Daca insa aceasta lipseste, atunci vorbesc la telefon, asculta muzica,  dau drumul la radio, tv sau intra pe internet.
Intr/adevar, solitudinea nu ne place prea mult, deoarece ne este teama de intilnirea cu noi, de tacere. 
Fugim de ea pentru ca nu este usor sa ne privim inauntru, sa ne ascultam constiinta, sa infruntam fricile, sa vedem motivele pentru care ne suparam, de ce nu ne acceptam, pentru ce (nu) facem un lucru sau un altul. Dar daca fugim mereu de intilnirea cu noi, nu vom trai in pace,, nu ne vom acceptsa nici pe noi si nici pe altii, nu vom putea sa vedem daca facem binele sau raul.
Vom fi nelinistiti, suparati, ne va lipsi luciditatea, vom lua hotariri pripite si vom da mereu vina pe altii. Intr/un cuvint, vom trai o viata neinteleapta.
Experienta solitudinii, a interiorizarii, a tacerii este fundamentala pentru existenta fiecarui om.
Avem atita nevoie de tacere! Ea este ca o oglinda ce ne ajuta sa ne vedem asa cum sintem si sa intelegem  ce merge bine si ce trebuie sa schimbam. In tacere si in liniste ne obisnuim sa stam cu noi, sa ne cunoastem calitatile si  limitele, sa infruntam gindurile care nu ne dau pace, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum sintem. Treptat, reflectind, ne vom trai diferit existenta, pastrindu/ne sufletul in pace si seninatate indiferent de provocarile exterioare, vom interpreta diferit ceea ce ni se intimpla, vom face alegeri chibzuite, gindind si judecind cu intelepciune.
Sa nu uitam ca mintuitorul, mai inainte de ai cauta pe oameni, se retragea in tacere, dimineata foarte devreme sau seara tirziu, pentru a sta cu el si cu tatal. El ne invata ca timpul petrecut in tacere cu noi si cu el este cel mai pretios, pentru ca de aceste momente depinde calitatea vietii noastre si binele pe care putem sa/l facem celorlalti.

CUNOASTERE DE SINE,

Autosuficienta- un alt fel de mindrie sau imaturitate infatuata.
Se spune ca un om inteligent nu doreste sau nu insista sa demonstreze ca el este mare si tare, doar un individ complexat si mic se va zbate sa para ceea ce nu este.
Nu de putine ori intilnim in jurul nostru persoane care, indiferent de subiect sau situatie, doresc sa aiba intotdeauna dreptate in ceea ce spun(chiar si atunci cind sustin aberatii sau nonsensuri), nu accepta alte pozitii sau critici din partea celorlalti, se simt imediat lezati daca pozitia lor este amenintata, iar atunci cind isi epuizeaza arsenalul de argumente sau justificari incep sa aiba atitudini zeflemiste, de superioritate (plini de sine), devenind vanitosi, isterici, ranchiunosi, dispretuitori sau chiar agresivi in conduita si comunicare, mai cu seama atunci cind simpt ca pierd teren sau influenta in fata celor din jur.
Astfel de persoane dezvolta o incredere oarba in sine, nu se mai analizeaza, isi pierd simtul critic, isi aroga drepturi, conditii sau statusuri sociale care depasesc limitele lor intelectuale, culturale sau morale.
Autosuficienta sau (suficienta de sine)  se manifesta prin variate forme, in functie de virsta, pozitie sociala, structura de personalitate, nivelul cultural si educational al persoanei etc. Ea devine vizibila si agasanta in situatii de interactiune si comunicare interpersonala, activitati de grup, viata sociala in general. Spre exemplu, cind cineva sustine: ''stiu mai bine ce-i de facut'' fara sa recunoasca ulterior esecul faptelor sale; cind unii afirma ca toate cite le/au obtinut si realizat in viata reprezinta doar meritul lor, fara sa accepte si alte conditii, conjucturi favorabile sau sprijinul venit din partea celorlalti; cind altii incep sa se multumeasca cu starea sau situatia de moment fara sa se angajeze la noi eforturi, responsabilitati, sacrificii sau alte activitati care sa le puna mai bine in valoare resursele personale(mi-ajunge cit am agonisit sau cite am facut, pentru ce sa/mi mai bat capul, viata trebuie traita'')etc. Cu alte cuvinte, autosuficienta reprezinta mai degraba o atitudine care incearca sa satisfaca  nevoia de recunoastere sociala a unei persoane, fara a tine cont de nevoile, asteptarile sau respectul fata de ceilalti, considerind propriul ego suficient de puternic si matur pentru a domina si controla mecanismele sociale intilnite intr/un grup sau anturaj. Ba mai mult, pe fondul suficientei de sine se creeaza iluzia ca totul iti merge bine, nu mai depinzi de nimeni si de nimic, in anumite imprejurari cei apropiati incep sa te deranjeze, descoperi ca ai putea fi chiar un mic d/zeu de care cei din jur sa depinda sau la care sa se inchine etc.
Dintr/o alta perspectiva putem constata ca autosuficienta este cultivata si promovata in societate prin tot felul de vedete, dive sau personaje indoielnice ce ofera, mai ales copiilor si tinerilor, modele de viata iluzorii in care nu trebuie sa faci prea multe ca sa ai ce/ti doresti, in care nu trebuie sa/ti pui intrebari despre rostul tau ca vin altii si decid pentru tine, in care mimetismul si consumerismul ne inregimenteaza in tot felul de curente, tendinte, mode si traditii ce inhiba dorinta noastra de ane dezvolta si progresa in plan personal si spiritual.
Momentul adevarului: Cum  (re)actionez in situatiile in care gindurile ma conduc  spre  autosuficienta? Am momente cind ma simt incapabil sa/mi depasesc  conditia actuala? Cred ca pot fi mai mult decit sint in prezent? (nu doar in vorbe!) Ce/ai face daca intr/o zi cineva ti/ar spune ca ai o atitudine de autosuficienta?
Epilog: Se spune ca un om inteligent nu doreste sau nu insista sa demonstreze ca el este tare si mare, doar un individ complexat si mic se zbate sa para ceea ce nu este. Nimic nu este mai primejdios decit autosuficienta prostului care crede ca poate sa schimbe lumea, nu vei scapa de el pina  cind nu considera ca te/a convins! Este bine sa nu ne multumim cu ceea ce sintem si sa ne complacem in ceea ce avem, amagindune pe noi insine si pe cei din jur ca sintem altfel /altceva /altcineva; nu ne va ajuta sa progresam, dimpotriva, vom ajunge sa ne formam o imagine falsa despre propria persoana care va fi o piedica majora in progresul personal. 
Imi place sa spun adesea ca fiecare dintre noi este ceea ce merita sa fie;  cu cit pretindem ca meritam mai mult, cu atit devenim mai neinsemnati!

Fiind de fata...in prezentul vietii tale,

Sa zicem ca fugi de trecut. Adica nu iti place cum a fost. Nu-ti vine sa accepti ca viata ta sa derulat ''asa''.
Si nu-ti privesti senin istoria(...).
Avem din cind in cind tendinta sa il tacanim pe celalalt la cap cu vorbaria noastra. Ne laudam adesea(uneori chiar inofensiv) cu performante personale: *sa vezi ce am facut, pe unde am fost, ce am dres, am rezolvat... si una si ailalta*.
Turnam in capul celuilalt euforia noastra pina/l zapacim, fara sa luam in calcul rezistenta sa. El poate oboseste. In schimb noi asteptam justificati, elogiul* bravo ma, felicitari!* Sintem din cind in cind narcisici si comitem si asa ceva. Dar alteori sintem dinamici. Fugim de celalalt. Avem o mie si una de motive, spunem noi, sa nu/l mai intilnim. Sau, daca il intilnim, mimam, abili, ca sintem ocupati: *bai ma grabesc, nu intelegi? Trebuie sa ajung*, auzi nu prea am timp...!*, *Hai pa vorbim!*. 
Ideea e ca intimplari de genul asta contin chiar in esenta lor  o fuga(sau o teama) fata de propria persoana. Fugim de noi insine( e o miscare psihica si temporala). Sigur, tu nu alergi in mod concret, dar te feresti de un segment de timp din viata ta, sau nu accepti ceva la tine in prezent, sau poate nu doresti sa te gindesti la viitor.
Sa zicem ca fugi de trecut. Adica nu iti place cum a fost. Nu/ti vine sa accepti ca viata ta sa derulat ''asa''. Si nu/ti privesti senin istoria, alegerile personale, intimplari, evenimente,...
Pe toate le descrii nefaste, nu vrei sa/ti amintesti de ele, refuzi sa povestesti si chiar le ocolesti.  Mai mult, exista riscul de disociere sau derealizare. In primul caz, incerci fortat sa iti montezi o personalitate noua, artificiala, prin care sa iti anulezi total trecutul tau. Vrei sa fii altul, dar intr/un mod irealist. Depui efort sa te *reconstruesti*, dar pentru ca o faci gresit, fara sa iei in calcul istoria proprie, te obosesti si te imbolnavesti mai tare. In schimb, procesul derealizarii consta in refuzarea categorica a unui loc, timp, sau moment, in care tu ai fost prezent, dar nu il mai suporti. Tu spui ca nu ai fost acolo. Declari deschis(si sincer) ca nu ti sa intimplat, nu il mai recunosti.  Esti intr/un fel instrainat de toate... si risti din nou trasee patologice. In ceea ce priveste fuga de prezent, aceasta e o evadare evidenta din starea ta de fata. Nu esti satisfacut acum de tine. Nu vrei sa te privesti, sa te suporti, sa te gindesti la propria persoana. Si prin urmare''fugi''(cu mintea) fie nostalgic in trecut, fie visind romantic (si aiurea) catre viitor.
Numai sa nu ramii cu tine, sa nu/ti vezi pacatul, vina. E ca si cum refuzi sa fii de fata in propria ta viata. Apoi, fuga de viitor survine dintr/o teama. Te vezi pe tine incapabil. Nu poti sa crezi ca ai resurse. Elaborezi pericole fictive. Devii suspicios, nevrind sa iei in calcul sansa unui viitor (pe care il poti gestiona, planifica chiar tu).  Stai inhibat, optezi sa fugi, si/ti umpli capul cu frivolitati prezente, sau chiar amintiri trecute...
Exista in istoria psihologiei un specialist, Fritz Perls, care a construit o terapie, numita ''gestaltista''. Prin tehnici asertive si observative, incearca manevrarea persoanei spre prezent, aici si acum. Te ajuta sa nu fugi, ci sa te constientizezi pe tine. Sa/ti vezi miscarea , gestul, atitudinea, privirea.  Sa ti le intelegi, sa le explici, sa le  accepti. Sa stii de ce  si cum faci una sau cealalta, dar sa ramii cu tine. Astfel, ai sansa sa descoperi o nevoie de a ta, o teama, o idee noua despre tine, pe care, daca vrei, le poti rezolva, sau accepta asa. Fara sa fugi.
Pentru ca altfel, Z. Bauman(un sociolog si filosof) spune ca poti sa/ti insusesti rapid o atitudine a omului contemporan, numita sugestiv: sindromul turistului. Omul de azi e calator. Nu numai fizic, ci si psihic, spune el. Alearga zapacit dupa experiente noi. Nu mai rezista sa se multumeasca cu ceva si atit. El vrea sa guste, sa auda, sa observe noutati.  In mod exagerat. Pentru ca fuge chiar de el. Acest fapt il plaseaza in relatii instabile, fluctuante, cu ceilalti din jur. Ii foloseste doar in scopuri scurte, personale. Nu mai cultiva sensul de apartenenta, la un grup sau la un loc.
Traieste, prin urmare, intensiv senzatia singuratatii, a insecuritatii. Altfel, daca am tot fugi, riscam sa fim absenti momentului de fata, sa ne traim prezentul cu intensitate si cu pasiune. 
Sa fii aici, acum, cu misiunea ta.  Nu fi un turist in propria ta viata. Si nici narcisic! Ci sa te simti protagonistul existentei tale,colaborind intens cu d/zeu.
Traind real  timpul prezent, cu darurile sale.  Plin de elan, de motivatie, de forta afectiva.  Nu inhibat, anost. Ci cu intelepciune dragoste si cu curaj. Caci d/zeu este aici, acum. Parcurge drumul vietii tale, iubindute pe tine.

DESPRE GENEROZITATE,ca virtute

''Viata nu se masoara in timp, ci in generozitate''(Peter Marshall). Cit de profunda este aceasta maxima! Cita intelepciune contine si cit de multe lucruri ne poate invata! Intr-adevar, existenta noastra nu se masoara in anii pe care ii traim, mai multi sau mai putini, ci in ceea ce daruim altora, in ceea ce facem pentru binele  celorlalti. De altfel, ce va ramine in urma noastra, dupa ce vom muri? Cum vom ramine in memoria celor care ne/au cunoscut si, mai mult, ce va conta in ochii lui d/zeu, care ne va judeca?
Iubirea fata de d/zeu si aproapele, bunatatea si generozitatea noastra, interesul si preocuparea pentru binele altora, compasiunea, atentia, timpul dedicat celor care au avut nevoie de ajutor, sunt tot ceea ce conteaza. Daca ne gindim bine, oamenii isi aduc aminte cu placere de cei generosi, darnici, care au trait pentru altii, care sau dedicat ajutorarii celorlalti.
Pentru noi, crestinii, sfintii sint dovada ca o viata fericita si implinita nu se masoara in anii traiti, ci in ceea ce facem pentru d/zeu si pentru binele aproapelui. Dar si in memoria celor care  nu sint crestini, ramine vie amintirea acelora care au trait pentru binele altora, care au fost generosi, sacrificindu/si existenta pentru altii. 
Cine nu isi aminteste de Mahatma Gandhi sau de Martin Luter King? In schimb, cine isi aduce aminte cu placere de oamenii care au trait doar pentru ei, care sau gindit numai la ei si au facut rau altora?
Este adevarat, ne nastem egoisti, insa natura noastra nu este aceasta. Noi sintem creati dupa chipul si asemanarea lui d/zeu. Ori aceasta inseamna ca, de vreme ce'' d/zeu este iubire'' si ne/a creat din iubire, pentru a ne face partasi, in Cristos de viata dumnezeiasca, el ne cere noua, fiilor sai, sa iubim asemenea lui, sa fim generosi sa traim pentru altii, asemenea mintuitorului nostru.
Stind cu domnul, ascultindu/i cuvintul  invatam de la el daruirea de sine, vom putea trai din ce in ce mai mult pentru altii.  Aceasta este, de fapt ceea ce conteaza: atit pentru dumnezeu cit si pentru semenii nostri.

GELOZIA intre adevaruri si mituri

Despre gelozie sa scris foarte mult de/a lungul timpului, fiecare epoca, fiecare autor sau personaj, fiecare specialist exprimindu/se in variate moduri sau expresii mai mult sau mai putin convingatoare. Sf. Augustin spunea ca acela care nu este gelos, nu iubeste iar filosoful si moralistul Francois de la Rochefoucauld era de parere ca in gelozie predomina iubirea de sine si nu dragostea fata de altcineva.
Unii vad in gelozie o emotie umana normala pe care oamenii o experimenteaza in doze variate pe parcursul vietii; adesea se spune ca un pic de gelozie nu face rau nimanui, dar in situatii in care nu stim sau nu avem resursele psihice sa o putem controla ea devine nociva.
Altii privesc gelozia ca pe un sentiment apasator, ca pe o patima care inabusa glasul ratiunii si/l tortureaza pe om, formele paroxistice de manifestare a  geloziei fiind comparate cu stari de nebunie sau posedare demonica.
In realitate, gelozia este o emotie complexa declansata de spectrul  pierderii unei relatii afective intense, confortabile si securizante avute cu o persoana de referinta  din viata noastra.
Astfel, putem vorbi de aparitia geloziei la orice virsta, dar de fiecare data resimtita si manifestata diferit in trairea personala si in relatiile cu cei din jur. La copii gelozia se manifesta cel mai des in doua situatii: intr/o prima situatie putem observa o grija exagerata fata de un nou-nascut aparut in familie, cind copilul cauta sa primeasca de la parinti dragostea acordata fratelui  sau surorii mai mici; in cea de a doua situatie gelozia se manifesta printr-o agresivitate a copilului indreptata catre fratele sau sora sa,  din dorinta inconstienta de a-l elimina si de a deveni singurul receptor al iubirii si al securitatii afective..
La virsta adolescentei, cind apar asa zisele crize de manifestare a identitatii personale, gelozia este generata de frustrarea sau incapacitatea adolescentului de a mentine sau de a duce pina la capat o relatie cu persoana iubita.
In cazul adultilor  gelozia se manifesta diferit la barbati si femei; psihologia evolutionista sugereaza ca barbatii sunt mai gelosi decit femeile in fata infidelitatii sexuale, in timp ce femeile sint mai geloase decit barbatii in fata infedelitatii emotionale.
Altfel spus, barbatii cauta sa controleze partenera si sa se asigure ca interesul acesteia se manifesta doar fata de el(mai ales in plan sexual), in timp ce femeile devin obsesiv de posesive de teama ca ar putea fi respinse de partener sau de pierderea securitatii afective.
Cind si de ce apare gelozia?
De cele mai multe ori atunci cind apare lipsa de incredere, rutina sau plictiseala intr/o relatie si care alimenteaza suspiciunea, infidelitatea sau indiferenta in cadrul cuplului.
Toate acestea genereaza un soi de anesteziere a sentimentului de iubire insotita de stari de anxietate, teama de spectrul singuratatii si de abandon. Toate  impreuna genereaza si alimenteaza diverse ginduri, scenarii,fantasme care cu timpul ne determina schimbarea comportamentului si a felului de a fi in conformitate cu acestea, culminind cu stari conflictuale, certuri, nemultumiri, reprosuri, acuze, violente domestice, despartiri sau chiar divorturi.
Multi se intreaba daca gelozia are vreun leac. Cu exceptia copiilor unde gelozia are  cauze care tin  de manifestarea  inconstientului si excluzind starile patologice, in majoritatea cazurilor leacul consta in felul cum ne educam si cum ne dezvoltam autocontrolul fata de gindurile si reactiile emotionale care genereaza stari de gelozie.
Evident ca sint si persoane care au o predispozitie inascuta spre suspiciune, indoiala, neincredere in sine si in cei din jur, dar chiar si in cazul lor gelozia poate fi controlata si modelata prin educatie, motivatie si vointa.
Momentul adevarului: Crezi despre tine ca esti gelos? Dar cei din jurul tau ce cred? Ce te poate determina sa lupti impotriva geloziei? Ce crezi despre cei gelosi? Ii intelegi sau ii compatimesti?  Pina unde ai putea sa suporti starea ta de gelozie?  Dar pe a celui de linga tine?
Epilog:
Trebuie facuta o diferentiere intre gelozie si invidie. Invidia este un sentiment care exprima nemultumire, parere de rau, necaz, ciuda, ura, provocate de succesul, calitatile sau pozitia/ starea mai buna a altei persoane in raport cu sine; gelozia este o stare afectiva care intotdeauna se caracterizeaza prin teama de a pierde dragostea cuiva.
Gelozia genereaza frecvent o combinatie de furie, dependenta,, jignire si nesiguranta care culmineaza cu insecuritatea.
Exista o strinsa legatura intre gelozie, imaginea de sine si aspectul fizic al persoanei in cauza.
Cu cit imaginea de sine si aspectul fizic al persoanei sint mai putin pozitive, cu atit cresc sansele ca gelozia sa fie mai mare.
Poate de aceea Shakespeare spunea ca'' gelozia este un monstru zamislit prin el insusi si nascut din el insusi''.
O fi sau nu adevarat? Dincolo de orice speculatii, gelozia a insotit viata omului in toate timpurile si adesea a fost condimentul, intriga sau motivul pentru care linistea omului sa transformat in... neliniste.

MAI APROAPE DE CER,

Ieri, stind de vorba cu sufletu/mi
Sa nu ma intorc in trecut mi-a spus...
Amintirile ca orice saminta, mai coapta,
Mai cruda, trebuie-ngropata-prin moarte
Sa renasca-palida la-nceput, cu
Frigul  in oase si plina de tina...

Murmurind la plinsul vintului un vers
Dintr-o simfonie vetusta, suflete, sunt gamele
Reaprinse pe care inteleapta, iubirea
Le-asterne in calea-li, covor rosu spre cer sa
Inalte...Ca tine, in versuri, mai triste, mai vesele,
Cinta dorul liliacului in mai inflorit...

Mai aproape  de cer, mai aproape de cer
Este refrenul; cine intelege urcusul acesta
Si greul ce-l duce in piept biet suflet-
Sa scurmi universul, copile, sa dai de izvoare,
Descult sa ramii pe vecie, sa zbori peste lume
Si lumea sa strige din urma: goniti-l!...